Spre locul in care a uitat sa cada ploaia de-atatea imbratisari de soare…

In oras norii grei se varsau fara mila… Acolo parea ca cerul a trait mereu seninatatea…

In oras masini multe, agitatie…Acolo, o alta poveste de iubire desenata cu lumina.

 Unele fotografii au nevoie de un drum lung ca sa se nasca.  Asa se face ca intr-o zi de primavara, cu rucsacii in spate ne urcam in tren si pornim spre Lacul Rosu.  Acolo avea sa inceapa frumosul proces al nasterii din brazi, muntii, un soare cald (asemeni soarelui de vara) si chipuri noi. Nu stiu cum se vad fotografiile din voi…dar pentru noi sunt un fior al adevaratei calatorii: de la sufletele noastre catre sufletele lor.

Victor Hugo are dreptate cand spune ca tineretea este ca un soare care-si prelungeste rasaritul.

“Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla…. Poate ca imi scriu chiar mie."

“Oamenilor mari le plac numerele. Cand le vorbiti de un nou prieten, nu va intreaba niciodata ceea ce este cu adevarat important. Nu va întreaba niciodata: “Cum suna vocea lui? Ce jocuri ii plac? Colectionează fluturi?” Ei va întreaba: “Cati ani are? Cati frati are? Cat cantareste? Cat castiga tatal sau?” Numai atunci ei vor crede ca l-au cunoscut…” – Micul Print