Femeia care se imbraca cu povesti

Femeia care se imbraca cu povesti

Hai ca nu e o postare de fetita, poate e mai mult pentru barbati ce scriu acum, dar fetele sunt binevenite sa imi dea dreptate.

De cate ori deschid sifonierul se revarsa amintiri la picioarele mele. De cele mai multe ori cand aleg cu ce se ma imbrac, primeaza amintirile pe care le am cu anumite haine si incerc sa le respect sensul in viata mea, potrivind amintirea in functie de cat de previzibila e ziua care incepe.

Astfel, ma intalnesc in fiecare dimineata cu rochii ravasitoare in care m-am simtit zeita pe pamant si care stiu ca in urma lor au lasat dare de vorbe soptite si ochi risipitori. Mai exista in sifonierul meu rochii care mi-au marcat cariera, care au urcat pe scene stralucitoare si pe care cu grija le tin si azi, crezand cu toata fiinta mea ca o sa le mai vina timpul.

Am o rochie pe care mama a crosetat-o in drum spre Chisinau, timp de vreo 8 ore fara oprire, si care azi, la 14 ani de la facerea ei, se muleaza perfect pe corpul de copil usor transformat. Am castigat atunci in acea rochie un concurs important...dar rochia isi scrie mai departe povestea.

Mai exista rochii care impun respect, rochii in care negociez contracte, rochii de prima intalnire, rochii de despartire, rochii de nunta si rochii de inmormantare ( astea au un sertar separat).

Dar dupa cum v-ati dat seama nu despre forma lor concreta e vorba ci despre schimbarile majore pe care le-au adus in viata mea. Sunt absolut sigura ca o femeie poate schimba hotarator drumul ei in viata purtand cu atitudine rochia potrivita.

Astfel, momentul inevitabil in care imi deschid dulapul e o cutie a Pandorei in care am inchis umeri goi, saruturi furate, imbratisari, oameni pe care i-am iubit, nopti tarzi, alunecari pasionale, toate pastrate de rochii care in momentul in care au cazut de pe mine au facut-o doar pentru ca si-au incheiat misiunea.

Le respect atat de mult povestea scrisa incat le aleg cu bagare de seama, nu dorindu-mi sa rescriu o amintire ci sa le mai acord o pagina goala e vietii mele in care sa isi scrie cu pasiune dorinta.

Uneori am impresia ca dantelurile, voalurile, croiul impecabil sau decolteul adanc al unei rochii are fiinta proprie si spune in locul meu, tot ce n-am eu curaj sa spun.

Ma duc sa ma imbrac acum...incepe o noua poveste si nu stiu ce sa aleg, amintirea unui drum spre Viena, rochia care vorbeste prea mult sau rochia care tace cuminte si misterios.

De ce rochii? Pentru ca sunt unul dintre atuurile femeilor de pretutindeni, pentru ca sunt lungi, scurte, medii, in clos, stramte, bufante, largi, innebunitoare, magulitoare si mai presus de toate...se dau jos cu un singur gest.

 http://anamaria-georgescu.blogspot.ro