Teologia numerelor
Daca pana in secolul trecut, stiinta si religia pareau ireconciliabile, iata ca domeniul cuanticii aduce liantul. Asemeni corpului calos care uneste cele doua emisfere cerebrale, una comportandu-se ca un om de stiinta, iar cealalta ca un artist, noile stiinte complementare si holistice pot satisface cu o mai mare acuratete setea noastra de cunoastere. Pana astazi, putem spune despre Dumnezeu ca este subiectul absolut al credintelor umane, manifestandu-se in infinit ca Inteligenta Suprema si care aduce ordine in haos. In lume, el se manifesta prin iubire, caritate si compasiune. In aceasta cheie putem intelege trinitatea: Tatal este eternul potential, Fiul este permanenta dinamica, iar Sf. Duh este energia creatoare! Intr-un sens profund, Dumenzeu este prima intentie care se precipita in consoane, vocale, numere si cifre. Eliphas Levi scria in Cheia Marilor Mistere: “Unitatea inteligentei umane demonstreaza unitatea lui Dumnezeu. Cheia numerelor este cea a simbolurilor, pentru ca semnele sunt figuri analogice ale armoniei care vine din numere.” Asadar, Biblia poate fi explicata si prin numere, din moment ce este, defapt, cartea imaginilor Creatorului. Vom patrunde in tainele Cabalei pentru a intelege si a ne extinde constiintele de la marginit la infinit, de la efemer la etern si de la viata la moarte. “Vom cere numerelor ratiunea dogmelor religiei eterne si numerele ne vor raspunde mereu reunindu-se in sinteza unitatii” (Eliphas Levi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu