Dialog cu artista Silvia Radu

O grădină cu serafimi şi heruvimi, cu chipuri blânde şi gingaşe, părând să vestească ceva anume, cu flori în culori paradisiace care bucură ochiul şi sufletul celui care le priveşte, cu icoane în argint şi bronz purtându-ne spre lumea veşniciei, a putut fi admirată în luna iunie la Palatul Mogoşoaia spre descoperirea universului unei puternice personalităţi artistice - Silvia Radu, sculptor şi pictor de mare talent, care prin tot ceea ce face doreşte să arate o cale. O cale pe care, aşa cum spunea Doina Mândru, directorul Centrului cultural Palatele Brâncoveneşti, ce a găzduit expoziţia, artista a descoperit-o în plastică şi în viaţă, o parcurge şi o împlineşte, prin mărturia ei de creştin autentic.

Despre această cale, despre împliniri şi regrete, despre ce înseamnă credinţa adevărată, Silvia Radu a acceptat să ne vorbească în Grădina sa cu îngeri, ce şi-a deschis porţile pentru toţi cei care au dorit să păşească pe aleile sale, întru întâlnirea cu heruvimi şi serafimi și cu bucuria de culoare.

Floarea Tiulea: Doamna Silvia Radu, iată că ne invitaţi din nou în Grădina dumneavoastră cu îngeri, cu care tineţi să ne bucuraţi şi de această dată şi să ne faceţi un dar înaintea zilei dumneavoastră de naştere. Serafimii şi heruvimii pe care îi aduceţi printre noi, mai toți cu expresii puţin grave, par să ne vestească ceva anume. Ne desluşiţi din vestirile lor?

Silvia Radu: Evident că îngerii nu sunt ai mei. E Grădina cu îngeri, dar în sensul că Silvia Radu vi-i arată, ca să zic aşa, deşi nu vreau să par că mă împăunez cumva. Eu vreau să trag, într-un fel, un semnal de alarmă că toţi avem nevoie de îngerii noştri, eu de al meu, dumneavoastră de al dumneavoastră, celălalt de al lui. Fiecare avem un înger de la Botez, pentru că, în general, noi, românii, suntem botezaţi şi avem câte un înger, deci trebuie să stăm cât mai în preajma îngerilor noştri, pentru că ei sunt buni şi ne călăuzesc. Îngerul nostru, când vede că o luăm pe o cale care nu este cea mai bună, ne face semne. De aceea este bine să încercăm să simţim când îngerul nostru ne face semne şi când este bucuros de faptul că noi suntem nişte oameni întregi, normali, cu credinţă în DUMNEZEU şi cu dorinţa de a fi tot timpul în Grădina asta minunată pe care El ne-o oferă, lumea aceasta a Lui, superbă, prin care trecem ca să ajungem dincolo, într-un loc şi mai minunat despre care încă nu ştim multe, dar sperăm să ajungem cu ajutorul acestor călăuzitori ai noştri care sunt îngerii.

 F.T.: În ultimii ani aţi luat atitudine publică în spirit creştin faţă de anumite probleme dezbătute în societatea românească. Ce v-a determinat să o faceţi?

Mi se pare că e firesc să luăm atitudine. Nu suntem muţi. Omul dacă are o părere trebuie să o spună. Mie mi-a spus odată părintele Sofian [duhovnicul său de la Mănăstirea Antim, n.n.] că trebuie să mărturisesc lucrurile pe care le-am greşit. Eu am greşit că nu am făcut copii. Asta e păcatul meu cel mai mare. Dar trebuie să mărturiseşti şi atunci când observi că alţii greşesc, că altfel degeaba observi. Trebuie să spui, cu dragoste, cu bunăvoinţă. Mie mi se pare că, şi pe stradă, dacă fiecare om, care are cât de cât darul de a convinge, ar vorbi cu tinerii care, iată, se poartă atât de urât, poate lucrurile s-ar schimba. Eu mă opresc uneori pe drum şi le spun: „Măi, drăguţă, de ce vorbiţi voi aşa de urât? Uite, ce băieţi frumoşi sunteţi. Nu vă e jenă să vorbiţi aşa?”... Şi să ştiţi că am întotdeauna un mic efect asupra lor, adică îi vezi cum se îmblânzesc şi, măcar pentru un moment, îşi dau seama că au greşit.

Dacă oamenii nu ar rămâne indiferenţi, atunci când se vorbeşte urât lângă ei, când se fură, când se dă în cap, când ni se impune ceva ce nu ni se potriveşte nouă, ca popor, lucrurile s-ar schimba. Nu e normal să fim atât de indiferenţi şi obedienţi. Trebuie să luăm atitudine faţă de tot ceea ce nu este bun şi să fim ascultători faţă de sfaturile primite, adică faţă de cele care sunt pentru salvarea noastră. Altfel, va fi rău...

 Eu sunt foarte fericită că am trăit vremurile acelea grele şi că le trăiesc şi pe cele de astăzi care sunt într-un fel mult mai perfide, ca fel de a ne a ataca, dar toate acestea ne fac să devenim mai ascuţiţi şi mai capabili să învingem răul. De fapt, nu noi învingem răul, ci DUMNEZEU care ne ajută.