- 1Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate!
- Fapt 12.17; Fapt 15.13; Gal 1.19; Gal 2.9; Tit 1.1; Fapt 26.7; Deut 32.26; Ioan 7.35; Fapt 2.5; Fapt 8.1; 1Pet 1.1;
- 2 Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări,
- Mat 5.12; Fapt 5.41; Evr 10.34; 1Pet 4.13-16; 1Pet 1.6;
- 3 ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.
- Rom 5.3;
- 4 Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.
-
- 5 Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.
- 1Imp 3.9; Prov 2.3; Mat 7.7; Mat 21.22; Marc 11.24; Luc 11.9; Ioan 14.13; Ioan 15.7; Ioan 16.23; Ier 29.12; 1Ioan 5.14-15;
- 6 Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.
- Marc 11.24; 1Tim 2.8;
- 7 Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul,
-
- 8 căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.
- Iac 4.8;
- 9 Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălţarea lui.
-
- 10 Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii.
- Iov 14.2; Ps 37.2; Ps 90.5-6; Ps 102.11; Ps 103.15; Isa 40.6; 1Cor 7.31; Iac 4.14; 1Pet 1.24; 1Ioan 2.17;
- 11 Răsare soarele cu căldura lui arzătoare şi usucă iarba: floarea ei cade jos, şi frumuseţea înfăţişării ei piere; aşa se va veşteji bogatul în umbletele lui.
-
- 12 Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
- Iov 5.17; Prov 3.11-12; Evr 12.5; Apoc 3.19; 1Cor 9.25; 2Tim 4.8; Iac 2.5; 1Pet 5.4; Apoc 2.10; Mat 10.22; Mat 19.28-29; Iac 2.5;
- 13 Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.
-
- 14 Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit.
-
- 15 Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.
- Iov 15.35; Rom 6.21-23;
- 16 Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi:
-
- 17 orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
- Ioan 3.27; 1Cor 4.7; Num 23.19; 1Sam 15.29; Mal 3.6; Rom 11.29;
- 18 El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.
- Ioan 1.13; Ioan 3.3; 1Cor 4.15; 1Pet 1.23; Efes 1.12; Ier 2.3; Apoc 14.4;
- 19 Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie;
- Ecl 5.1; Prov 10.19; Prov 17.27; Ecl 5.2; Prov 14.17; Prov 16.32; Ecl 7.9;
- 20 căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.
-
- 21 De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.
- Col 3.8; 1Pet 2.1; Fapt 13.26; Rom 1.16; 1Cor 15.2; Efes 1.13; Tit 2.11; Evr 2.3; 1Pet 1.9;
- 22 Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.
- Mat 7.21; Luc 6.46; Luc 11.28; Rom 2.13; 1Ioan 3.7;
- 23 Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă,
- Luc 6.47; Iac 2.14;
- 24 şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.
- 25 Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.
- 2Cor 3.18; Iac 2.12; Ioan 13.17;
- 26 Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.
- Ps 34.13; Ps 39.1; 1Pet 3.10;
- 27 Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.
- Capitolul 2
- 1 Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului.
- 1Cor 2.8; Lev 19.15; Deut 1.17; Deut 16.19; Prov 24.23; Prov 28.21; Mat 22.16; Iac 2.9;
- 2 Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost;
- 3 şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare şi-i ziceţi: „Tu şezi în locul acesta bun!”, şi apoi ziceţi săracului: „Tu stai acolo în picioare!” sau: „Şezi jos la picioarele mele!”
- 4 Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele?
- 5 Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?
- Ioan 7.48; 1Cor 1.26-28; Luc 12.21; 1Tim 6.18; Apoc 2.9; Ex 20.6; 1Sam 2.30; Prov 8.17; Mat 5.3; Luc 6.20; Luc 12.32; 1Cor 2.9; 2Tim 4.8; Iac 1.12;
- 6 Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor?
- 1Cor 11.22; Fapt 13.50; Fapt 17.6; Fapt 18.12; Iac 5.6;
- 7 Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtaţi?
- 8 Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, bine faceţi.
- Lev 19.18; Mat 22.39; Rom 13.8-9; Gal 5.14; Gal 6.2;
- 9 Dar, dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat şi sunteţi osândiţi de Lege ca nişte călcători de Lege.
- Iac 2.1;
- 10 Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.
- Deut 27.26; Mat 5.19; Gal 3.10;
- 11 Căci, Cel ce a zis: „Să nu preacurveşti”, a zis şi: „Să nu ucizi”. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii.
- Ex 20.13-14;
- 12 Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei,
- Iac 1.25;
- 13 căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă, dar mila biruie judecata.
- Iov 22.6; Prov 21.13; Mat 6.15; Mat 18.35; Mat 25.41-42; Ioan 4.17-18;
- 14 Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?
- Mat 7.26; Iac 1.23;
- 15 Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,
- Iov 31.19-20; Luc 3.11;
- 16 şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?
- 1Ioan 3.18;
- 17 Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.
- 18 Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”
- Iac 3.13;
- 19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!
- Mat 8.29; Marc 1.24; Marc 5.7; Luc 4.34; Fapt 16.17-19.15;
- 20 Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?
- 21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
- Gen 22.9-12;
- 22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.
- Evr 11.12;
- 23 Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
- Gen 15.6; Rom 4.3; Gal 3.6; 2Cron 20.7; Isa 41.8;
- 24 Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
- 25 Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?
- Ios 2.1; Evr 11.31;
- 26 După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.
- Capitolul 3
- 1 Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.
- Mat 23.8-10; Rom 2.20-21; 1Pet 5.3; Luc 6.37;
- 2 Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.
- 1Imp 8.46; 2Cron 6.36; Prov 20.9; Ecl 7.20; 1Ioan 1.8; Ps 34.13; Iac 1.26; 1Pet 3.10; Mat 12.37;
- 3 De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.
- Ps 32.9;
- 4 Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.
- 5 Tot aşa şi limba este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!
- Prov 12.18; Prov 15.2; Ps 12.3; Ps 73.8-9;
- 6 Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei.
- Prov 16.27; Mat 15.11-18.19-20; Marc 7.15-23;
- 7 Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc,
- 8 dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.
- Ps 140.3;
- 9 Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
- Gen 1.26; Gen 5.1; Gen 9.6;
- 10 Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!
- 11 Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară?
- 12 Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.
- 13 Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii!
- Gal 6.4; Iac 2.18; Iac 1.21;
- 14 Dar, dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului.
- Rom 13.13; Rom 2.17-23;
- 15 Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească.
- Filip 3.19; Iac 1.17;
- 16 Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.
- 1Cor 3.3; Gal 5.20;
- 17 Înţelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.
- 1Cor 2.6-7; Rom 12.9; 1Pet 1.22; 1Pet 2.1; 1Ioan 3.18;
- 18 Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.
- Capitolul 4
- De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?
- Rom 7.23; Gal 5.17; 1Pet 2.11;
- 2 Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.
- 3 Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.
- Iov 27.9; Iov 35.12; Ps 18.41; Prov 1.28; Isa 1.15; Ier 11.11; Mic 3.4; Zah 7.13; Ps 66.18; 1Ioan 3.22; 1Ioan 5.14;
- 4 Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.
- Ps 73.27; 1Ioan 2.15; Ioan 15.19; Ioan 17.14; Gal 1.10;
- 5 Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine.
- Gen 6.5; Gen 8.21; Num 11.29; Prov 21.10;
- 6 Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.”
- Iov 22.29; Ps 138.6; Prov 3.34; Prov 29.23; Mat 23.12; Luc 1.52; Luc 14.11; Luc 18.14; 1Pet 5.5;
- 7 Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.
- Efes 4.27; Efes 6.11; 1Pet 5.9;
- 8 Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!
- 2Cron 15.2; Isa 1.16; 1Pet 1.22; 1Ioan 3.3; Iac 1.8;
- 9 Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare:
- Mat 5.4;
- 10 smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.
- Iov 22.29; Mat 13.12; Luc 14.11; Luc 18.14; 1Pet 5.6;
- 11 Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi, dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător.
- Efes 4.31; 1Pet 2.1; Mat 7.1; Luc 6.37; Rom 2.1; 1Cor 4.5;
- 12 Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?
- Mat 10.28; Rom 14.4-13;
- 13 Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga!”,
- Prov 27.1; Luc 12.18;
- 14 şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.
- Iov 7.7; Ps 102.3; Iac 1.10; 1Pet 1.24; 1Ioan 2.17;
- 15 Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”
- Fapt 18.21; 1Cor 4.19; 1Cor 16.7; Evr 6.3;
- 16 Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.
- 1Cor 5.6;
- 17 Deci cine ştie să facă bine, şi nu face, săvârşeşte un păcat!
- Capitolul 5
- 1 Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi.
- Prov 11.28; Luc 6.24; 1Tim 6.9;
- 2 Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sunt roase de molii.
- Iov 13.28; Mat 6.20; Iac 2.2;
- 3 Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă!
- Rom 2.5;
- 4 Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.
- Luc 19.13; Iov 24.10-11; Ier 22.13; Mal 3.5; Deut 24.15;
- 5 Aţi trăit pe pământ în plăceri şi în desfătări. V-aţi săturat inimile chiar într-o zi de măcel.
- Iov 21.13; Amos 6.1-4; Luc 16.19-25; 1Tim 5.6;
- 6 Aţi osândit, aţi omorât pe cel neprihănit care nu vi se împotrivea!
- Iac 2.6;
- 7 Fiţi, dar, îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă al pământului, şi îl aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie.
- Deut 11.14; Ier 5.24; Osea 6.3; Ioel 2.23; Zah 10.1;
- 8 Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.
- Filip 4.5; Evr 10.25-37; 1Pet 4.7;
- 9 Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi: iată că Judecătorul este chiar la uşă.
- Iac 4.11; Mat 24.33; 1Cor 4.5;
- 10 Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului.
- Mat 5.12; Evr 11.35;
- 11 Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.
- Ps 94.12; Mat 5.10-11; Mat 10.22; Iov 1.21-22; Iov 2.10; Iov 42.10; Num 14.18; Ps 103.8;
- 12 Mai presus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun altfel de jurământ. Ci „da” al vostru să fie „da”, şi „nu” să fie „nu” ca să nu cădeţi sub judecată.
- Mat 5.34;
- 13 Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!
- Efes 5.19; Col 3.16;
- 14 Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
- Marc 6.13; Marc 16.18;
- 15 Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.
- Isa 33.24; Mat 9.2;
- 16 Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.
- Gen 20.17; Num 11.2; Deut 9.18-20; Ios 10.12; 1Sam 12.18; 1Imp 13.6; 2Imp 4.33; 2Imp 19.15; 2Imp 20.2; Ps 10.17; Ps 34.15; Ps 145.18; Prov 15.29; Prov 28.9; Ioan 9.31; 1Ioan 3.22;
- 17 Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.
- Fapt 14.15; 1Imp 17.1; Luc 4.25;
- 18 Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul şi-a dat rodul.
- 1Imp 18.42;
- 19 Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, şi-l întoarce un altul,
- Mat 18.15;
- 20 să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate.
joi, 2 ianuarie 2014
Iacov
Capitolul 1
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu