Nisargadatta Maharaj

 Viata e iubire si iubirea e viata.

Adevărul este simplu şi deschis tuturor. De ce complici lucrurile? Adevărul iubeşte şi poate fi iubit. El include totul, acceptă totul, purifică totul. Neadevărul este cel dificil, el este sursa necazurilor. El întotdeauna vrea, aşteaptă, cere. Fiind fals, el este vid, întotdeauna în căutarea unei confirmări sau reasigurări. El se teme de cercetare şi de aceea o evită. Se identifică cu orice suport, oricât de slab şi de momentan ar fi acesta. Tot ceea ce obţine, el pierde şi apoi cere şi mai mult. Prin urmare, nu trebuie să ai încredere în mental. Nimic din ceea ce poţi vedea, simţi sau gândi nu este ceea ce pare.

 Căutarea însăşi este Dumnezeu. În căutare descoperi că tu nu eşti nici corpul, nici mintea, iar iubirea pentru sinele din tine este pentru sinele din toate. Cei doi sine sunt unul singur. Conştiinţa din tine şi conştiinţa din mine, în aparenţă două, în realitate una, caută unitatea, iar aceasta este iubirea.

 Între malurile durerii şi plăcerii curge râul vieţii. Numai atunci când mintea refuză să curgă odată cu viaţa şi se poticneşte de maluri ea devine o problemă. Prin curgere o dată cu viaţa eu înţeleg acceptare – lăsând să vină ce vine şi să treacă ce trece. Nu dori, nu te teme, observă actualul aşa cum este şi atunci când se întâmplă, căci tu nu eşti ceea ce se petrece, ci cel căruia i se petrece. În ultimă instanţă, tu nu eşti nici măcar observatorul. Tu eşti potenţialitatea ultimă a cărei manifestare şi expresie este conştiinţa atotcuprinzătoare.

Ceea ce începe şi se sfârşeşte este simplă aparenţă. Se poate spune că lumea apare, dar nu că este. Aparenţa poate să dureze foarte mult pe o anumită scară a timpului şi să fie foarte scurtă pe o alta, dar în ultimă instanţă este acelaşi lucru. Tot ceea ce este legat de timp este momentan şi nu are nici o realitate.

Învaţă să priveşti fără imaginaţie, să asculţi fără distorsiuni, asta-i tot. Încetează să mai atribui nume şi forme la ceea ce este în esenţă fără nume şi formă, realizează că fiecare modalitate de percepţie este subiectivă, că ceea ce este văzut sau auzit, pipăit sau mirosit, simţit sau gândit, aşteptat sau imaginat, este în minte şi nu în realitate.

Indiferent ce ţi se petrece, ţi se petrece ţie. Indiferent ce faci, cel care face este în tine. Găseşte subiectul a tot ceea ce eşti tu ca persoană.

 Întâmpină tot ceea ce vine cu o inimă bucuroasă şi plină de recunoştinţă. Şi iubeşte toate creaturile. Aceasta te va conduce la Sinele tău.

 Fericirea adevărată nu poate fi găsită în lucrurile care se schimbă şi trec odată cu timpul. Plăcerea şi durerea alternează în mod inexorabil. Fericirea provine din Sine şi poate fi găsită numai în Sine.

 Fără îndoială, lumea este pictată de tine pe ecranul conştiinţei şi este în întregime propria ta lume privată. Numai simţământul tău de "eu sunt", cu toate că-i în lume, nu este al lumii. Odată ce realizezi că lumea este propria ta proiecţie, eşti liber de ea.

 Ceea ce apare şi dispare nu este real.

 Ca să cunoşti ceea ce eşti trebuie mai întâi să investighezi ceea ce nu eşti.

 Găseşte-ţi Sinele tău real şi toate vor veni odată cu asta.

 De ce să doreşti câtuşi de puţin? Faptul de a dori să te eliberezi de dorinţă nu te va pune în libertate. Nimic nu te poate pune în libertate, deoarece tu eşti liber. Priveşte-te cu o claritate lipsită de dorinţă, asta e tot.

 Am avut încredere în maestrul meu. El mi-a spus că eu nu sunt altceva afară de Sinele meu, şi l-am crezut. Încrezându-mă în el, m-am purtat în consecinţă şi a încetat să-mi mai pese de ceea ce nu eram eu, ori al meu.

 Tu eşti Sinele aici şi acum. Lasă-ţi mintea în pace, rămâi pe deplin conştient şi liniştit şi vei realiza că a rămâne vigilent, dar detaşat, privind evenimentele cum vin şi se duc, este un aspect al naturii tale reale.

 Priveşte-ţi mintea, observă cum ia fiinţă, cum operează. Pe măsură ce îţi priveşti mintea, tu îţi descoperi Sinele ca fiind privitorul. Când stai nemişcat, privind pur şi simplu, tu îţi descoperi Sinele ca fiind lumina din spatele observatorului. Sursa luminii este învăluită în întuneric, necunoscută-i sursa cunoaşterii. Numai acea sursă este.

 Chiar şi simţământul de "eu sunt" este compus din lumina pură a sentimentului de a fi.

 Cu cât înţelegi mai clar că la nivelul minţii poţi fi descris numai în termeni negativi, cu atât mai repede vei ajunge la sfârşitul căutării tale şi vei realiza că tu eşti fiinţa fără de limită.

 Întoarce-te din nou la acea sursă şi rămâi acolo. Ea nu este în cer, nici în eterul atotcuprinzător. Dumnezeu este tot ceea ce este măreţ şi minunat; eu nu sunt nimic, nu am nimic, nu pot să fac nimic. Şi totuşi, totul iese din mine – eu sunt sursa; eu sunt rădăcina, originea.

 Există în evenimentul prezent ceva excepţional, unic, ceva ce evenimentul precedent ori cel viitor nu îl au. Există o vitalitate, o luminozitate în jurul lui, o realitate; el se conturează de parcă este iluminat. Pe ceea ce este actual există "pecetea realităţii", pe care trecutul şi viitorul nu o au.

 Când realitatea explodează în tine, tu poţi să o numeşti experimentarea lui Dumnezeu. Ori, mai degrabă, Dumnezeu este cel care te experimentează pe tine. Dumnezeu te cunoaşte atunci când tu te cunoşti pe tine însuţi. Realitatea nu este rezultatul unui proces; ea este explozie. Ea este complet dincolo de minte.

 Renunţă la toate întrebările în afară de una: "Cine sunt eu?" La urma urmei, singurul fapt de care eşti sigur este că tu eşti. "Eu sunt" este o certitudine. "Eu sunt aceasta" nu este. Luptă-te să descoperi ce eşti tu în realitate.