Spanda

Spanda este Parashakti, Suprema Rezonanţă Divină, Energia Ultimă a Conştiinţei Divine. Ea este în acelaşi

timp transcendentă, dar totodată şi ca un freamăt subtil, o mişcare care animă transcendentul; altfel spus ea este acea manifestare transcendentă dinamică din sânul Tatălui Suprem care face să apară manifestarea. Realizând o paralelă cu tradiţia creştină, ea ar putea fi asimilată Duhului Sfânt – acel martor credincios care este de fapt şi Vibraţie Creatoare Supremă, în lipsa căruia nimic nu ar putea să existe.
Această acţiune de manifestare a universului prin intermediul lui spanda se realizează cuantificat, în 12 faze sau momente distincte de Conştiinţă şi de Energie în acelaşi timp, care sunt cele 12 Kali-uri. Această acţiune se manifestă la nivel cosmic, divin, reflectându-se totodată şi la nivel individual - la nivelul lui Atman (în fiecare conştiinţă umană), fiind chiar Lumina Divină Necreată care face să existe atât manifestarea universală, cât şi fiecare conştiinţă în parte. Spanda este deci acea Lumină necreată care susţine şi animă totul.

Sistemul Spanda este un sistem al Graţiei divine. Aici Graţia este privită, ca de altfel în întregul şivaism, ca o revărsare instantanee şi copleşitoare de energie provenind direct de la Shiva. Dumnezeu răspunde în acest mod celor mai profunde aspiraţii ale fiinţei umane, iar acest act de coborâre a Graţiei se poate manifesta, de asemenea, cu aceeaşi eficienţă şi de la Maestru la discipol. Şivaismul este o line de filiaţie spirituală în care Maestrul nu are doar rolul de a-şi învăţa discipolul modalitatea de a parcurge calea spirituală, ci el este în acelaşi timp pentru discipol ca un Tată Suprem, elevul fiindu-i un fiu preaiubit. Este de ajuns o privire, o atingere, un gând al Maestrului către discipol ca instantaneu acesta să acceadă la nivelul Suprem de Conştiinţă. Este de fapt aceeaşi graţie a lui Shiva manifestată în acest caz printr-un vehicul sau instrument uman – Maestrul.

Spanda – vibraţia primordială - are un rol fundamental în cadrul şivaismului caşmirian. Lucrarea de bază a şcolii Spanda o constituie tratatul Spandakarika al cărui autor, Vasugupta, a trăit în prima jumătate a secolului al IX-lea. Kshemaraja, unul dintre comentatorii săi, mai numeşte această lucrare şi Spandasutra (Aforisme asupra vibraţiei) sau Sapandashastra (Tratat asupra vibraţiei). Există mai multe comentarii asupra acestei lucrări: Spandakarikavritti a lui Bhatta Kallata, cel mai vechi şi cel mai succint dintre ele, cele ale lui Kshemaraja, Spandasamdoha, care comentează exclusiv doar primul verset al lucrării şi Spandanirnaya, care o comentează în întregime, Spandapradipika a lui Upalavaishnava şi, de asemenea, Spandakarikavivriti a lui Ramakantha, pe care îl citează adesea şi Abhinavagupta.

În cadrul şcolii Spanda, termenii care caracterizează aspectul vibrant al energiei sau al Conştiinţei au diferite niveluri de manifestare. Astfel, termeni ca: spanda, spandana, sphurana, sphuratta, samsphuratta au ca rădăcină spand- sau sphur-.

Spand - înseamnă freamăt, tremur, vibraţie, pulsaţie a inimii.

Sphur - are aceeaşi semnificaţie cu diferenţa că această rădăcină verbală asociază mişcării şi lumina, emoţia vie, izbucnirea, ţâşnirea, ceea ce conduce la sensul de scânteiere, străfulgerare, reverberaţie (luminoasă) etc. Deşi numeroase texte consideră echivalenţi termenii spanda şi sphuratta, putem totuşi spune că sphuratta (scânteiere, străfulgerare) vizează identitatea dintre Conştiinţă şi activitatea Sa şi desemnează manifestarea sau iluminarea universală ce caracterizează actul de priză de conştiinţă de sine (vimarsha). Practic, semnificaţia acestor termeni este diferită în funcţie de nivelul la care se aplică: suprem (para), intermediar (para-apara) sau inferior (apara). 

 Suprema Spanda sau Paraspanda

Realitatea vibrantă sau sandatattva, aşa cum mai este ea denumită, este sursa tuturor formelor de activitate divină sau umană (universală sau individuală). La nivelul suprem, această realitate în acţiune este Conştiinţa universală dincolo de care nimic nu există.

Ea este Unitate şi Totalitate şi este adesea desemnată prin termeni ca: svatantrya – suprema libertate a Divinului, purnahanta – plenitudine, mahasata - existenţa universală, sphuratta – priză de conştiinţă vibrantă, parapramatri - supremul subiect conştient, dhvani- rezonanţă primordială şi hridaya– inimă.

În lucrarea sa Paratrimshikavivarana, Abhinavagupta o defineşte astfel: „În realitatea sa, Conştiinţa (samvid) este spanda. Această spanda este într-un anumit fel o mişcare (un freamăt extrem de subtil, o vibraţie foarte subtilă) (kimcitcalana). Dacă  ar fi vorba doar de o orientare progresivă de la natura sa proprie către un alt lucru, această spanda nu ar fi decât o simplă mişcare şi nu am numi-okimcit – „într-un anumit fel”; dacă, dimpotrivă, această progresie nu ar fi o mişcare, ea  nu ar exista. Numim aşadar vibraţie această înflorire progresivă (ucchalatta) în însăşi esenţa, proces lipsit de orice desfăşurare şi identic lui camatkara, pura uimire. Agama-ele o desemnează prin expresii ca: urmi, undă şi udara, ventru.”

Fiind însăşi Conştiinţa, această Spanda nu poate să devină niciodată inconştientă. Luminoasă în sine înşăşi şi prin sine însăşi (svaprakasha), ea este vibraţia eternă şi imperceptibilă proprie prizei de conştiinţă. Fără ea nimic nu s-ar manifesta. Etern pură şi nediferenţiată în esenţă, în ea însăşi, prin ea însăşişi şi pornind din ea însăşi, ea manifestă tot ceea ce există. Ea este cea care conţine totalitatea vibraţiilor scufundate în Beatitudinea Supremă. Datorită acestei Beatitudini vibrante, Conştiinţa se orientează către emanaţia universului, dar a unui univers identic lui Shiva. Putem vorbi atunci de prathamaspanda, actul spontan, perfect pur, interior Sinelui Suprem, cea mai înaltă formă a voinţei, care nu este un efort îndreptat către un scop exterior sieşi, ci prin care se revelează întreaga iniţiativă şi libertate divină scăldată de beatitudine.

Spanda intermediară sau Paraparaspanda

Această vibraţie foarte subtilă asociată organelor de cunoaştere este intermediară între vibraţia eternă izvorâtă din spandatattva şi cea grosieră, specifică lumii devenirii, care antrenează fiinţa individuală în timp, necesitate şi acţiune înrobitoare.

Nediferenţiată încă, ea constituie sursa vieţii universale, primul pas în evoluţia Conştiinţei. Energie a suflului (pranana), ea devine funcţie vitală sub forma celor cinci sufluri care animă corpul uman.

Această vibraţie este numităapara, inferioară, în măsura în care, orientată căre exterior, ea se distinge de pura energie din care a luat naştere, separând obiectul de subiect, până când obiectivitatea începe să primeze asupra subiectivităţii. Dar ea participă la nivelul suprem în măsura în care, orientată către interior ea regăseşte pura instantaneitate a actului primordial.

Această spanda este cea care dă viaţă mantra-ei, ea este eficienţa cuvântului sacru, freamătul ardorii interioare a adoraţiei şi în acelaşi timp suportul unic al Conştiinţei în momentul dispariţiei definitive a oricărei urme de obiectivitate. La acest nivel, activitatea diferenţiată ia ca suport energia nediferenţiată.

Din spanda intermediară se naşte orice activitate purificatoare a energiei, aşa-numita frecare a suflurilor subtile, acea vibraţie (asemănătoare smântânirii laptelui) aptă să trezească energia Kundalini şi să pună în mişcare roata Kali-urilor.

Aceasta este eficienţa celui care, deşi nu este încă stăpânul energiilor sale, nu este nici la bunul lor plac, căci el rămâne conştient de însăşi sursa abilităţilor sale, retrăgându-se progresiv din obiectivitate şi orientându-se către Conştiinţa universală.

Spanda inferioară sau aparaspanda

Aparaspandaînglobează orice activitate a omului obişnuit prins în fluxul samsara-ei sau al obiectivităţii şi exteriorităţii care ascunde (ocultează) natura reală a Sinelui Divin. Numită şi spanda particulară sau emanaţie particulară, ea cuprinde orice manifestare obiectivă care dă naştere unei activităţi limitate sub forma celor trei guna (tendinţe).

O astfel de activitate are drept caracteristici dispersia, diferenţierea, agitaţia, în corelaţie cu o dorinţă intenţională al cărui scop este plasat undeva în exterior şi care generează efecte, care la rândul lor vor atrage anumite consecinţe (o anumită karma).

Prinsă astfel în lanţul cauzal al necesităţii şi fiind supusă fluctuaţiilor (vikalpa), energia unei astfel de activităţi este numită karma deoarece ea este asociată cuiraselor, organelor interne şi externe şi elementelor subtile şi grosiere care animă roata energilor divine. La acest nivel, pashu (fiinţa înlănţuită) se substituie lui pati (stăpânul acţiunilor), cunoaşterea şi obiectul de cunoscut apărând ca fiind diferite.

Dar, cu toate că la acest nivel cele cinci energii divine apar ca energii ale iluziei, ele rămân totuşi prezente, chiar dacă numai la nivelul senzaţiilor. Şi aşa cum afirmă Abhinavagupta în Tantraloka: „Cu toate că la acest nivel afirmăm că Conştiinţa este în mod necesar distinctă de suflu, de corp, inteligenţă etc.,  în realitate ea nu este distinctă de acestea, căci această diferenţiere ţine de funcţiile pe care ele le îndeplinesc şi nu de natura lor esenţială.” „Conştiinţa rămâne întotdeauna ascunsă în ele, căci fără de aceasta ele nu ar exista. Substratul divin susţinător nu este niciodată afectat de diferenţierea stărilor.”

Astfel, esenţa fundamentală a sistemului Spanda este că absolut totul este Divin. În tot şi în toate există doar Divinul. Absolut totul fiind creat de Dumnezeu, nimic nu-L poate acoperi, căci pentru ca ceva să-L acopere ar trebui să fie în afara Lui, a Celui care prin simpla închidere şi deschidere a ochilor face să dispară şi respectiv să apară universul, şi aşa cum afirmă sutra 3 din Spandakarika:

„Deşi această Supremă Rezonanţă Divină manifestatoare, Spanda, se răspândeşte în procesul emanaţiei, în stările distincte de veghe, somn şi altele, care sunt în realitate nedistincte de ea (de Spanda), ea nu-şi părăseşte niciodată propria Sa natură de Subiect Absolut (Suprem) care percepe.”