duminică, 2 martie 2014


ÎNVAŢĂ

Învaţă de la apă să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă cum neclintit să şezi
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui
Învaţă de la pietre cât trebuie să spui
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci
Învaţă de la toate căci toate-ţi sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori!
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi
Învaţă de la ape să nu dai înapoi
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti
Învaţă de la greier când singur eşti, să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică şi vezi povara ei
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea.
Învaţă de la miel să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor.
Învaţă de la toate că totu-i trecător.
Ia seama, fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!

(din lirica norvegiană)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu