De câte ori meditez, sunt inspirat de poemul lui Nyoshul Khenpo:
Odihneşte în marea pace naturală
Mintea aceasta obosită, Neajutorată,
frământată de karma şi de
gânduri nevrotice,
Asemeni furiei necurmate a valurilor ce se
sparg în oceanul infinit al samsarel
Odihneşte-te în marea pace naturală.

După cum se spune, „meditaţia nu este strădanie, ci a te asimila în mod natural în ea".
Aşezaţi-vă,aşadar, cum aţi fi un munte, cu maiestatea stabilă, neclintită, a unui munte, n munte este complet natural şi împăcat cu sine, oricât de puternice sunt vânturile care-1 bat, oricât de groşi norii întunecaţi care se învol- crează în jurul piscului său. Stând asemeni unui munte, lasă-ţi mintea se înalţe, să zboare şi să planeze.
In tradiţia mea meditativă, ochii trebuie să rămână deschişi: acesta! este un punct foarte important. Dacă sunteţi sensibili la perturbările din afară, la începutul practicii v-ar putea fi de ajutor să închideţi un timp ochii şi să vă îndreptatijn linişte atenţia spre interior.
Când vă simţiţi într-oftare de calm stabil, deschideţi treptat ochii şi veţi constata că privirea vă este mai paşnică şi mai liniştită. Uitaţi-vă în jos, de-a lungul liniei nasului, sub un unghi de aproximativ 45°, în faţa voastră. Un sfat practic este ca ori de câte ori mintea vă este agitată cel mai bine este să coborâţi
privirea şi ori de cate ori ea este apatică şi somnoroasă, să ridicaţi privirea.
Odată ce mintea vă este calmă şi claritatea intuiţiei începe să apară vă veţi simţi liberi să ridicaţi privirile, să deschideţi ochii mai mult şi sal vă uitaţi drept în faţa voastră. Aceasta este privirea recomandată în practica Dzogchen.
Sunt mai multe motive de a ţine ochii deschişi  în felul acesta, e mai puţin probabil să adormi. Apoi, meditaţia nu este un mijloc de a fugi de lume, sau de a evada în experienţa gen transă a unei stări de conştiinţă alterată. Dimpotrivă, este o cale directă care ne ajută să ne înţelegem dejplin pe noi înşine şi să ne raportăm la viaţă şi la lume.
Prin urmare, în meditaţie, ţineţi ochii deschişi, nu închişi. în loc să lăsaţi viaţa pe dinafară, rămâneţi deschişi şi în pace cu toate lucrurile. Lăsaţi-vă toate simţurile - auzul, văzul, pipăitul - deschise, în mod natural, aşa cum sunt, fără să vă agăţaţi de percepţiile lor. După cum spunea Dudjom Rinpoche: „Deşi se
percep diferite forme, ele sunt în esenţă vide; totuşi, în vid percepem forme. Deşi se aud diferite sunete, ele sunt vide; totuşi, în vid percepem sunete. Apar de asemenea felurite gânduri; ele sunt vide, dar cu toate acestea în vid percepem gânduri."
Indiferent ce vedeţi, indiferent ce auziţi, lăsaţi-le pe toate aşa cum sunt fără să vă agăţaţi.
Lăsaţi auzul în auz, lăsaţi văzul în văz, fără sa ermiteţi ataşamentului să pătrundă în percepţie.
Ochii sunt „porţile" luminozităţii, aşa că ţineţi-i deschişi, pentru a nu bloca aceste canale ale înţelepciunii.
Când meditaţi, ţineţi gura uşor deschisă, ca şi cum aţi fi pe cale să ştiţi un „Aaaah" adânc şi relaxant. Se spune că ţinând gura între-deschisă şi respirând maiales pe gură, este în mod natural mai puţin rababilă apariţia „vânturilor karmice" care generează gândurile discursive şi creează obstacole în minte şi
meditaţie.
Lăsaţi mâinile să se odihnească confortabil pe genunchi. Aceasta se urneşte postura „minţii în confort şi tihnă".
Când meditaţi, asadar, invitaţi-vă singuri să simţiţi respectul de sine, demnitatea şi milinţa durabilă a acelui buddha care sunteţi. Obişnuiesc să spun cesea că lăsându-vă pur şi simplu inspiraţi de această încredere voioasă, este suficient: din această înţelegere şi încredinţare, meditaţia se va ivi în mod natural.  
 Prin urmare, să ai o atitudine largă, deschisă şi plină compasiune faţă de propriile tale gânduri şi
emoţii, căci gândurile sunt familia ta, familia minţii tale.
Faţă de ele, cum obişnuia Dudjom Rinpoche să spună: „Fii ca un bătrân înţelept care priveşte joa unui copil."
Ce avem de învăţat, deopotrivă în meditaţie şi în viaţă, este să nu ne ataşăm de experienţele bune şi să nu avem aversiune faţă de cele negative.
 Esenţialul nu este cât mp meditezi; esenţialul este dacă practica te aduce realmente într-o anumită stare de atenţie şi prezenţă, în care eşti deschis şi capabil să pr conectezi la esenţa inimii tale. Şi cinci minute de practică trează au uruit mai multă valoare decât douăzeci de minute de moţăială.
 Apoi, după cum obişnuia să spună Dudjom Rinpoche: 
"Chiar dacă meditatorul părăseşte meditaţia, meditaţia nu-1 va părăsi pe meditator."
După cum spunea maestrul meu, Dudjom Rinpoche: „Nu vă ridicaţi brusc şi nu vă precipitaţi, ci lăsaţi ca meditaţia să se amestece în viaţa de zi cu zi. Fiţi ca un om care şi-a spart capul, mereu grijuliu să nu-1 atingă cineva."
 Deveniţi la fel de ingenioşi în a vă îndemna singuri să intraţi în starea de pace pe cât sunteţi de nevrotici şi competitivi în lume.
Există âtatea căi de a face abordarea meditaţiei cât mai plăcută posibil. Puteţi descoperi muzica cea mai înălţătoare pentru voi şi sa o folosiţi la deschiderea inimii şi a minţii. Puteţi aduna poezii, citate
sau fragmente in învăţături care v-au impresionat de-a lungul anilor şi să le ţineţi totdeauna la îndemână pentru a vă eleva spiritul.
După cum a spus scriitorul englez modern Lewis Thompson: „Christos, poetul suprem, a trăit adevărul cu atâta pasiune încât fiecare gest al său, deopotrivă Act pur şi Simbol perfect, întrupează
transcendentul. Pentru a întrupa transcendentul suntem noi aici.
Pe vremea lui Buddha trăia o bătrână cerşetoare numită „încrede-te in bucurie". Ea obişnuia să-i privească pe regi, prinţi şi oamenii de rând aducând ofrande lui Buddha şi discipolilor săi şi nimic nu i-ar fi plăcut mai mult decât să poată face la fel. Aşa că a plecat la cerşit, dar Ia sfârşitul unei întregi zile tot ce avea era o monedă măruntă. S-a dus iu ea la negustorul de ulei, încercând să cumpere nişte ulei. Acesta i-a ¿pus că nu poate cumpăra nimic cu atât de puţin. Dar când a auzit că fa vrea să aducă o ofrandă lui Buddha, i s-a făcut milă şi i-a dat uleiul te care-1 ceruse. Bătrâna 1-a dus la mănăstire, unde a aprins o candelă. A aşezat-o în faţa lui Buddha şi şi-a pus această dorinţă: „Nu am nimic re oferit în afara acestei mici candele. Dar fie ca prin această ofrandă, să fiu binecuvântată în viitor cu lampa înţelepciunii. Fie să eliberez : Toate fiinţele din ignoranţa lor. Fie să le purific de toate
întunecimile şi să le conduc spre iluminare." In acea noapte uleiul din toate celelalte lămpi s-a terminat. Dar lampa bătrânei cerşetoare încă mai ardea în zori, când discipolul lui Buddha, Maudgalyayana, a venit să adune candelele. Când a văzut că una dintre ele încă mai ardea, plină de ulei şi cu un fitil nou, s-a gândit: „Nu este nici un motiv ca această candelă să mai ardă pe timp re zi" şi a încercat să sufle în ea. Dar candela a continuat să ardă. A încercat s-o stingă cu degetele, dar ea a rămas aprinsă. A încercat s-o înăbuşe cu roba, dar ea ardea mai departe. Buddha, care privise tot timpul, a spus: „Maudgalyayana, vrei să stingi candela aceasta? Nu roţi. Nu poţi nici măcar s-o
clinteşti din loc, darămite s-o stingi. Chiar re-ai vărsa peste ea apa tuturor oceanelor, ea tot nu s-ar stinge. Apa vuturor râurilor şi lacurilor lumii n-ar putea s-o stingă. De ce? Fiindcă această candelă a fost oferită cu devoţiune şi cu puritatea inimii şi a minţii.
Şi această motivaţie a făcut ca ea să fie de un folos uriaş." Când Buddha a spus acestea, cerşetoarea s-a apropiat de el şi el i-a profeţit că în viitor va deveni un buddha desăvârşit, cu numele de „Lumina Candelei".
Karma creează totul, ca un
artist, Karma compune, 
ca un dansator. Sogyal Rinpoche