Atunci când mă trezesc dintr-o dată într-un loc nou, cu oameni noi, să nu se aştepte cineva să mă apuc să pup pe toată lumea sau să vorbesc cu toată lumea ca şi cum i-aş cunoaşte de o viaţă. Categoric nu! Nu am fost şi nu voi fi acest gen. Nu pot să fac asta. Mai degrabă mă simt mică. Mă simt oarecum străină într-un loc nou alături de chipuri necunoscute. Mie îmi ia timp până mă apropii de oamenii noi pe care-i cunosc şi mai ales alături de care voi petrece o perioadă din viaţă.
Îmi ia timp să leg prietenii pentru că îmi e teamă că omul care azi pare minunat mâine să nu mai fie şi să-mi răstoarne toate gândurile şi speranţele.
Îmi ia timp să mă apuc să vorbesc despre mine pentru că în mine zace un suflet sensibil şi nu oricine îl înţelege şi nu oricine reuşeşte să pătrundă în adâncul lui.
Îmi ia timp să numesc oamenii prieteni. Îmi ia timp să cunosc. Îmi ia timp să spun te iubesc. Îmi ia timp să ajung să mă port cu cineva nou ca şi cum mă pot cu o persoană pe care deja o iubesc.
Şi am impresia că cer prea mult de la mine. Că aş vrea să ştiu de la bun început ce e de ştiut şi că lucrurile ar trebui să se întâmple mai repede... Dar nu voi face nimic. Voi lăsa timpul să treacă.
El cu siguranţă îmi va da un răspuns. Mereu mi-a dat. Pasaje din viata