Unde mai eram eu, când doar această frumuseţe beatifică şi umitoare mai exista ?
M-a luat în ea, devenind parte din mine şi eu din ea, prin acea plonjare în realitatea ei omniprezentă, eram un martor viu la bucuria vieţii ce se desfăşura în mine!
Soarele era sufletul meu, păsările – ochii mei, cerul era una cu cerul gurii mele, parfumul florilor – mirosul meu, primăvara – mama mea, câmpia verde – faţa mea, iar trilurile păsărilor erau strigătul meu de bucurie că exist!