sâmbătă, 27 decembrie 2014

Oameni

Omul cu privirea de liniștire și de toamnă trecută care îmblânzește și ale cărui îmbrățișări sunt adăpost de tot ce-i rău în lume, grija arătată prin gesturi mici și mari de zeci de ani, prezența geamănă a unui suflet plăpând care pâlpâie suav, timid, roșcatul unic al unei vulpițe care și-a găsit un stăpân, ochii castan de căprioară care privește cu jind la mamă, pistruii copilărești care s-au așternut fără voia ei pe chipul răvășit, gingășia unui suflet speriat, mâinile care mi-au șters lacrimile și brațele care m-au sprijinit când am fost beteagă, umărul ei lângă al meu și tăcerea orașului, glasul care-mi face glasul să tremure, râsul molipsitor, ținerea de mâini în vremuri curate, cel al cărui zâmbet îl transformă într-un cer senin, părul mătăsos între degetele mele, mărturisiri nesfârșite, unire, unire, unire..
Ăștia-s oamenii. Din mine. Îi port cu mine până-n cer. Și-s eterni. Pentru că frumusețea lor se trage de la adevăr. Iar adevărul este etern.
https://calatorinhar.wordpress.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu