Magda Isanos - Poezii

ÎNTELEPCIUNE 

Întelepciune este sã respiri
usor, si dupã lacrimi sã zâmbesti,
petalele ce cad din trandafiri
si nu s-aud când mor, sã le iubesti.

Priveste pomii drepti din bãtãturã -
ei catã totdeauna cãtre cer,
si-n ruga lor cea verde parcã cer
mai multã ploaie, mai putinã urã.

Nu te gândi la mâine, nici la ieri.
Poate naintea spicelor sã cazi,
stãpâni când nu suntem decât pe azi,
nu te gândi la mâine, nici la ieri.

Din volumul "Poezii/Poésies", 1996

Acţiunea de a observa este o poartă către Conştiinţa Supramentală

(Supramentalul în viziunea lui Sri Aurobindo)

Lumea în care trăim este un imperiu al simţurilor, în care esenţa divină a sufletului nostru, adevăratul Sine, a fost dat uitării de majoritatea oamenilor. Suntem precum nişte actori aflaţi pe marea scenă a vieţii, care nu mai ascultă indicaţiile Regizorului şi care se identifică într-atât cu rolurile lor încât nu-şi mai amintesc cine sunt ei de fapt. Turnul Babel nu mai este o metaforă ci o imagine a realităţii cotidiene. Pentru a transcende spectacolul iluziei cosmice, este necesar să fim totodată şi observatori detaşaţi  ai acestuia. Graţie observării atente, mintea se linişteşte. Abia aici începe TRANSFORMAREA...

În general, noi nu observăm, ci privim doar superficial, pentru a eticheta un anumit obiect, a-l accepta sau a-l respinge. Am fost educaţi să facem totul având o anumită motivaţie, în general egoistă, fără de care considerăm interior că acţiunea nu are sens. Pentru a regăsi puritatea  actului de percepţie originar, lipsit de implicare egotică, va trebui să învăţăm cum să privim, să ascultăm, să mirosim, să gustăm, să atingem fără să limităm prin raţionamente sterile, informaţiile primite de la simţuri.

Cum să observăm cu atenţie

În direcţia evoluţiei spirituale, prima necesitate fundamentală este aceea de a înţelege mentalul. Dar pentru o înţelegere directă, nemijlocită, trebuie să-i urmărim noi înşine mişcările, şi nu doar teoretic: acestea nu sunt simple speculaţii, ci exerciţii concrete, practice.

Cum putem observa mintea, pe care în mod fals o considerăm a fi cea care observă realitatea? Suntem oare capabili să o observăm? Vom descoperi poate, consternaţi, că nu ştim cum să observăm cu atenţie, pentru că a fi atent sau a observa implică un autocontrol care să nu permită ca, după percepţie, să apară reacţii subiective amestecate cu percepţia propriu-zisă.

Ne vom antrena să percepem cum activitatea involuntară a creierului identifică obiectul şi îi dă un nume. Apoi vom impune o oprire totală a raţionamentelor minţii. Nu lăsăm să mai apară nicio reacţie de acceptare sau de respingere, de simpatie sau de antipatie, de preferinţe sau prejudecăţi care decurg din ceea ce am fost învăţaţi să percepem.

La început, vom obosi când vom urmări să învăţăm tainicul proces al observării lucide şi detaşate. Atunci, căutătorul spiritual sincer va descoperi că, în cursul efortului – impus de educaţia primită în societatea modernă – de a dezvolta aparatul mental, am pierdut simplitatea de a privi totul cu inocenţă, fie şi numai pentru o clipă.

Astfel, ne vom antrena să observăm, să privim şi să contemplăm; pentru o clipă starea de martor detaşat se menţine, dar apoi recădem în eroarea analizării şi a comparării, după care, din nou, apare starea de martor detaşat. Astfel se desfăşoară ucenicia procesului de observare. Cât durează această ucenicie? Depinde de fiecare.

În noi se va produce o diviziune spontană, creată în vederea învăţării. Privim agitaţia mentalului şi suntem totodată conştienţi că observăm, dar această diviziune se va estompa gradat, şi starea de observare – o atenţie nereacţională – devine o dimensiune naturală a fiinţei noastre.

Observarea duce la încetarea fluctuaţiilor mentalului

La început, flacăra atenţiei este mai puternică, apoi conştiinţa faptului că noi observăm dispare şi ea. Nu mai există nici observator, nici observat şi tăcerea domneşte, suverană, în conştiinţa individuală. Tărâmul cuvintelor, al ideilor, al gândurilor şi al simbolurilor este părăsit. Am ajuns la frontiera cunoscutului şi ne aflăm acum în faţa Marelui Mister.

Această atenţie lipsită de orice reacţie nu este, la prima vedere, atrăgătoare, ci mai degrabă foarte austeră şi revoluţionară. Dacă însă perseverăm şi nu abandonăm starea de martor în care dispare conştiinţa faptului că noi observăm, ni se revelează liniştea spaţiului interior şi a vacuităţii inefabile. Mintea îşi încetează orice activitate. Ego-ul şi toate schemele sale dispar ca prin farmec.

Dar aceste rezultate se obţin numai prin practică. Trebuie să experimentaţi, să exploraţi; numai astfel veţi descoperi singuri că există posibilitatea de a trăi în deplină libertate.

Liniştea interioară

Aspirantul nu mai este centrat în Ego pentru a rosti „eu observ”, căci flacăra atenţiei a produs în el transformări profunde. El devine un martor detaşat, dar plin de viaţă.

Încetarea agitaţiei mentale generează o stare de relaxare totală. Prin această linişte sunt eliberate forţele vindecătoare latente în om, iar rănile şi cicatricile sufleteşti căpătate în decursul încercărilor vieţii sunt vindecate cu uşurinţă.

Afirmaţia că o nouă Fiinţă se naşte în interior nu este nicidecum o metaforă, ci este purul adevăr. În această linişte interioară, netulburată de gânduri, este activată energia Supramentalului. Aceasta este o energie de natură subtilă, care nu face parte din energia cerebrală; ea nu este nici fizică, nici musculară şi nici cerebrală.

În spaţiul interior, energia ia naştere din tăcere

Energia activă a tăcerii, în această stare de martor detaşat, nu este nicidecum o consecinţă a fostelor noastre activităţi. În tărâmul Tăcerii, energia Supramentalului începe să se mişte şi să acţioneze; ea priveşte prin ochii noştri – un fel de nouă facultate a vederii utilizează creierul, cunoscutul, memoria.

Supramentalul se manifestă printr-o inefabilă acţiune liniştită. Această acţiune pare a fi existat dintotdeauna, şi ea înalţă fiecare fiinţă din univers către propria sa perfecţiune, trecând cel mai adesea prin toate măştile imperfecţiunii.

Supramentalul este diferit de mişcarea mentalului care divizează viaţa în „eu” şi „non-eu”. El este acea inteligenţă care priveşte şi îmbrăţişează dintr-o dată totalitatea realităţii, şi este conştient de el însuşi ca făcând parte din această vastă totalitate. Niciodată el nu vede particularul separat.
Acelaşi individ, care priveşte acum cu aceiaşi ochi, vede o lume diferită: o percepţie lucidă a totalităţii şi a particularului ca parte organică a ansamblului. Partea este în tot şi totul este în parte. Astfel, raporturile părţii cu totalitatea se transformă calitativ.

O simplă şi graţioasă spontaneitate

La nivel mental, percepţia ia naştere din dispoziţia minţii: dacă suntem deprimaţi, percepem obiectul în culori sumbre; în stare de entuziasm sau de bucurie, acelaşi obiect ne apare calitativ diferit. Dispoziţia noastră, starea mentalului, utilizează simţurile şi determină nivelul percepţiei noastre.

Spre deosebire de mentalul inferior, Supramentalul nu are toane. Conţinutul Supramentalului este învăluit în tăcere. Este o flacără de luciditate, fără fum, care, odată aprinsă, luminează clar şi, în consecinţă, percepţia lumii se transformă, la fel ca toate reacţiile noastre.

Acum există numai spontaneitate: a vieţii, a cunoaşterii, a puterii. În viaţa obişnuită, noi căutăm să cunoaştem ceea ce este bine sau drept şi, când credem că am aflat, încercăm cât de cât să ne materializăm gândul.

Conştiinţa Supramentală nu caută să cunoască, nu caută să ştie ce anume trebuie făcut şi ce nu trebuie făcut; ea este totdeauna perfect tăcută, imobilă şi trăieşte spontan, dar TOTAL, fiecare secundă a timpului. În cazul ei, în fiecare clipă, în liniştea deplină a conştiinţei, cunoaşterea dorită apare firesc precum o picătură de lumină; astfel putem cunoaşte aproape fulgerător ce anume trebuie făcut, ce anume trebuie spus, ce anume trebuie văzut, ce anume trebuie înţeles.

Conştiinţa lucidă a totalităţii trezeşte iubirea, compasiunea, tandreţea. În consecinţă, răspunsurile sunt spontane; nu mai există calcul rigid, manipulare sau alte manevre ale ego-ului, ci o simplă şi graţioasă spontaneitate. Astfel, ne transformăm şi odată cu noi se transformă întregul univers în care trăim.

Teama cronică şi neîncetată de care suferă egoul dispare; atunci apar zorii unei vieţi lipsite de teamă, care duce la adevărata înţelegere a realităţii şi la deplina libertate. Astfel, cel care a atins plenar starea de conştiinţă supramentală nu acţionează şi nu trăieşte decât ca şi cum ar fi ghidat şi inspirat de Dumnezeu.

Sri Aurobindo

O punte peste timp

În epoca actuală, aşa numita epocă a comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, noi am pierdut poate gustul corespondenţei. Nu prea mai ştim să scriem scrisori. Poate aţi avut vreodată ocazia să scotociţi prin lucrurile vechi ale bunicilor şi aţi găsit cărţi poştale acoperite aproape complet de scrisul mărunt, sau din contră scrisori elegante, scrisori politicoase, cordiale sau afectuoase, care poate că vorbesc uneori şi despre lucruri cotidiene aparent banale – dar oamenii pe vremea aceea nu îşi împărtăşeau toate fleacurile prin telefon, pentru că nu aveau telefoane, şi toate aceste detalii căpătau o altă semnificaţie. Scrisorile lor erau de aceea foarte încărcate şi foarte importante. Şi aveau un anumit farmec aparte. Gândiţi-vă cu câtă emoţie aşteptau oamenii să primească scrisori – singura cale pe care puteau veni veştile de la fiinţa iubită, de la părinţi, de la cei de acasă sau de la cei plecaţi departe... 

În ultima vreme, scrisorile au devenit pentru noi nişte lucruri extrem de importante. Ceea ce nu înseamnă nici că am învăţat să comunicăm în acest fel, nici că ne place neapărat acest lucru. Dar poate nu ar trebui să îl privim ca pe o constrângere, ci ca pe o stare de fapt căreia putem să îi explorăm farmecul. Gândiţi-vă cât de uşor zboară vorbele şi cât de uşor uităm anumite lucruri şi poate uneori ni le amintim anapoda! În schimb, o scrisoare poate fi păstrată, recitită chiar şi ani de zile după ce am primit-o. Şi, dacă tot suntem în această situaţie, am putea învăţa să scriem scrisori frumoase, scrisori preţioase, scrisori sincere şi pline de farmec!