O punte peste timp

În epoca actuală, aşa numita epocă a comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, noi am pierdut poate gustul corespondenţei. Nu prea mai ştim să scriem scrisori. Poate aţi avut vreodată ocazia să scotociţi prin lucrurile vechi ale bunicilor şi aţi găsit cărţi poştale acoperite aproape complet de scrisul mărunt, sau din contră scrisori elegante, scrisori politicoase, cordiale sau afectuoase, care poate că vorbesc uneori şi despre lucruri cotidiene aparent banale – dar oamenii pe vremea aceea nu îşi împărtăşeau toate fleacurile prin telefon, pentru că nu aveau telefoane, şi toate aceste detalii căpătau o altă semnificaţie. Scrisorile lor erau de aceea foarte încărcate şi foarte importante. Şi aveau un anumit farmec aparte. Gândiţi-vă cu câtă emoţie aşteptau oamenii să primească scrisori – singura cale pe care puteau veni veştile de la fiinţa iubită, de la părinţi, de la cei de acasă sau de la cei plecaţi departe... 

În ultima vreme, scrisorile au devenit pentru noi nişte lucruri extrem de importante. Ceea ce nu înseamnă nici că am învăţat să comunicăm în acest fel, nici că ne place neapărat acest lucru. Dar poate nu ar trebui să îl privim ca pe o constrângere, ci ca pe o stare de fapt căreia putem să îi explorăm farmecul. Gândiţi-vă cât de uşor zboară vorbele şi cât de uşor uităm anumite lucruri şi poate uneori ni le amintim anapoda! În schimb, o scrisoare poate fi păstrată, recitită chiar şi ani de zile după ce am primit-o. Şi, dacă tot suntem în această situaţie, am putea învăţa să scriem scrisori frumoase, scrisori preţioase, scrisori sincere şi pline de farmec!