Vidul transcendent şi roata energiilor universale

În experiențele pe care le trăim, fie ele de natură materială sau spirituală, nu vom descoperi niciodată ceea ce nu există. Lumina supremă a Conștiinței luminează chiar și ceea ce percepem, prin mijloacele limitate ale mentalului nostru, ca non-existent. Existența și non-existența nu reprezintă decât distincții conceptuale ale minții; ambele sunt categorii sau calități ale Realității Supreme, suprapuse peste obiectul care apare în conștiință. Astfel, absența unui obiect dintr-un anume loc este tot atât de reală ca și prezența respectivului obiect în acel loc. Pe de altă parte, atât percepția prezenței lui, cât și cea a absenței sale sunt aparente pentru conștiința absolută a lui Shiva.

„Eu sunt“ cuprinde totAdepții shivaismului nondualist din Kashmir sunt în acord cu doctrina budistă conform căreia natura reală a lucrurilor este, în esență, de neexprimat. Cu toate acestea, ei resping ideea că orice determinare a Vidului absolut (ce corespunde Realității Supreme) este falsă. Budiștii consideră că în Vidul transcendent și absolut nu mai există nici o urmă de subiectivitate. În legătură cu aceasta, marele eliberat shivait Kshemaraja explică faptul că cel mai înalt nivel al subtilității Vidului transcendent este vidul conștiinței reflective, rezonanța pură și nediferențiată a puterii (Shakti) Conștiinței absolute, pe deplin fuzionată cu conștiința și beatitudinea Sinelui Suprem (Para­mashiva). Dacă budiștii neagă existența unui subiect care percepe la acest nivel suprem, atunci cum se mai poate afirma că se percepe starea de vid? Lipsa subiectului ar conduce automat la lipsa percepției și nu s-ar mai putea vorbi despre starea de vid. Experiența spirituală profundă vidului, în absența conștiinței Sinelui, ar fi (din punctul de vedere budist) cu puțin mai elevată decât cea a stării de somn profund fără vise (sushupti). Însă chiar și atunci lipsa totală a conștiinței subiective este practic imposibilă. Chiar și în starea de somn profund (sau în anumite trăiri de absorbție contemplativă când ego-ul este anihilat), trebuie să persiste totuși o anumită conștiință subiectivă. Ar fi nefiresc să credem că subiectul care percepe încetează să existe în astfel de stări profunde de conștiință doar pentru că efortul lui, care în mod normal este direcționat către percepția obiectului meditației, nu se mai manifestă. Dacă ar fi așa, ar însemna că, odată ce intrăm în starea de somn profund fără vise, n-ar mai exista nici o cale să ne trezim, pentru că, potrivit concepției budiste, noi am înceta să existăm.

În plus, dacă dispariția temporară a ego-ului este o experiență, atunci în mod evident trebuie să existe cineva care să o trăiască. De pildă, atunci când ne trezim din somnul profund fără vise, ne amintim totuși că am dormit și știm că ceva s-a petrecut în tot acest timp, chiar dacă nu cunoaștem ce anume. Prin urmare, nu este adevărat că în timpul somnului profund (sushupti) am fost total inconștienți. 

Mai mult decât atât, nici o stare de care ne putem aminti ca de un eveniment petrecut la un moment dat în trecut nu poate fi o stare supremă, ultimă sau ireductibilă. Experiența lui „eu sunt” (aham) înglobează așadar toate stările posibile, fie că sunt trăiri foarte profunde de absorbție (samadhi), fie că sunt mai apropiate de suprafața conștiinței de veghe. Starea supremă este, în ea însăși, necreată; este chiar Conștiința absolută într-o infinită potențialitate de acțiune, în timp ce toate celelalte stări inferioare sunt tranzitorii și apar din cele superioare.

Devii liber în mijlocul schimbării

Lipsa ego-ului (a individualității), experimentată în anumite tipuri de absorbție, poate fi rememorată și, tocmai de aceea, o numim stare tranzitorie, care trebuie transcensă la rândul său, pentru a atinge astfel starea supremă a Vidului absolut și necreat, conștiința lui „Eu Suprem și Absolut”. Întrucât este prezentă în eternitate, această stare nu poate fi niciodată reamintită. Departe de a reprezenta ultima realitate, pierderea temporară a simțului individualității (a ego-ului) poate fi chiar un obstacol serios în calea atingerii eliberăriispirituale supreme. Ea separă nivelurile inferioare ale conștiinței, fundamentate pe distanța subiect-obiect, de cele superioare ale purei conștiințe a lui „Eu Suprem”, adică de plenitudinea Vidului suprem transcendent. Spre deosebire de vidul inferior al pierderii ego-ului, câmpul conștiinței supreme a lui „Eu Suprem” răspândește pretutindeni nenumărate energii și forțe al căror stăpân absolut este Shiva. 

Shiva (al cărui corp este pura conștiință absolută) este Stăpânul Roții Energiilor Universale; fiecare spiță reprezintă un aspect esențial al măreției supremației și libertății Sale desăvârșite și complet necondiționate. Pe măsură ce această Roată a Energiilor Universale se învârte, lumea este creată și apoi resorbită, manifestând astfel grandoarea fără sfârșit a Puterii lui. Cel care a atins starea supremă de eliberare spirituală, fiind una cu Shiva, se bucură la unison și pe deplin fuzionat cu El de libertatea absolută în Creație. Dar cel care nu-și cunoaște încă natura esențială este prins în mișcarea gigantică a acestei Roți Universale, fiind astfel supus ciclului recurent de morți și renașteri succesive.

Principala cauză pentru care experimentăm transmigrația în Manifestare, cu suferințele sale inerente, este faptul că nu realizăm acest adevăr: tot ceea ce există sălășluiește în pura lumină a conștiinței absolute. Dacă am înțelege în profunzime că totul nu este decât jocul gigantic al conștiinței supreme a lui Shiva, realizat de Roata Energiilor Universale, lumea nu ne-ar mai apărea ca samsara, o lume a transmigrațiilor fără sfârșit. Referitor la aceasta, marele eliberat Abhinavagupta afirmă: „Chiar în această clipă, Cel care străfulgeră în inima mea este Shiva Însuși, cu Sa conștiință perfect limpede și neîntreruptă. Cea care dansează de-a pururi la hotarul simțurilor mele este Shakti supremă. Întregul univers strălucește pe deplin contopit cu beatitudinea nesfârșită a lui Eu Suprem și Absolut. Cu adevărat, eu nu cunosc semnificația cuvântului samsara!”

Nereușind să contemplăm suveranitatea propriei naturi divine esențiale, conștiința generează așa-numitele forme-gând (vikalpa). Acestea se ridică și se coboară la suprafața minții noastre pe măsură ce Roata Energiilor se învârte în Manifestare, ținându-ne captivi într-un aparent fără de sfârșit lanț al reîncarnărilor. Prinși în capcana gândurilor, la periferia Roții Energiilor Divine, nu mai suntem atenți la recunoașterea naturii noastre autentice, neschimbătoare, înlănțuiți în fluxul tranzitoriu și divers al aparențelor exterioare. Yoghinul perseverent reușește însă, printr-un act de profundă priză de conștiință asupra realității supreme, să suprime activitatea neîncetată a minții. Perfect interiorizat, el realizează că natura adevărata a samsara-ei este chiar Roata Energiilor Universale. Astfel, devine liber și netulburat de schimbare în chiar mijlocul acesteia și al diversității. 

Deși Roțile Energiilor sunt nenu­mă­rate (pentru că fiecare este atașată unui anumit proces din Creație, iar aceste procese, acțiuni sau fenomene sunt infinite), totuși doar câteva dintre ele sunt fundamentale în manifestarea coerentă și armonioasă a Macrocosmosului. Conform doctrinei Krama a shivaismului din Cașmir, cea mai importantă Roată a Energiilor este reprezentată de un ciclu de douăsprezece faze sau etape distincte, care repre­zi­n­tă cele douăsprezece aspecte ale lui Kalashakikarshini („Cea care atrage Timpul”), însăși zeița Conștiinței. Această Roată fundamentală a Energiilor mai este numită și Roata Absolutului (Anuttarachakra), iar toate celelalte apar din ea și, în final, se resorb tot în ea. În structura arhe­tipală a Creației, subiectul, mijloacele (sau căile) de cunoaștere, obiectul și pura conștiința cognitivă sunt simbolizate de Roți ale Energiilor care conțin, respectiv, opt, douăsprezece, șaisprezece și patru elemen­te (sau etape). 

Prin urmare, Roata Ener­giilor cu douăsprezece elemente (sau faze procesuale) reprezintă ciclul cog­nitiv (al cunoaș­terii), simbolizat de Soa­rele care trece prin cele douăsprezece se­mne zo­di­a­cale în de­cursul unui an.

Printre altele, această Roată a Energiilor sem­­nifică cele două­sprezece simțuri: inte­lec­tul (buddhi), min­tea (manas), cele cinci or­gane ale cunoașterii (jnanendriya) și cele cinci organe de acțiune (karmendriya). De ase­me­nea reprezintă cele două­spre­zece vocale ale alfabetului san­s­crit (exclu­zând cele patru vocale de „hiatus“ sau așa-numitele foneme „tranzito­rii“) care simbolizează procesele și forțele ce operează direct, fără intermediere, în conștiința supremului Shiva (spre deosebire de Shakti, Mani­fes­ta­rea însăși, simbolizată de consoanele alfabetului sanscrit). 

Succesiv și instantaneu

Roata celor douăsprezece Energii fundamentale semnifică și cele trei mari zeițe: Parashakti, Paraparashakti și Aparashakti, fiecare dintre acestea implicând un ciclu de creație (shrishti), menținere (sțiti) și resorbție (samhara), la care se adaugă manifestarea propriei lor naturi esențiale (anakhya), asociată Vidului suprem.

Ca faze ale unui ciclu cognitiv, cele douăsprezece Energii fundamentale sunt adorate sub forma celor douăsprezece Kali-uri și sunt împărțite în trei grupe de câte patru faze. În conformitate cu afirmațiile marelui înțelept tantric eliberat Kshemaraja, ciclul celor douăsprezece Energii fundamentale dă naștere, la rândul lui, unui ciclu împărțit al creației și resorbției cosmice, ce constă din:

1. actul de voință inițială ce apare în „corpul Absolutului“, care mai apoi va conduce la transformarea lui în ceea ce noi percepem drept Macrocosmos (ce include Creația fizică (Universul) și cea subtilă);

2. manifestarea efectivă a Macrocosmosului în conștiința Absolutului;

3. farmecul și „vraja“ (ca o sui-generis „magie“) pe care o manifestă Conștiința reflexivă (care se „reflectă“ în ea însăși) atunci când Creația apare în conștiința Absolutului;

4. resorbția Creației în Absolut, unde își recapătă statutul originar și pur de Conștiință radiantă, imposibil de definit, unică, eternă și imuabilă.

Această viziune este însă doar una dintre posibilele modalități de analiză a „mișcării Roții Energiilor Universale“. De fapt, „Roata“ se desfășoară în multiple feluri, atât succesive, cât și instantanee, asimilând astfel în ea însăși subiectul, obiectul, mijloacele de cunoaștere și conștiința cognitivă rezultantă. Yoghinul lucid și atent poate să observe această „mișcare“ foarte specială a Roții Energiilor în cursul fiecărui act de cunoaștere, deoarece de fiecare dată energia se mișcă din centrul sau Inima (hridaya) purei Conștiințe spre periferie, acolo unde se manifestă ca obiect al simțurilor. El ajunge să înțeleagă astfel că totul este conținut în și totodată apare prin intermediul acestui ciclu al Conștiinței universale. Atunci orice sunet, orice senzație de gust, orice atingere etc. (cu alte cuvinte tot ceea ce percepe) îi poate conferi o profundă stare de absorbție contemplativă. 

Contemplare și dizolvare

Marele înțelept eliberat Abhinavagupta descrie astfel, în lucrarea sa fundamentală Tantraloka, succesiunea (krama) fazelor din procesul conștientizării:

„Această Roată a Absolutului (Anuttarachakra) izvo­răște din însăși Inima supremului Shiva prin vidul ochilor etc., către fiecare obiect al simțurilor. Razele ei dau naștere progresiv Focului (subiectul), Lunii (obiectul) și Soarelui (mijloacele sau căile de cunoaștere), în fiecare dintre fazele creației, menținerii și resorbției lumii din exterior. Astfel, yoghinul trebuie să contemple în profunzime modul în care tot ceea ce apare în câmpul percepției sale drept sunet etc. devine una cu această Roată a Energiilor Universale, pe măsură ce simțul auzului etc. sunt resorbite în vidul Conștiinței. Roata Energiilor, care de fapt este tot ceea ce există (toate lucrurile, ființele, fenomenele etc.), precum un mare rege, este urmată de vasalii ei (simțurile), oriunde acțiunea ei este implicată. Astfel, calea cosmică a emanației Creației se unește spontan cu marea Roată a lui Bhairava și a zeițelor Conștiinței care îl înconjoară. Atunci, chiar dacă Universul s-a contopit cu ea, lăsând în urmă doar o foarte palidă urmă latentă a existenței sale, yoghinul trebuie să contemple această Roată a Energiilor drept o revărsare a propriei sale naturi esențiale. Atunci când tot „combustibilul“ obiectivității a fost consumat în focul Roții, iar până și cele mai slabe  urme remanente ale sale au fost și ele distruse, yoghi­nul trebuie să contemple Roata chiar de pe „marginea“ extincției finale a Creației, apoi în chiar procesul extincției și, în sfârșit, trebuie să o contemple atunci când Creația a fost complet resorbită. Yoghinul per­seve­rent, care va aplica această modalitate de a medita asupra realității Roții Energiilor Universale, va înțelege că Manifestarea se dizolvă în chiar sânul acestei Roți și că aceasta, la rândul ei, se dizolvă în Conștiința su­premă lipsită de orice obiect. 

Totuși, natura Conștiinței supreme este de a da naștere unei noi Creații și acest proces se desfășoară în eternitate. Acela care dizolvă în fiecare clipă Creația în propria lui conștiință și care, mai apoi, o emite din nou, acela este în eternitate și pe deplin identificat cu marele Bhairava“.

Pulsație și nemișcare

Abhinavagupta adaugă, de asemenea, că în forma sa de bază acest proces este comun oricărui tip de meditație care conduce către realizarea Absolutului (Anuttara). În plus, yoghinul poate să mediteze cu succes asupra ori­cărei alte Roți de Energii din Creație și, în final, să se bucure de aceeași grație supremă a eliberării spirituale. Acest lucru este posibil pentru că orice „spiță“ a Roții Energiilor Universale („spiță“ care este, la rândul său, o roată de energii secundare) conduce în final tot în cen­trul imuabil al marii Roți a lui Bhairava. Totuși, pentru a dobândi succesul deplin, yoghinul trebuie să se identifice cu Stăpânul Roții, care se află în centrul ei, ca pură Conștiință a lui Eu Suprem și Absolut, forța di­vină supremă care se află în spatele emanației Creației și a tuturor celorlalte mișcări care o acompaniază. 

Kshemaraja numește Eu-l suprem (Aham) „freamătul lui Bhairava“, deoarece „El generează Creația și toate celelalte lucruri în vârtejul macrocosmic al propriei Sale puteri infinite“. Shiva „agită“ și „învârte“ energiile în jurul Lui Însuși, creând și dizolvând întregul Macrocosmos prin Pulsația Supremă (spanda) a Voinței Sale universale și atotputernice, în timp ce El să­lăș­luiește nemișcat (acala) în Inima Supremă a Conștiinței Absolute, care este centrul Roții.

Aflându-se chiar în centrul Roții Energiilor Universale, Shiva este perfect liber în măreția acțiunii cosmice pe care o realizează „Roata“. El este supremul observator, contemplându-i „mișcarea“ și efectele pe care le produce ea în orice activitate. Pe de altă parte, sufletul individual, subjugat de Roata Energiilor lumii și a trupului, se eliberează chiar în clipa când devine pe deplin conștient de dife­rența care există între el (încarnat) și „corpul lumii exterioare“ în care trăiește. 

Experimentând astfel întregul Macrocosmos de la tattva Pământului (prițivi), cea mai grosieră, și până la tattva lui Shiva, cea mai subtilă, el devine conștient de faptul că, în realitate, este chiar Shiva, pura conștiință a lui „Eu“ Suprem și Absolut, veșnic cuprins de beatitudinea infinită (ananda) a jocului Roții Energiilor Universale.

       

http://www.yogamagazin.ro