Vă las o colindă pe care o ascult repetat: Din Cer Senin. 

Lângă ea mai vărs cate o lacrimă în timp ce mă ară Dumnezeu:

 Cel cu inima mulțumită ..

Cuvintele ce vor coborî din mine sunt o colecție de emoții, întâmplări, gânduri pe care le-am frământat în inima mea în aceste zile de toamnă. 

Sunt un aluat proaspăt pe care vreau să îl cresc și să îl coc lângă Dumnezeu. Aș vrea să mă hrănesc din el…eu și cei ai casei mele. Așa cum pentru trup alegem hrana care îi aduce sănătate cred că suntem responsabili să ne hrănim sufletul …cu tot ce găsim mai bun.

Într-o după-masă am auzit la radio 8 cuvinte citate din Biblie.

“CEL CU INIMA MULȚUMITĂ ARE UN OSPĂȚ NECURMAT “

Nu-mi amintesc nimic altceva din acea zi. În acest timp scurt, în care ascultam cuvintele știam că ele trebuie să lucreze ceva în adâncul meu, că viața mea purtând aceste cuvinte în tolba ei va deveni mai frumoasă..că viața mea purtând aceste cuvinte nu mai poate fi la fel cum era când nu le purta. 

Am simțit că sunt încărcate cu putere, că pot deveni haina mea …de sărbătoare. Am simțit și am știut că dacă mă voi îmbrăca pot avea parte de sărbătoare în orice loc, în orice timp.

Așa că le-am scris pe tăblița ascunsă a inimii mele și pe o tăbliță de lemn..pe care am agațat-o lângă ușa camerei. Am vrut să mă asigur că dacă anumite situații vor șterge literele acestea de pe inima mea, ochii mei le vor întâlni pe un perete. Adesea le văd și le rescriu  în mine cu lacrimi …de bucurie că le-am găsit, cu nadejdea că nu se vor evapora în zilele mai puțin bune.

Am meditat asupra lor în zile bune și în zile rele și am experimentat că pot avea parte de acest ospăț și atunci cînd lucrurile nu merg așa cum le-am calculat noi, așa cum le-am așteptat noi, așa cum am crezut noi că trebuie să meargă.

Și l-am întrebat pe Dumnezeu șoptit: pot avea parte de acest ospăț și când am doar cartofi la masa de prânz, când am doar un copil deși eu îmi doresc 3 sau 5, când nu am bani să plătesc factura la telefonul mobil, când prietenii mă disprețuiesc pentru alegerile mele, când mi-e frig, când mă dor rinichii și trebuie să stau câteva ore în pat, când vecina mea spune lucruri neadevărate prin sat despre noi, când linoleul din bucătărie e rupt și petecit și imposibil de curățat, când mă împiedic de el de fiecare dată, când copilul meu mă face de rușine, când ne facem calcule că va intra în casă o anumită sumă de bani și de fapt nu avem nici jumătate din suma calculată, când în mașina noastră sunt mereu firmituri de mâncare deși eu aș vrea să fie curată?

Și am primit răspuns prin aceleași 8 cuvinte “CEL CU INIMA MULȚUMITĂ ARE UN OSPĂȚ NECURMAT “

Și m-am gîndit ce înseamnă necurmat.  Necontenit, neîncetat, continuu… Un ospăț ce nu se termină …cu o singură condiție: INIMA MULȚUMITĂ…

Știu că pot găsi mereu motive să fiu nemulțumită de viața mea, de familia mea, de vecinii mei, de prietenii mei, de țară, de casa mea și toate lucrurile materiale ce mă înconjoară, de animalele mele, de vreme, de împrejurări, de gesturi, de biserica, de orice…numai că e alegerea mea, care mă va scoate din acest ospăț necurmat.

Așa că pentru acest zile de post și rugăciune, de schimbare port aceste cuvinte cu mine și mă rog să am o Inimă Mulțumită, eu și cei ai casei mele.

Am arat grădina…Acum ea stă goală și descoperită sub cer.

Poate că periodic ar trebui să arăm și inima. Să o lăsăm așa goală șă descoperită, așa vulnerabilă sub Cerul lui Dumnezeu. Să fim conștienți că acest proces al arării o va durea, dar să fim conștienți că după ce va trece  “iarna ” vor înflori Cuvintele lui Dumnezeu prin ea și ea va fi mai frumoasă. Acest post al Crăciunui e o altă șansă de a ne lăsa inima arată.

Ce Doamne, ce ai vrea să mai schimbi la ea? Ce nu fac bine? M-am frământat cu cele ale lumii și le-am lăsat să mă inunde și mi-era bine …nici nu credeam că mai ai ceva de schimbat la mine.

Acum, când ți-am dat voie să mă ari, când simt vibrația roților și puterea sapelor cum trec prin mine mă doare. Inima nu mi-e mulțumită, nu sunt blândă cu cei ce-mi fac rău, nu întorc obrazul celălalt ca să fiu lovită peste el ci mă apăr.

Tu înaintezi prin mine arând și mă ajuți să văd ce era dedesuptul faptelor mele. Eu stau tăcută. Uneori ți-aș spune: dar Doamne, eu .. Tu mergi mai departe ca și cum nu m-ai auzi. 

Și mă lași să mai văd aluatul stricat al inimii mele. Nu m-ai fi arat dacă nu Te chemam să faci asta. Mulțumesc pentru acest post în care mă ari.

Am nădejdea că vei semăna noi Cuvinte și vor înflori și alte soiuri de trăiri, de fapte, de alegeri.

 https://andreeastanciu.wordpress.com

Gingasie

Ce frumoase sunt diminetile cand soarele nu iti bate in ochi, ci iti bate in inima ..

Suntem atat de brutali unii cu ceilalti. Fiecare aruncam cuvinte aspre aproapelui nostru, il mustram, justificandu-ne purtarea prin faptul ca ne dorim indreptarea lui si deci suntem indreptatiti sa fim taiosi, dand buzna in inima omului, loc care doar Dumnezeu are dreptul sa tulbure, pentru ca tulburarea Lui este diferita de cea provocata de om, si tulburandu-se la atingerea Lui, inima isi gaseste pacea vesniciei.
Cuvantul. Instrument pentru ranire sau mangaiere, zidire sau daramare.
“..sa va purtati intr-un chip vrednic de chemarea pe care ati primit-o, cu toata umilinta si blandetea, cu indelunga rabdare, ingaduindu-va unul pe altul in dragoste..” Efeseni 4: 2
“Nici un cuvant stricat sa nu va iasa din gura, ci unul bun, pentru zidire, dupa cum este nevoie, ca sa dea har celor care il aud” Efeseni 4:29
“Orice amaraciune, iutime, manie, strigare, vorbire de rau sa piara din mijlocul vostru, impreuna cu orice fel de rautate. Si fiti buni unii cu altii, milosi, iertandu-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos” Efeseni 4:31-32.
Ma gandesc ca in ultima vreme sunt atenta la detalii..la gesturi, cuvinte, atitudini, reactii si vad cum ne lipseste gingasia, blandetea ce Isus o avea din plin. In orice vorbire si infaptuire, El nu putea sa fie aspru si nu darama de dragul de a darama. Ma uit apoi la mine si ma infior. Cate cuvinte care au menirea de a rani imi iasa din inima..si le ofer atat de usor in stanga si in dreapta, deseori, oamenilor dragi. Apoi, aud vocea Lui si mi se prabuseste lumea..caci imi dau seama ca “Dar cele ce ies din gura vin din inima si acelea pangaresc pe om. Caci din inima ies gandurile rele, omorurile, faptele de adulter, desfranarile, furturile, marturiile mincinoase, blasfemiile.” Matei 15:19-20. SI deci “Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii. Alunga neadevarul din inima ta si departeaza viclenia de pe buzele tale” Proverbe 4:23-24 . Ce paradox. Din inima ies gandurile rele si totusi..din inima ies izvoarele vietii. Cum e posibil?  “Oare din aceeasi gura a izvorului tasneste si apa dulce si apa sarata? Fratii mei, poate oare un smochin sa faca masline sau o vita sa faca smochine? Tot astfel, nici un izvor nu poate sa dea apa sarata si apa dulce.” Iacov 3:11-12. E vorba de inimi diferite. Dintr-o inima de piatra vor iesi gandurile rele, iar dintr-o inima noua, de carne, vor iesi izvoarele vietii. Deci, avem nevoie zilnic de inimi innoite, si inspre bucuria noastra, Dumnezeu este un Dumnezeu bun care doreste sa ne dea inimi  ” Orice ni se da bun si orice dar desavarsit ete de sus, coborandu-se de la Tatal luminilor in care nu este schimbare, nici umbra de mutare.” Iacov 1: 17
Isus Hristos spune “Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima”

https://calatorinhar.wordpress.com

  
Acolo la etaj stau eu. Si aceasta camera luminoasa este camera in care ma cuibaresc pentru o perioada nedeterminata. Casa e construita de tata (cap-coada sau..caramida cu caramida), iar camera este decorata de mine cu elemente adunate de-a lungul timpului..Covorul este vechi de vreo..15 ani as zice. E dinala cu franjuri ce trebuie pieptanati. Pacat ca eu am doar perie de par. Masa si scaunele tind sa cred ca sunt vechi de..20 de ani. Daca sunt cele pe care mi le amintesc eu cand abia puteam sa-mi stochez amintirile..Unul dintre scaune este cu un simt al umorului foarte tipic scaunelor vechi. Cand ti-e lumea mai draga te trezesti in nas. Un picior e pus de forma..dar ce forma! Banca de bambus nu este veche..O am de vreo 5 ani. Cand am luat-o, toti au ripostat”Ce o sa faci cu o banca?”. “O pastrez pentru cand ma mut la casa mea”. Ei bine, nu sunt chiar la casa mea, dar sunt fericita sa am o banca in camera temporara. Apoi, am presurile de unde am copilarit..Deci, vechi de vreo 20 de ani si ele. Toti au ripostat cand le-am luat “Ce o sa faci cu ele?”. “Le pastrez pentru cand ma mut la casa mea”. Asta era replica mea pentru orice “pastrare” a vreunui obiect care in aparenta nu avea vreun folos. Mai am cuvertura verde cu negru si perdeaua tot de unde am copilarit. Si masuta cu rotile (a-ha, cu rotile) cu care mama se lauda ca o are de 30 de ani.  Apoi, florile sunt flori pentru mortii morti, dar mie nu-mi pasa. Miros placut si-s foarte colorate. Plus ca mortilor chiar nu le plac florile. Mai ales daca nu le placeau cand erau vii. Iar eu sunt vie. Si imi plac florile. Si florile oricum mor, deci merita sa le culegi si sa le ai in camera. Chitarele nu sunt ale mele. Adica, pe una am daruit-o verisoarei mele ( o adolescenta care a invatat in 3 minute 3 acorduri si un ritm), iar cealalta este a unui bun prieten care mi-a dat-o sa am grija de ea pentru o vreme. O am de cativa ani. Si e perfecta.
Cam acesta este locul. E frumos, placut, prea ca la oras, prea bun pentru mine. E a nu stiu cata oara cand vad ca..nu conteaza locul, ci inima. Nu ce-i in afara, ci ce-i inauntru. Pentru ca sunt la sat unde e liniste, locuiesc intr-o casa luminoasa, timpul este de partea mea, natura ma inghite efectiv, exteriorul este limpede si senin. Iar inima mea..ei bine, uneori inima mea este cuprinsa de intuneric, tremura si plange, tanjeste, sangereaza, se ascunde, zbiara, isi smulge parul (hm..). Cred ca trebuie sa accept ca indiferent unde as fugi, ma iau cu mine. Oriunde m-as ascunde, tot cu mine ma ascund. Oriunde m-as muta si orice oameni as avea sau nu in jur, tot voi plange, tot ma va durea.  Suferinta se executa, nu se discuta .. cum spune poetul Ionatan Pirosca. Dar mai presus de toate, cred ca trebuie sa vad limpede ca desi nu exista acea odisee refugiu, acel loc spatial si temporal vindecator, Dumnezeu este.

Psalmul 138
1. Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut.
2. Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe.
3. Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut.
4. Că încă nu este cuvânt pe limba mea
5. Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta.
6. Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge.
7. Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?
8. De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.
9. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării
10. Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.
11. Şi am zis: “Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu”.
12. Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei.
13. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
14. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.
15. Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului.
16. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din ele nu va fi nescrisă.

 https://calatorinhar.wordpress.com/