Ochii

Cand timpul transforma gandurile, starile in dorul de Tine, Tata Ceresc,
atunci lacrimile curg pe al meu chip,..lacrimile care se preling incet si lin,
Pe chipul Creatiei Tale, pe chipul daruit de Tine, ..chip in care se regasesc ochii,
prin care privirea catre Inaltimea Cerului ramane muta si tacuta,
prin care stelele dau acestora o luminozitate si o incantare nedescrisa putand fi in cuvinte,
prin Ei, ne daruiesti contemplarea frumosului, dincolo de forma exterioara, in adancime si meditatie.
Prin ei, Ochii, ne daruiesti darul scrierii, al atingerii frunzelor, scoicilor, naturii create in cel mai misterios si perfect Univers al Tau!
Iti multumesc, Tata Cerec pentru „poarta, celor care sunt si devin Minuatia contemplarii, descrierii, atingerii, readucerii-aminte prin momentele, eveneimentele vietii darului Tau”, ochii Luminii Tale!

Cand cararea spre Tine ne aduce in intampinare griji, obstacole, tristeti, mereu si mereu sa ne aduce-mainte de zilele pline de Lumina ale vietii noastre, de miracolul vietii pe pamant si oricat de grele ar fi incercarile sa avem imaginea si jertfa lui Iisus Christos pe cruce, „care a murit pentru pacatele nostre”,
Sa ii multumim ca, acum-aici prin El, putem a transpune in cuvinte cele trimise de la EL, sa fim asemeni unui bambus gol, prin care EL se manifeste mereu si mereu, pe care il umple cu iubirea, cu puritatea, candoarea, intelepciunea, maturitatea, speranta, creativitatea, rabdarea, perseverenta..,
iar orice impuritate trebuie a fi eliminata, prin o mare atentie a gandurilor, starilor, tot ceea ce nu este in armonie cu Universul Creatiei Lui!

Cand fiecare dintre noi vom parasi acest plan fizic, atunci vom constientiza poate prea tarziu timpul petrecut in neconformitate cu legile divine, iar pentru a ne trezi din „timpul-mort” al fiintei noastre, sa incercam sa devenim mai vii, mai atenti, mai constienti, ca, in fiecare clipa momentul poate fi prezent,.. „mai bine acum, decat mai tarziu, este un vechi proverb, in care sunt definite mrai adevaruri a acestei lumi in care existam acum.

Mai bine un strop de Lumina, intr-o casa simpla si avand ferestrele deschise catre rasaritul si apusul Soarelui, usa deschisa pentru cei care vor sa intre si sa descopere in simplitate-adevarata maretie a acestei vieti, mai bine tu singur iti procuri hrana cea de toate zilele, din ceea ce Dumnezeu a lasat pe pamant, decat sa ai mereu in grija banii, pentru a-ti putea cumpara una si alta, acestea toate fiind „ placeri trupesti”, care nu sunt altceva decat „pacate ale sociatatii in care ne aflam”
Sa luam-aminte la pasarile Cerului, ele nu-si fac griiji ce vor manca, deoarce Tatal Ceresc se ingrijeste de Toate, El stie si cand suntem treji in credinta si cand suntem prinsi in lumea intunericului si a celui care este sub stapanirea raului.

Cand toate se contopesc in privirea ochilor, atunci si numai atunci, vom putea citi „cartea fiintei interioare”, iar in momentul privirii in „Cartea Cartilor”, ceea ce vom putea vedea este Unicul si Eternul nostru Suflet, caruia fiecare dintre noi, ii tesem propiria noastra panza, pe care apoi asternem culori unele mai vii, altele mai intunecate, depinzand in totalitatea de eliminarea ego-ului, a mintii rigide si prinse in pragmatism, lasand locul Vii-ului, al curcubeului, al florilor, zmbetului, imbratisarii, unificarii mainilor in ajutor, rugaciune, tacere, Sfintenie si a ne dezgoli de tot ceea ce este lumesc si efemer, pentru a pasi desculti si goi in culoarea Cerului-pastelui panzei tesut de propriile noastre Suflete- zborul intalnirii cu Dumnezeu in Tot si Toate!