Luule Viilma-Lumina Sufletului

„Când iert,
atunci pot sa iubesc,
pot sa devin fericit,
pot sa fiu sanatos,
pot sa am succes în toate.”

A fi desavârsit înseamna
sa nu regreti trecutul,
sa nu-ti fie frica de viitor,
iar în prezent sa faci totul corect.
Cheia eliberarii de regrete si frica este iertarea.
Atunci când iert, pot sa devin fericit, pot sa fiu sanatos, pot sa am succes în toate.

Trebuie înteles ca noi venim pe aceasta lume ca sa învatam.
A învata înseamna a constientiza obstacoul si a-l elibera.

Este o carte despre posibilităţile nelimitate de a ierta şi despre neîngrădirea iubirii, despre căldura sufletească, lumina sufletească, puritatea sufletească şi binecuvântarea sufletească.

Medicina este necesară şi devine din ce în ce mai necesară. Dar dacă vreţi ca medicina să vă ajute, ajutaţi-vă singuri. Nici Dumnezeu din ceruri nu-l poate ajuta pe om, dacă acesta nu crede în El.

Tot ce există este creat de Dumnezeu. Prin urmare, toţi oamenii au în ei divinitate. Să te iubeşti pe tine şi să-i iubeşti pe ceilalţi oameni înseamnă să iubeşti creaţia lui Dumnezeu. Cine-l rupe pe om – creaţie dumnezeiască – de Dumnezeu, acela face un păcat. Fiecare dintre noi vede ce vrea să vadă. Dacă vrea să vadă răul – îl vede, dacă vrea să vadă binele – îl vede. Cine vrea să vadă adevărul, vede atât răul, cât şi binele şi nu învinovăţeşte pe nimeni, ci doar aduce laude lui Dumnezeu că şi-a învăţat lecţia de viaţă şi şi-a înmulţit înţelepciunea.

Cartea aceasta este o continuare a temei din celelalte trei apărute până acum – sufletul omenesc şi percepţiile lui. Cine le-a citit cu senzaţia că se vorbeşte despre el si pentru el, înseamnă că a înţeles mesajul şi va şti să folosească informaţiile de acolo. Tălmăcirea în amănunt a şiretlicurilor sufletului nostru vă va ajuta să înţelegeţi şi să vă lecuiţi de boli mai complicate.

Visul meu este ca oamenii să înveţe să prevină bolile.

Oricât ne-am considera noi mai deosebiţi decât alţii, aceleaşi stresuri ne provoacă şi nouă aceleaşi boli – fie că suntem săraci sau bogaţi, deştepţi sau ignoranţi, frumoşi sau urâţi, renumiţi sau anonimi, femeie sau bărbat. Cu cât vom şti să ne înţelegem mai bine pe noi înşine, cu atât vom putea străbate mai sănătoşi drumul vieţii.

Pentru fiecare om care iartă va veni categoric un moment când va simţi că vrea să ceară iertare trecutului său pentru că l-a lăsat fără iubirea binecuvântată. Când trecutul se eliberează, în aceeaşi clipă, fără nicio oprelişte, viitorul se umple de iubire, iubire ce curge şi il face pe om fericit. Să ierţi înseamnă să dai dublu, în mod conştient şi cu demnitate. Să ceri iertare înseamnă să înlocuieşti acel rău cu bine, în mod conştient şi cu demnitate. Iertând cu mărinimie, poţi să întreci măsura. Cerând iertare din tot sufletul, aşa ceva nu se întâmplă.

Este bine când omul ştie să ierte şi să ceară iertare de la alt om. Este şi mai bine când el consideră că merită să ceri iertare de la un animal. Şi este cel mai bine când învaţă să ierte şi să ceară iertare corpurilor energetice nevăzute, sau stresurilor. Atunci se eliberează de forţa de atracţie a negativităţii şi dobândeşte fericire.

Celor care văd viaţa unilateral încerc să le explic viaţa lor sufletească cum pot eu mai accesibil, cu exemple din viaţa de zi cu zi. Omului i se luminează mintea, dar e destul să închidă uşa după el că a şi uitat tot ce i-am spus. Ce să se ocupe omul bun de sănătatea lui când are atâtea treburi importante de făcut? În plus, s-o găsi cineva să-l facă bine. Şi uite aşa oamenii caută şi tot caută. Îşi deschid punga până termină banii şi apoi, încrâncenaţi, se închid în ei şi, în cel mai bun caz, se dau drept martiri.

Mulţi se miră: „De fiecare dată când recitesc cărţile dumneavoastră le înţeleg altfel". Este firesc. Cu fiecare lectură aţi devenit mai înţelepţi, aţi învăţat să pătrundeţi mai larg şi mai profund în sensul cuvintelor. Cărţile au căpătat viaţă şi au devenit un izvor care vă hrăneşte sufletul. Eu le-am scris din toată inima, chiar dacă uneori vi se pare că vă cert, că vă critic. Dacă citiţi cu inima deschisă n-o să vi se mai pară aşa.

Mereu confundăm echilibrul cu stăpânirea de sine. Onorabilitatea, educaţia, politeţea, moralitatea etc. sunt stăpânire de sine. Stăpânirea de sine înseamnă a ascunde răul din tine şi a te arăta celorlalţi înfrumuseţat, ceea ce duce în ultimă instanţă la o rupere, o fractură interioară, altfel spus, la boală.

Medicina este necesară şi devine din ce în ce mai necesară. Dar dacă vreţi ca medicina să vă ajute, ajutaţi-vă singuri. Nici Dumnezeu din ceruri nu-l poate ajuta pe om, dacă acesta nu crede în El. Doctorul tratează urmările stresurilor dumneavoastră, el nu poate să vă scape de ele. Doar dumneavoastră înşivă puteţi s-o faceţi.

Noi suntem legaţi de tot ce am făcut prin fire energetice invizibile. Poate rupe aceste fire numai iertarea sinceră, pornită din inimă, numită şi căinţă. Iertarea şi rugămintea de a fi iertat acţionează atunci când omul este conştient de greşelile lui. Dacă cerem iertare mecanic, în speranţa că pedeapsa va fi mai mică, aceasta este o înşelăciune, cea mai obişnuită înşelăciune, cu care ne ocupăm zi de zi. Datoria karmică nu se plăteşte în felul acesta.

Priceperea de a ierta este înţelepciunea prin care omul se eliberează pe el însuşi.

Cel mai important lucru este SĂ IUBEŞTI. Iubiţi-vă pe dumneavoastră înşivă, iubiţi-vă soţul (soţia), părinţii, iubiţi oamenii, animalele, plantele, munca şi fiţi conştienţi că toate acestea sunt de la Dumnezeu.