Botezul Domnului-Fragment din Marea Evanghelie a lui Ioan de Jacob Lorber

Jacob Lorber a trăit în secolul XIX. Muzician de profesie, el a început la un moment dat să scrie cărţi, inspirat fiind, din câte ne relatează el, chiar de Iisus. El a scris practic după dictare (ascultând un fel de voce interioară) un număr impresionant de cărţi, în special referitoare la viaţa lui Iisus. Marea Evanghelie a lui Ioan, o lucrare monumentală în 10 volume, povesteşte evenimentele care au avut loc după ce Iisus a primit botezul lui Ioan şi până la răstignirea şi învierea Lui, adică practic pe întreaga durată în care El s-a manifestat ca propovăduitor al credinţei, ca învăţător, profet şi Fiu al lui Dumnezeu. Marea Evanghelie a lui Ioan este scrisă la persoana I, ca şi cum ar fi povestită de Iisus însuşi. Fragmentul de mai jos face parte din volumul I, apărut în traducerea prof. yoga Gregorian Bivolaru la Editura Shambala. La începutul fiecărui capitol, pentru conformitate, sunt citate versetele corespunzătoare din Evanghelia canonică a lui Ioan.



Capitolul 5

Mărturia lui Ioan Botezătorul, care neagă că ar fi spiritul lui Ilie,

dar care mărturiseşte cu umilinţă că este precursorul lui Mesia

(Ioan I, 19-30)



(19) Iată mărturisirea care a fost făcută de Ioan atunci când Iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe:”Tu cine eşti?”

(20) El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu el este Mesia.

(21) Şi ei l-au întrebat „Dar tu cine eşti ? Eşti Ilie ?” Şi el a zis: ”Nu sunt!” ”Eşti proorocul ?” Şi el a răspuns: ”Nu!”

(22) Atunci i-au zis: „Dar tu cine eşti ? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi ?”

(23) „Eu”, a zis el, „sunt glasul celui care strigă în pustie: «Neteziţi calea Domnului», aşa cum a zis proorocul Isaia.”

(24) Trimişii erau din partea fariseilor.

(25) Ei i-au mai pus atunci următoarea întrebare: „Atunci de ce botezi, dacă nu eşti Mesia, nici Ilie, nici proorocul?”

(26) Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru se află Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi.

(27) El este Acela care vine după mine, - şi care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic nici măcar să dezleg cureaua sandalelor lui.”

(28) Toate acestea s-au petrecut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

(29) A doua zi, Ioan L-a văzut pe Iisus venind la el, şi atunci a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care trebuie să ridice păcatul lumii!”

(30) El este Acela despre care eu ziceam: „După mine trebuie să vină un Om, care este înaintea mea, căci El era înainte de mine.



...

20. Lumea rămâne mai departe aceeaşi şi ea continuă să se afle în deşertul Betabara (simbolic vorbind), acolo unde Ioan a adus mărturia sa. Iar Eu sunt şi rămân mereu Cel care vine la oameni acum şi în toate timpurile, aşa cum am venit atunci la evrei pentru a le înfrâna orgoliul şi pentru a trezi în ei umilinţa şi iubirea. Fericiţi vor fi cei care Mă recunosc cu adevărat şi Mă acceptă aşa cum Ioan M-a recunoscut şi M-a acceptat, fiind martorul Meu, în ciuda trufiei şi mâniei preoţilor şi leviţilor din Ierusalim.



21. A doua zi, în timp ce toţi aceşti trimişi erau încă la Betabara, continuându-şi cercetările pentru a afla ce făcea Ioan şi ce semnifica de fapt predicile lui, el încă le vorbea despre Mine în momentul în care Eu am sosit din deşert pentru a-i cere să Mă boteze.



22. Ioan, chiar în momentul în care Eu mă apropiam, tocmai era pe cale să vorbească cu conducătorul acelei delegaţii, care îşi petrecuse întreaga noapte pentru a delibera asupra celor aflate. Ioan a spus atunci: „Iată, Cel care soseşte este Mielul lui Dumnezeu, care va lua asupra Lui toate greşelile oamenilor, astfel încât cei care Îl acceptă şi cred în El să aibă, prin El, o nouă viaţă. Această viaţă nouă le va da lor puterea de a se numi copiii lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu poate să vină şi în taină, fără fulgere şi fără furtună, întocmai ca o briză uşoară”.



23. Ioan a repetat încă o dată, atunci, ceea ce el spusese despre Mine cu o zi înainte. El a dorit să spună, pe de o parte, că Eu le arăt oamenilor ca într-o oglindă adevărul şi umilinţa. Şi că, prin această umilinţă, Eu am venit în ajutorul oamenilor, susţinându-i în slăbiciunea lor (care generează smerenia) şi nu în presupusa lor forţă pe care, de fapt, ei nu o au. Pe de altă parte, Ioan a dorit să spună că cel care îl numeşte Mielul lui Dumnezeu este Cel care a existat înaintea oricărui lucru. Expresia „El a fost înaintea mea” semnifică aici faptul că Ioan a dorit să-i facă să înţeleagă pe acei trimişi că, din moment ce recunoaşte în El elevarea spiritului său divin, în el există acelaşi spirit originar, de aceeaşi constituţie, care de fapt provine din acel spirit originar, care este acela care sălăşluieşte în acest Miel, nu prin propria sa putere, ci prin puterea acestui spirit originar (al lui Dumnezeu Tatăl), care a fost pus într-o fiinţă complet liberă şi perfect independentă. Ori, trebuie să se ştie că printr-o asemenea creaţie, care este cu adevărat o operă a spiritului originar (al lui Dumnezeu Tatăl), începe o nouă epocă înaintea căreia nimic n-a existat în tot infinitul, în afara spiritului originar al lui Dumnezeu care este, dincolo de orice îndoială, cel care apare (fiind încarnat) în acest Miel al lui Dumnezeu, care vine la Ioan pentru a fi botezat.





Capitolul 6

Ioan mărturiseşte că nu-L cunoştea pe Domnul.

Dublul botez. Ioan Îl botează cu apă pe Domnul Iisus

şi Iisus îl botează pe Ioan cu Duhul Sfânt.

(Ioan I, 31-34)



(31) Eu nu-L cunoşteam dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă; ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”

(32) Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut atunci Duhul pogorându-Se din cer întocmai ca un porumbel şi oprindu-Se în El.

(33) Eu nu-L cunoşteam; dar Cel care m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul Sfânt pogorându-se şi oprindu-se în El, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.»

(34) Şi eu am văzut atunci lucrul acesta şi apoi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”



1. Trimişii l-au întrebat pe Ioan: „De când îl cunoşti tu pe acest om ciudat şi de unde ştii tot ceea ce spui despre El?” Ioan a răspuns foarte natural şi firesc că, în calitatea sa de fiinţă umană, nu L-a cunoscut înainte, dar că spiritul Lui i-a revelat toate acestea şi l-a îndemnat să-i pregătească pe oameni să se spele de greşelile lor cu apa din Iordan.



2. Ioan arată aici că el Mă vede pentru prima dată sub forma umană şi că spiritul Meu îi revelase lui cine sunt Eu. Trimişii au de asemenea acest om în faţa lor şi îl observă în timpul scurtului moment al botezului, pe care Ioan a ezitat la început să-l realizeze, gândind că Eu trebuia să-l botez pe el şi nu invers dar, la dorinţa Mea puternică de a Mă boteza, el a cedat şi a acceptat să facă acest lucru înlăuntrul lui că de fapt spiritul Meu l-a îndrumat spre deşertul Betabara şi a realizat că spiritul Meu este spiritul lui Dumnezeu, pentru că propriul Meu spirit originar este acela care apare sub forma unui mic nor luminos, sub forma unui porumbel care coboară din cerul luminii asupra Mea şi rămâne deasupra capului Meu. În acest moment, el a auzit aceste cuvinte:



3. „Iată-L pe Fiul meu mult iubit” sau, altfel spus: „Iată lumina Mea, propria Mea fiinţă originară, în care Eu am binevoit să pun iubirea Mea esenţială care există dint toată eternitatea. Iată-L pe Acela pe care trebuie să-L ascultaţi!”



4. De aceea, Ioan a spus: „Eu nu L-aş fi recunoscut”.



5. După ce a realizat acest botez, Ioan le-a povestit trimişilor ce au văzut şi ce au auzit şi a jurat că L-a botezat pe Mielul lui Dumnezeu, pe Mesia cel aşteptat de întregul Israel şi a cărui venire a anunţat-o. „El este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, adică propria fiinţă primordială şi originală a lui Dumnezeu întru Dumnezeu!”



6. Şi Ioan a mărturisit că a văzut atunci cu proprii săi ochi Spiritul lui Dumnezeu coborând asupra acestui om şi întrând în el, nu ca şi cum acest om ar fi primit un astfel de spirit pentru prima dată, ci dimpotrivă, acest fenomen i-a apărut lui Ioan pentru ca el să-L poată recunoaşte pe Cel pe care nu-L cunoscuse până atunci!



7. Prin urmare, nu este cazul să ne întrebăm dacă trimişii Ierusalimului au văzut şi au auzit toate acestea. Eternul răspuns este suficient: ‘Acest miracol nu va fi revelat decât oamenilor umili şi simpli, dar pentru cei care se cred, fără ca să fie, înţelepţii acestei lumi, el va rămâne ocultat şi ascuns’.



8. Trimişii Ierusalimului nu au fost decât martorii botezului cu apă şi ei s-au înfuriat atunci când Ioan le-a spus că a văzut şi a înţeles ceea ce ei n-au putut vedea. Ei l-au insultat pe Ioan, spunând că minte; dar numeroşi discipoli ai lui Ioan, care erau prezenţi, au confirmat atunci că Ioan spusese doar adevărul.



9. Trimişii au negat însă dând din cap şi spunând: „Ioan este învăţătorul vostru şi voi sunteţi discipolii lui, iată de ce acum cu toţii îl aprobaţi. Noi însă suntem instruiţi şi cunoaştem tot ceea ce este scris în Scripturile transmise de Moise şi de profeţi, şi de aceea noi ştim să recunoaştem în cuvintele şi faptele voastre că sunteţi la fel de nebuni ca şi învăţătorul vostru, că nu vedeţi nimic şi nu ştiţi nimic, iar prin nebuniile voastre voi suciţi capul multor oameni. Încă de multă vreme, acest lucru nu este pe placul Templului; de aceea, cel mai bun lucru ar fi să vă opriţi”.



10. Atunci, Ioan s-a supărat şi a spus: „Rasă de şerpi, rasă de vipere! Voi credeţi că veţi scăpa astfel judecăţii? Uitaţi-vă, această secure cu care voi doreaţi să ne distrugeţi este deja la picioarele voastre. Spuneţi, cum veţi putea scăpa? Dacă nu vă veţi pocăi şi dacă nu vă veţi boteza, veţi fi până la urmă spulberaţi, întocmai ca un sac de cenuşă.



11. Căci este adevărul adevărat, iată-L pe Cel despre care v-am spus că va veni după mine, Cel care a fost înaintea mea; pentru că El a fost înaintea mea! Din plenitudinea Lui, noi am primit cu toţii graţia!” (sensul profund al acestor cuvinte a fost deja explicat în versetele 15 şi 16).



12. Convinşi de cuvintele hotărâte a lui Ioan, o parte dintre trimişi au rămas pentru a fi botezaţi, dar majoritatea s-au întros la Ierusalim foarte supăraţi.


13. Aceste versete respectă doar ordinea istorică, iar puţinul sens profund pe care îl au a fost explicat în versetele precedente. Trebuie precizat aici că asemenea versete pot fi înţelese mai bine dacă ştim să le corelăm cu faptele de atunci. Pentru că în epoca în care evanghelistul a scris toate aceste lucruri, părea inutil să se noteze lucrurile care se înţelegeau de la sine, astfel încât toate frazele inutile au fost scoase, nefiind păstrate decât frazele esenţiale; a fost lăsată astfel deoparte toată succesiunea logică a faptelor, care poate fi totuşi citită printre rânduri, cum s-ar spune astăzi. [...]