În timpurile vedice, Indra era cunoscut ca fiind regele tuturor zeilor. El era conducătorul Deva-şilor, zeul războiului, zeul fulgerului şi al furtunii, cel mai mare dintre războinici şi cel mai puternic dintre toate fiinţele. Era apărătorul zeilor şi al întregii omeniri împotriva forţelor răului. Indra era considerat un zeu solar, ce străbătea cerurile în caleaşca sa aurită. Cel mai adesea era însă cunoscut ca zeu al fulgerului, mânuind cu iscusinţă şi putere arma celestă, Vajra (fulgerul). În luptă, Indra folosea de asemenea şi arcul, un laţ şi un cârlig. Printre altele, Marele Zeu avea puterea de a reînvia războinicii ucişi în luptă.

Indra este considerat un zeu creator, fiind cel care a stabilit ordinea în Cosmos şi, deoarece este cel care a readus apa pe Pământ dupa o perioada de cumplita secetă, este considerat şi zeu al fertilităţii.
Indra este descris ca fiind foarte puternic, având o pielea de culoare roşiatică şi două sau patru braţe foarte lungi. Părinţii lui au fost zeul ceresc Dyaus Pita şi zeiţa Prithivi. Consoarta lui este Indrani, iar slujitorii săi erau numiţi Marut-şi. Fiii săi au fost Jayanta, Midhusa, Nilambara, Ribhus, Risabha, Sitragupta şi, cel mai important dintre ei, Arjuna. În Rig Veda, dintre toţi ceilalţi zei, cele mai multe imnuri (în jur de 250) îi sunt închinate lui Indra. El agrea foarte mult nectarul divin al nemuririi (Soma) şi consuma cantităţi uriaşe din acesta. Uneori, stăpânul zeilor bea elixirul divin pentru a căpăta puteri în lupta cu duşmanii săi, iar atunci când făcea aceasta, creştea instantaneu foarte mult, ajungând la proporţii gigantice. Când nu folosea caleaşca aurită, Indra călărea un elefant mare şi alb (Airavata), care era întotdeauna victorios şi care avea patru colţi de fildeş ce semănau cu un munte sfânt.

De-a lungul timpului, Indra a primit numeroase nume: Sakra („Cel Puternic”), Vajri („Cel care fulgeră”), Purandara („Distrugătorul oraşelor”), Meghavahana („Călăreţul norilor”) şi Svargapati („Domnul Cerului”).

Reşedinţa celestă a lui Indra este tărâmul fiinţelor divine zeieşti (Svarga), paradisul celest, care înconjoară cel mai înalt pisc al muntelui sacru Meru. Acest paradis se putea deplasa oriunde, la comanda stăpânului său, Indra.

Indra şi frumoasa lui contraparte feminină, zeiţa Indrani, domnesc peste acest paradis. În palatul lui Indra nu este îngăduită nicio supărare, suferinţă sau frică. Apsara-ele şi Gandharva-şii dansează şi îi distrează pe cei care vin la sublimul palat al lui Indra. În acest paradis se desfăşoară uneori şi jocuri sau concursuri sportive.

Cea mai remarcabilă faptă de vitejie a lui Indra a fost lupta sa cu asura (demonul) Vritra. Vritra a luat forma unui dragon foarte puternic şi a furat toată apa din lume, ţinând-o numai pentru el. Până la naşterea lui Indra, nimeni nu a putut înfrânge acest demon. Auzind despre cele petrecute, Indra a jurat să ia înapoi lichidul dătător de viaţă. El s-a dus să-l întâlnească pe teribilul Vritra. A consumat o mare cantitate de Soma, pentru a dobândi puterea de care avea nevoie pentru a se lupta cu un duşman atât de puternic. Marele zeu a doborât cele 99 de fortăreţe ale lui Vritra, ajungând în cele din urmă la dragonul malefic. Cei doi s-au aruncat năvalnic unul asupra celuilalt şi, după o lungă bătălie, Indra a ucis demonul cel puternic. Vritra ţinuse Pământul într-o secetă continuă, însă atunci când Indra a despicat demonul în două, apele au început să curgă din ceruri şi omenirea a fost astfel salvată. De atunci, Indra a devenit un erou pentru toţi oamenii, iar zeii l-au ales să le fie rege.