duminică, 25 iulie 2010

Traian Dorz

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, leganându-ma alene,
alinându-mi cu-al tau cântec lacrima ivita-n gene.

Si mi-ai plâns înfiorata cântecele duiosiei,
de-ai trezit în al meu suflet, cald, fiorul armoniei.

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii si Scriptura,
a lui Dumnezeu iubire ele-n inima-mi crescura.

În singuratatea serii, luminat de raza lunii,
m-ai facut sa simt puterea si odihna rugaciunii.

De durerea altor inimi te-am vazut plângând pe tine
si de-atuncea port durerea altora si eu în mine.

Pentru adevar întruna te-am vazut fara de teama
si de-atunci stiu c-adevarul e curaj si lupta, mama.

…A trecut în urma vremea si-ntr-o toamna grea, târzie,
m-a rapit de lânga tine lumea larga si pustie.

Ai varsat atunci, amare, mii de lacrimi în naframa
si cu inima zdrobita m-ai pierdut în zare, mama.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei vazura,
multe soapte ma chemara, multe vânturi ma batura,

dar, din mii de lucruri scumpe de fiinte si de nume,
tu-mi ramâi mereu fiinta cea mai mult iubita-n lume.

…Astazi tot strain si singur, si departe sunt de casa,
dar sunt fericit, maicuta, c-azi si tu esti credincioasa.

Si ca stiu c-odata-n ceruri, unde nu mai sunt suspine,
fericit voi fi-mpreuna, printre cei iubiti, cu tine.

Dumnezeu sa-ti daruiasca, scumpa mama, mângâiere,
mâna Lui sa-ti stearga ochii de-orice lacrimi de durere.

Sa-ti vad chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericita mama, Doamne, mama mea sa fie.



Astazi când cobori, Iisuse, iara-n lumea pacatoasa,
ca sa bati la orice poarta si s-astepti la orice casa,

Bati si la palat cu cântec, bati si la bordei cu jale,
bati la toti si-astepti sa faca loc si poposirii Tale!

Duci cu Tine bucurie pentru inima si casa,
sa dai tuturor acelor ce Te-asculta si Te lasa!

Dar ’nauntru-i veselie, cântece si vorbe multe
si la Tine n-are vreme nimeni azi sa mai asculte.

Nu e parca nici o casa, nici o inima crestina
sa Te-astepte, ca odata, cu cântari si cu lumina!

Prea esti parca altfel astazi si în glasul Tau rasuna
prea tot dragoste si mila si îndemn la fapta buna!

Si nu-i place lumii, astazi, la de-acestea sa asculte,
în asa de multe locuri Te întâmpina insulte.

Caci e „culta“ lumea astazi, de-al Tau Nume i-e rusine.
…Cum vor bate ei odata si se vor ruga de Tine!

Azi, când anul vechi, Iisuse, de la noi se duce iara
si când Anul Nou asteapta, mâine-n prag sa ne rasara,
ca de-atâtea ori, si-acuma, în genunchi, cu umilire,
noi T;i-aducem printre lacrimi rugaciuni de multumire.

…Multumire, ca si-n anul ce se duce, Tu, Iisuse,
ne-ai adus îmbelsugare bucuriilor nespuse
si ne-ai ocrotit viata cu puterea Mâinii Tale,
sa putem urca spinoasa, dar slavita Crucii cale.

Multumire, ca pe umeri ne-ai pus dulcea Ta durere
sa putem simti duioasa Mâinii Tale mângâiere,
c-ai facut mereu sa trecem vai de moarte si tristete
sa putem privi pe urma Slava Sfintei Tale Fete…

Multumiri si pentru-acele lacrimi grele si amare
care ne-au facut mai dulce, si mai scumpa-a Ta carare,
multumiri si pentru umbra de necaz si de urgia
care ne-a facut pe urma mai gustata bucuria

si ca ne-ai lasat pe-o clipa în a lumii joasa pleava
numai ca sa poti pe urma sa ne-nalti pe culmi de slava.

C-ai lasat sa ne loveasca palme grele de-ncercare
tocmai ca sa poti pe urma, cu-a Ta dulce alinare,
sa ne schimbi îndurerarea în slavita sarbatoare
si sa rasplatesti putina noastra umbra de rabdare

cu belsug de fericire si de binecuvântare,
noaptea patimirii noastre s-o faci zi stralucitoare.

O, si-acum, Iisuse Doamne, pentru Anul care vine,
calda noastra rugaciune o-ndreptam smeriti spre Tine
sa-ntaresti dorinta noastra de-a ramâne pân’ la moarte
purtatori ai vestii bune mai departe, mai departe.

Sa calcam mereu pe urma urmei Tale-nsângerate,
fericiti fiind atuncea când rabdam pentru dreptate.
Iar daca marturisirea dragostei si-a Jertfei Tale
ar aduce vietii noastre alte suferinti pe cale,

Te rugam atunci, în fata fetei noastre zbuciumate,
sa rasai pe-o clipa slava rasplatirii minunate.

Ca-i de-ajuns din stralucirea bucuriei ei o raza
pe-nnoptarea suferintei si-a durerii sa ne caza,
ca nadejdea sa ne ’nalte, sa ne poarte, sa ne creasca
peste orice-mpotrivire si cruzime omeneasca.

Doamne, suntem slabi, si greul doborî-ne-ar si ne-ar frânge,
pâlpâirea vietii noastre într-o clipa ni s-ar stânge
daca Mâna Ta cea Buna, daca grija-T;i iubitoare
n-ar veghea asupra noastra cu o zilnica-ndurare.

De aceea, necurmate rugaciuni ’naltam spre Tine.
De-ale multumirii lacrimi inimile noastre-s pline,
caci în ajutorul nostru Te chemam în orice vreme,
când de ziua viitoare inima mereu se teme.

Dincolo de usa-nchisa a clipitei viitoare,
numai Singur Tu, o Doamne, a cunoaste esti în stare,
numai Tu, caci numai T;ie viitorul se arata,
de aceea ni Te cere, Doamne, azi fiinta toata;

ca-n atâtea mii de lipsuri, si-n atâtea trebuinte
Tu esti unica-mpacare a întregilor dorinte,
Tu, în ziua, si în anul, si-n viata care vine,
daruieste-ni-Te noua, sa putem trai prin Tine.

Ne fii Mama si Prieten, si Nadejde, si Lumina
fiecarui suflet care doar cu Tine se alina.
Sa fii hrana, bautura si putere linistita,
fiecaruia în foame si în sete, si-n ispita.

Tu sa fii neprihanirea si sfintirea luminoasa
dragostei adânci ce lupta sa-T;i ramâna credincioasa.
Zilnic sufletul ni-l scalda-n ale cerurilor ape,
sa-l simtim în orice seara, lânga Tine, mai aproape.
Da-ne inimii adânca si curata partasie
cu multimea celor care Te iubesc în curatie.

Fa-ne tot mai blânzi, mai darnici, mai cu mila de oricine,
schimba-ne mereu, o Doamne, pân’ vom semana cu Tine.
Numai astfel linistita poate inima s-astepte,
Viitorul cu rasplata Judecatii Tale drepte.

Numai astfel, cu-mpacare poate inima sa vina
catre Noul An, cu zâmbet de încredere senina...
Caci când astfel toata viata, zi si noapte-ar fi traita,
orisicare-ar fi din urma, orisicare-i fericita!

Când spui „femeia“, ai spus „mama“, si-ai spus „sotia“, „fiica“, „sora“,
si-ai spus fiinta cea mai scumpa si mai iubita tuturora,
si-ai spus iubirea, si caldura, si frumusetea fara care
ar fi-un pustiu, si-ar fi-o durere, si-ar fi-o tristete tot sub soare.

Ce gol si ce singuratate era în cele sase zile
când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le,
iar când a fost facuta dulce, ca dintr-un vi, ca dintr-o rana,
ce minunata întregire le-a dat fiinta diafana.

E-adevarat ca prin femeie a mai venit si întristarea,
dar fara ea n-ar fi viata si n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sarutul, nici dor sau lacrima sub stele
si ce-ar fi lumea fara-acestea si ce-ar fi viata fara ele?

Sa-L binecuvântezi pe Domnul si multumeste-I c-a facut-o
iar fata mamei si-a sotiei adie-o si sarut-o
pe fruntea orei si-a fetitei, fa semnul binecuvântarii
cu mângâierea cea mai sfânta a bucuriei si-a cântarii.

N-o întristati, ci mângâiati-o si-ajutati-o cu iubire
sa-si duca sarcina si crucea frumos si ea pre mântuire
caci când ea plânge toate, toate unt chinuite si-ntristate
iar când zâmbeste ea, ce cântec si ce lumina vine-n toate.

...Fii binecuvântata dulce si scumpa mama si sotie
si sora si fetita noastra, fiti fericite pe vecie
cu lacrimi sarutam obrajii si ochii vostri-n sarbatoare
si-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.


Doua mii de ani, Iisuse, au trecut din ziua-aceea
când Te-a ocrotit în staul Betleemul din Iudeea.
Doua mii de ani…
si lumea nici acum nu Te-ntelege,
azi mai mult ca totdeauna, lumea-noata-n fardelege,
azi mai mult ca totdeauna plina-i de venin si ura,
ca s-arate ce straini sunt
de-a Ta voie din Scriptura.

Cei ce-T;i poarta Sfântu-T;i Nume
azi prin sânge stiu s-arate
cât cunosc ei frumusetea biblicei iubiri de frate,
câti din cei ce spun si astazi ca-s tot servi ai Tai – ca Ana,
au Cuvântul Tau în gura, iar în suflet pe satana
si, când predica iubirea cu-o evlavioasa gura,
al lor suflet stapânit e de cruzime si de ura,
când pe fata spun de pace
si vorbesc despre-mpacare,
pe ascuns lucreaza ura, vrajmasie tot mai mare
si, când spun ca-s plini de mila
si de-a ei chemare ’nalta,
sufletul îl scot din oase de la cel ce n-are alta…


O, Iisuse,
ce departe-i omenirea azi de Tine!
A’ iubirii Tale drumuri cât i-s astazi de straine!
Ce uitat si ne-nteles esti pentru-a lumii cunostinta,
cât de stearsa li-e din suflet dulcea, scumpa Ta fiinta,
ce pierduta-i amintirea fericirilor aduse,
ce dispretuite toate bunatatile nespuse,
ce putina ascultare Îti arata toti în viata,
parca niciodata lumea n-a vazut Slavita-T;i Fata,
nici duioasa Ta vorbire care mângâie si-alina,
nici a inimii frumsete,
nici a harului lumina,
nici a sângelui putere care spala si sfinteste
si din care de-atunci viata
omenirea-n dar primeste!

O, Iisus, de-a’ Tale haruri ce dau viata fara moarte,
azi nu douazeci de veacuri, ci-o vecie ne desparte.
Si-n aceasta departare de-o vecie ce ne paste,
vai, nu ne miram ca lumea mai ca nu Te mai cunoaste…

Si de-ai vrea sa-i faci sa-T;i vada
iar lumina Ta curata,
o, ar trebui, Iisuse, sa vii iar la ei o data,
sa-ncepi iar din nou de-acolo,
de la iesle, de la paie,
sa întâmpini iarasi hule, si batjocuri, si bataie,
sa porti azi o alta cruce,
sa rabzi spini, scuipari si cuie
– dar acum de la aceia ce doresc „crestini“ sa-si spuie.

Când le-ai biciui pacatul si viata necurata,
cu-acea sfânta necrutare, cum ai mai facut odata
si le-ai spune adevarul care-i ustura si-i doare,
cu ce cazne-ar fi în stare, cei de azi, sa Te omoare!

Cum s-ar ridica Soborul de caiafe si de ane
sa-ntarâte împotriva-T;i ura gloatelor dusmane,
cum si-ar mai porni furia toti zarafii si stricatii,
bine-ascunsi sub motivarea apararii-ntregii natii
si Te-ar declara eretic si ca faci rascoala-n tara…

– Si iar temnita, Iisuse, si iar haina de ocara
si iar iude,
– caci acuma si mai multi sunt ca atunce –
mesterii stiu si mai bine
cum sa-T;i pregateasca-o cruce,
cuie azi sunt si mai multe
si mâini care sa le bata
si-ar fi astazi pe Golgota mult mai trist
ca-ntâia data!

…Si de mii de ori, Iisuse, de Te-ai coborî din Slava,
ai afla în lume-aceeasi stricaciune si otrava
si oricât de mult chema-i-vei la iubire
si la pace,
setea lor de sfâsiere mai adânca se va face.
Si cu cât Tu coplesi-i-vei cu-o iubire tot mai mare,
ei cu-o ura mai adânca vor cauta sa Te omoare…
Caci în inima lor neagra zace patima ne-nvinsa
si-n ei dragostea-T;i cereasca naste-o ura mai aprinsa,
caci nu-s dornici nici de bine,
nici de mila, nici de pace
si de mii de ori, Iisuse, de-ai veni, la fel ar face.

Numai cei ce-i schimba harul, catre ceruri sa-i îndrume,
doar acestia sunt altfel – dar atuncea nu-s din lume!

Doamne, multa Ta rabdare fie binecuvântata,
datorita ei, întruna creste-aceasta sfânta ceata
si chiar daca-s multi aceia ce Te leapada cu ura,
sunt atâti si cei ce-asculta cu iubire si caldura!

Din iubirea pentru dânsii sa mai ai rabdare înca
si cu-acei ce-T;i poarta-n suflet vrajmasia cea adânca,
poate dragostea-T;i va face si-a’ lor inimi sa se ‘nmoaie,
îndelunga, nesfârsita, Doamne, bunatatea Ta e!
Caci doar unul de-ar întoarce,
dupa anii de-asteptare,
nu-i zadarnica nici Jertfa,
nici prea lunga Ta rabdare!…

O, om!… ce mari raspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
De tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la altii-o dai,
caci ea mereu spre iad sau rai
pe multi o sa-i îndrume!

Ce grija trebuie sa pui
în viata ta, în toata,
caci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus... si-n veci nu-l mai adui,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort odata.

Ai spus o vorba – vorba ta,
mergând din gura-n gura,
va veseli sau va-ntrista,
va curati sau va-ntina,
rodind samânta pusa-n ea
de dragoste sau ura.

Scrii un cuvânt – cuvântul scris
e-un leac sau e-o otrava!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
ramâne-n urma-un drum deschis
înspre Infern sau Paradis,
spre-ocara sau spre slava.

Spui o cântare – viersul tau
ramâne dupa tine
îndemn spre bine sau spre rau,
spre curatie sau desfrau,
lasând în inimi rodul sau
de har sau de rusine!

Arati o cale – calea ta
în urma ta nu piere.
E calea buna sau e rea,
va prabusi sau va ’nalta,
vor merge suflete pe ea
spre rai sau spre durere.

Traiesti o viata – viata ta
e una, numai una;
oricum ar fi, tu nu uita,
cum ti-o traiesti, vei câstiga
ori fericirea-n veci prin ea,
ori chin pe totdeauna!…

O, om!... ce mari raspunderi ai,
tu vei pleca din lume!
Dar ce scrii azi, ce spui în grai,
ce lasi prin pilda care-o dai,
pe multi, pe multi, mereu spre rai
sau iad o sa-i îndrume.

O, nu uita!... fii credincios,
cu grija si cu teama!
Sa lasi în urma luminos
un grai, un gând, un drum frumos! –
Caci pentru toate, ne-ndoios,
odata vei da seama!...

Tinerete, leagan dulce care legeni har si soare,
cine stie-n lumea asta sa te pretuiasca, oare?
Cel ce ti-a trait odata scumpa anilor comoara
nu-ti mai uita-n veci lumina din cereasca primavara.

Nu sunt gânduri, nici cuvinte sa cuprinda si sa spuna
ce lumina, ce putere, ce frumsete te-ncununa!
Rai de vis scaldat de-un soare în atâtea mii de fete,
fericita, luminoasa, minunata tinerete!

Când tu vii în lupta sfânta pentru Domnul, – ce-nviere
si ce sfânta-nflacarare umple totul cu putere,
pe ce culmi, în ce lumina si-n ce stari stralucitoare
se ridica-a’ Tale steaguri, fâlfâind biruitoare!…

Tinerete, rai al vietii de ceresti si sfinte clipe,
tu dai visului viata si avântului aripe,
tu m-ai ridicat odata sus, cu mult mai sus de stele,
sa culeg de-acolo crinii albi ai cântecelor mele.

O, de-ar sti acel ce-ajunge al tau leagan sa-l alinte
cât în suflet arde înca focul mare si fierbinte,
cum si-ar da puterea-ntreaga împlinirilor marete,
dulce, unica, frumoasa
si divina Tinerete!

Adeseori în rugă
când eu smerit plângeam
nu Te vedeam Isuse
dar Te simţeam

Adeseori când singur
eu suspinam zdrobit
nu Te-am văzut cu mine
dar Te-am simţit

Prin focul jertfei încă
când Doamne m-ai trecut
nu Te-am simţit eu numai,
ci Te-am văzut !

Iar azi când împreună
cu Tine merg în sus
ce limpede, ce-aevea
Te văd , Isus !

Au trecut ca norii anii
Vremea i-a mânat spre munţi
Peste tâmple cern castanii
Floarea perilor cărunţi.

Tot mai mult rămâne-n urmă
Şi-nainte mai puţin,
Prin a lumii nouă turmă
Eşti strein, tot mai strein..

Cei porniţi cu tine-odată
Pe-al vieţii drum, s-au dus,
Tu cu zarea-nsingurată
Lâncezeşti dup-un apus.

- Tot nu vezi nimicnicia
Celor după care alergi?
Tot nu crezi în veşnicia
Locului spre care mergi?

- Dacă este după moarte
Viaţa-n care n-ai crezut,
Ce vei face-n veci departe
Şi pe veci de veci pierdut?

Aproape, ca o seară,
Grăbită ca un ceas,
Cumplită ca o fiară
Þi-e moartea la un pas.

Subţire ca o aţă,
Uşoară ca un nor,
Se scurge a ta viaţă
Sărmane călător

O,stai te-ngrozeşte
De tot ce ai în drum..
Ce noapte te pândeşte
De Dincolo de-Acum
Trezeşte-te şi-L cere
Pe Domnu-n ajutor
Cu ultima –ţi putere
Sărmane călător

Doar Jertfa Crucii Sale,
Doar Scumpul sânge al Său
e-un preţ iertării tale
şi sufletului tă
Primeste-L,şi-L urmează
Cu întregul vieţii dor
Căci ziua ta-nserereză
Sărmane călător…

Am fost copilul ratacit
prin lumea cea pustie,
prieteni multi eu am gasit
dar nu si prietenie.

Cand insa prietenii-au plecat
si-a lor iubire-apuse
abia atuncea Te-am aflat
prieten drag, Isuse...

De-acuma nu mai sunt pribag
nici singur nici odata
Isuse vreau, prieten drag
sa-mi fii pe viata toata.

Sunt fericit,ah fericit
cum nu se poate spune,
Lumina ce mi-ai rasarit
in veci nu mai apune!

Alături am purtat povoara
aceleiaşi slavite cruci
deşii, necunoscut şi tainic
tu altfel ţi-a fost dat s-o duci

Aceiaşi înspinată creangă
a-ncununat şi fruntea ta,
deşii tăcut şi singuratec,
de tine nimeni nu ştia

Eu din răsplata suferinţei
ceva şi-n lume mi-am primit
dar tu purtând-o neştiută
chiar şi de-aceasta te-ai lipsit

O, Mâine când în cer Stăpânul,
va răsplătii pe drept ce-am dat
-răbdarea ta necunoscută
va strălucii mai minunat.

Al cui e soarele de-a pururi
Al cui pământul pentru veac?
- Cine-a venit aici puternic
Şi cine n-a plecat sărac.

Cine-i pe lumea asta veşnic
Şi ce-i aici netrecător?
- Ce oare e mai slab ca viaţa
Ce zboară oare mai uşor?

Ce-i mai supus ca omu’-n lume
La trecere şi la dureri?
Ce zi nu poate să ne-aducă
Sfârşitul unei triste seri?

Cine-a putut opri vreodată
Vreun timp şi soare pentru el?
- Cine-a putut scăpa pe lume
De putrezirea de vreun fel?

A cui averi n-au fost trecute
Şi-a cui locaş nu s-a mutat?
- A cui tărie n-a fost frântă
şi-a cui putere n-a-ncetat?

...Sărmane călător, ia seama
La câţi au fost şi nu mai sunt,
Aceiaşi soartă te aşteaptă
Nu-ţi crede raiul pe Pământ.

Ai necazuri,
te apasa greutati fara de nume,
cine nu le are astazi
toate-acestea oare-n lume?
Insa daca vrei,
povara sa nu-ti fie spre pierzare
vino la Isus,
El este ajutor si usurare!

Harul Lui cel mare-ti face
a necazului povara
de-ar fi orisicat de mare
- mica, dulce si usoara.
Esti bolnav?...
in suferinta te topesti si te aprinzi,
cati nu sunt acuma-n lume
si cu mult mai suferinzi?

Boala sufletului insa
e mai grea ca orice boala
rari de tot sunt cei ce se mai scoala.
Vrei sa scapi de boala asta,
vrei sa afli vindecare?
- Vino la Isus!
- El singur poate, si-ti va da, scapare!

Esti hulit de toti?
- intr-una lumea te dispretuieste,
cu batjocuri si ocare
pentru Domnul te loveste?
- Nu te necaji!
stii glasul Evangheliei ce spune:
"fericiti sunt prigonitii pentru-a Domnului cai bune".
Rabda totul inca-o clipa,
iar cand pare grea durerea
vin'la Domnul,
cere-I harul!... - El iti va mari puterea!

Esti tu mantuit?
- Aceasta-i intrebarea cea mai mare,
ai aflat tu Jertfa Crucii
si-a ei vesnica iertare?
Nici necazul,
nici prigoana,
nici durerea
nici lovirea
nu-s nimic cand ai pe Domnul
si te-asteapta rasplatirea!
Mai mult inca:
chiar in ele simti cereasca bucurie
care sufletul ti-l face fericit pe vesnicie!

A fost odat-un Copilaş
născut într-o livadă,
în grajd, afară din oraş
... şi-atît era de drăgălaş
că mii şi mii de îngeraşi
s-au coborît să-L vadă.

În noaptea-n care S-a născut
s-a-nfiorat pămîntul
cu cîntec Cerul s-a umplut
şi crai din loc necunoscut
îngenunchind, cînd L-au văzut
I-au sărutat veşmîntul.

Apoi trecut-au rind pe rînd
ca ceasurile anii,
creştea Copilul Cel plăpînd
Curat, frumos, cuminte, blînd...
dar Îî creşteau cu negru gînd
si Iuda şi duşmanii ...

El aduna copiii buni, în jurul Lui grămadă,
din stele le-arăta cununi, şi sori frumoşi
si mândre luni, şi le-arăta cu drag minuni
cum n-au mai fost să vadă.

EL îi iubea cu-atâta dor
iar ei la fel pe Dînsul
de-aveau vreun păs în viaţa lor
vreo cerere, vreun plîns, vreun dor
EL i-asculta şi, iubitor, le alina tot plînsul.

Îi învăţa cîntări de Sus, din ceialaltă lume,
ei ascultau cu gîndul dus
cîntări cum nimeni n-a adus
poveşti cum nimeni n-a mai spus
de zări cu dulce nume.

...Dar intr-o zi s-au adunat duşmanii plin de ură
L-au prins, L-au dus şi L-au legat
cu spinii L-au încununat
şi L-au lovit şi L-au scuipat
şi Faţa I-o bătură.

Pe Cruce-apoi L-au răstignit
cu doi tilhari de-a rîndul
şi în mormînt pecetluit L-au pus ...
Dar EL era din Cer venit şi-a biruit mormintul.

Puteri nespuse EL avea pe toţi să-i nimicească
dar n-a voit, El suferea
că-n mila Lui pe toţi voia
prin Crucea Lui, prin moartea Sa
de iad să-i mîntuiască.

... EL a-nviat şi Sus în Cer
Nălţatu-S-a-n mărire.
Dar mila multelor dureri
L-aduce către cei ce pier
şi EL coboară cînd ei cer
la dînşii, cu iubire...

... Ca-n vremea despre care spui
curînd EL iarăşi vine
să-i ia le EL în Cer pe-ai Lui
Acolo unde jale nu-i ...
ISUSE, cînd o să-i aduni
Te-ndură şi de mine.

Acel ce pururi are grijă
de orişicine-i în necaz
îţi numără şi ţie paşii
şi lacrimile pe obraz

:::Să nu pierzi la necaz credinţa
şi nici nădejdea când ţi-e greu
nici dragostea când eşti la bine
-că-n ele-L pierzi pe Dumnezeu

El ştie cât să-ţi lase lupta
de greutăţi şi de-ndoieli
la timp îţi va trimite harul
prin care sufletul să-ţi speli


El ştie cât să-ţi lase-n lume
viaţa-n bine să-ţi răsfeţi
Şi să ţi-l ia când e să-ţi piardă
comoara veşnicei vieţi

El ştie când e de mustrare
nevoie spre-ndreptarea ta
şi ştie-n falcăra-ncercării
cât poţi să stai-şi când s-o ia

Să-I mulţumeşti de tot ce Domnul
îţi dă în viaţă-n de-orice fel
pe El Il ai când ai credinţa
Nădejdea şi iubirea-n El

Acela ce doreşte slava
să ştie c-are de luptat
cu eul lui, cu duhul lumii
şi cu păcatul nencetat,

Să lupte să învingă lumea
’nălţându-se mereu mai sus
şi acolo îngenunchiat la Cruce
să-şi ia putere din Isus

Orice cădere să-l ridice
mai hotărât ,mai înţelept
mai veghetor făcandu-i duhul
mai sfântă flacăra din piept

Trecând biruitor prin toate
mereu cu adevăru-ncins
curând ajunge starea în care
nimica nu-I de neânvins

Să poată o dată şi el spune
senin, înalt şi fericit
precum Isus a spus la urmă :
-curaj căci Eu am biruit

Acel ce caută mântuirea
luptând statornic şi aprins
ţinându-şi la Hristos privirea
-ajunge odată de neânvins.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu