Am trăit dincolo de acest spațiu.
Am trăit în mângâirea divinului.
Am trăit în tăcerea sfântă a heruvimilor,
am trăit în sfera de lumină.
Am trăit în eternitatea lacrimii dumnezeiești,
am trăit în beatitudinea timpului.
Am pășit în mângâierea dorului ceresc,
am simțit în trăire vocea Universului,
pentru a mă umple de Pace, Har, Smerenie, bucurie, încântare, abandon,
pentru a redeveni însămi tăcerea dumnezeiască,
pentru a contempla la însămi a fi în beatitudinea perfectă a tăcerii dumnezeiești!
Câtă frumusețe, câtă umplere cu nectarul care curge prin fiecare por al ființei!
Câtă frumusețe în Paradisul inimii lui Hristos- comuniunea inimii Tatălui Ceresc!
Câtă nerostire în litere a trăirii dincolo de timp și spațiu,
Totodată unificându-se în cele mai fie, delicate, pline de iubire pură, forme de manifestare a naturii,
devenind și oglindindu-mă în imensitatea cerului,
Putând privi cum din apă cele două mâini mă ridică și mă înalță la pieptul Său,
Simțind cum eu am devenit Tu, și eram într-o picăturaă, resobită în Unitate,
Cum două suflete, pot să se plieze și să redevină acea enerie primordială,
În tăcerea Sfântă de iul’!
Mulțumesc Tată, și ție, frumoasă fiică a Cerului!