Tu ești asemeni cupei din străvezii cristaluri,
cu încrustații pure și unduiri ușoare
Din tine pot să soarba, în sacre ritualuri
și gurile-ncepătoare ..

Tu ești asemeni vântului de iul’,
transformi în tine viața’ți în belșug.
Tu ești izvorul Cerului unde te adapi,
Din roua dimineții culgând un pas.
Tu ești cărarea care duce la izvor,
Purtând pe umeri vasul-umplerii cu dor.
Tu ești firul ierbii crescut pe pământ,
și-aduci cu tine cântarea Elfului Cel Sfânt!
Tu ești cântarea dimineții,
în Vocea de demult.
Tu ești Cel care aduni, buchetele de flori-
din inimile celor călători.
Tu ești, știi oare, știi..Ești!
Răspunsul Vid al Inimii-tăceri sfinte,
Unde ești și ai devenit tu însăți-inima Tatălui Ceresc!
Preaminunată adiere a dorului ceresc!
Prefrumoasele tale mâine atinse de zâmbetul Celui sfânt,
Prearostirea vocii umplută cu nectar,
Din nesecatul templul al aurului-alb!