când te-am văzut prima oară
păreai o nimfă
care presăra urnele de piatră
cu petale de nuferi

cu ochii închişi îţi miroseam faţa
încet fără să ştii

părul mi se lipea de obrazul tău
vorbindu-mi despre cer
vibraţie albastră a veşniciei

eram un muribund gata de transplant
pur şi simplu luai irisul în palmă
inima plămânii
aşezându-le fără greş

prima dată când am înviat
te-am regăsit într-o frescă
cu alungarea din paradis

iar culorile ne îmbrăţişau scorojite
aşteptând alte răsărituri