Ramakrishna, omul-zeu al Indiei:

Motto: ”Omul a cărui imagine o evoc aici a fost încarnarea a două mii de ani de viaţă spirituală, a trei sute de milioane de oameni. Deşi a părăsit această lume, sufletul lui animă încă India modernă. El nu a fost un erou activ precum Gandhi şi nici un geniu poetic precum Tagore. El a fost doar un brahman dintr-un sat micuţ din Bengal a cărui existenţă fizică s-a derulat într-un spaţiu limitat, în afara vieţii sociale şi politice. Însă viaţa lui interioară a cuprins întreaga varietate a oamenilor şi zeilor. El s-a identificat cu suprema energie a lui Dumnezeu, Shakti, pe care Vidyapati, străvechiul poet din Mithila şi Ramprasad o cântă.” - Romain Roland În dimineaţa zilei de 18 februarie 1836, într-o familie de brahmani săraci din districtul Kamarpukur, regiunea Bengal, s-a născut un băieţel pe care lumea, mai târziu, avea să-l cunoască sub numele de Sri Ramakrishna. Faptul că se născuse un mare spirit a fost prezis nu doar de către astrologi, dar şi de anumite semne divine pe care le-au primit părinţii acestuia. Astfel, tatăl lui Ramakrishna povesteşte o viziune în care, aflându-se în templul lui Vishnu, întreaga atmosferă a fost umplută de o beatifică lumină celestă şi toate spiritele care se aflau atunci în templu au căzut în genunchi pentru a omagia apariţia unei Prezenţe Divine aşezată pe tron. Acest personaj strălucitor i-a cerut să se apropie. Tatăl lui Ramakrishna s-a apropiat, s-a prosternat şi a auzit următoarele cuvinte: ”Îmi place deosebit de mult sincera ta devoţiune. Mă voi naşte în satul vostru şi te voi accepta drept tată.” Mai târziu, mama acestui copil divin, aflându-se în templul lui Shiva a văzut o rază de lumină strălucitoare ţâşnind din imaginea lui Shiva şi întrând în inima ei. Copleşită de senzaţia resimţită, ea a căzut fără cunoştinţă. Povestindu-i apoi soţului ei acest eveniment, care avusese deja viziunea premonitorie, a înţeles că vor fi binecuvântaţi de un copil divin. A trăit prima stare extatică la şase ani Copil fiind, Ramakrishna răspândea o deosebită fascinaţie, nu doar asupra părinţilor şi rudelor, ci şi asupra vecinilor care făceau tot posibilul să treacă măcar o dată pe zi să-l vadă. Copilul nu a manifestat un interes deosebit pentru şcoală, îl fascinau însă vieţile şi caracterele sfinţilor şi eroilor spirituali. Băiatul avea o deosebită atracţie către orice subiect spiritual, intrând adesea în meditaţii adânci şi chiar în stări extatice. Prima stare extatică pe care ne-o relatează însuşi Sri Ramakrishna s-a produs la o vârstă foarte fragedă: ”Într-o zi, pe când aveam doar şase sau şapte ani, mă plimbam pe o potecă îngustă ce separa câmpurile de orez, mestecând absent câteva boabe din orezul pe care-l aveam în coş. Privind către cer, am văzut nori vineţii, nori de furtună, care-l acopereau cu repeziciune; în acelaşi timp, ca o salbă de mărgăritare, un şir de cocori în zbor, de o albeaţă sclipitoare, tiveau parcă aceşti nori într-o imagine neasemuit de frumoasă. Contrastul acestei viziuni m-a impresionat atât de mult, încât mintea mea s-a dilatat în nemărginire, făcându-mă să cad în lan, lipsit de cunoştinţă. Mai târziu, m-au găsit câţiva oameni care m-au dus pe braţe acasă”. Băiatul a mai experimentat şi alte stări de extaz: una în timp ce însoţea mai multe femei care mergeau să realizeze un ritual de adorare, iar alta când juca rolul lui Shiva într-un spectacol realizat cu ocazia sărbătoririi Nopţii lui Shiva. În urma acestor trăiri extatice îi era foarte greu să revină în planul conştiinţei normale. Prezenţa Mamei Divine Kali a fost continuă în viaţa lui Mai târziu, aspiraţia sa către Dumnezeu, pe care el îl adora în special, acum, sub aspectul Divinei Mame Kali, simbolica reprezentare tantrică a Timpului Necruţător era atât de intensă, încât adesea el plângea, dansa, ţipa, lucru care i-a determinat uneori pe cei din jur să-l suspecteze de nebunie. Sri Ramakrishna ne povesteşte: ”Într-o zi, eram pradă unei dureri de nesuportat, încât mi se părea că mi se răsuceşte inima ca o rufă udă. Mă sfâşia ideea că nu avusesem încă niciodată în viaţă viziunea realităţii spirituale pe care o intuiam când, o emoţie teribilă m-a cuprins. Percepeam acum un ocean de spirit, fără limite, orbitor. În orice direcţie îmi îndreptam privirea şi oricât de departe priveam, nu vedeam decât enormele valuri în mişcare ale acestui ocean strălucitor de lumină. Ele se precipitau tumultoase asupra mea, cu un freamăt melodios divin, ca pentru a mă înghiţi. Într-o clipă ele m-au cuprins inundându-mă. Copleşit de ele, m-am sufocat. Mi-am pierdut apoi cunoştinţa şi am căzut. Cum a trecut acea zi şi următoarea, nu mai ştiu deloc. Mă simţeam ca şi cum în interiorul meu se legăna un ocean de beatitudine inefabilă şi până în cele mai adânci cute ale fiinţei mele eram conştient de prezenţa continuă a ETERNEI MAME COSMICE”. Astfel, prin practică, studiu şi trăiri profunde, Sri Ramakrishna a înţeles că de fapt nenumăraţii zei ai hinduismului nu reprezentau decât manifestări limitate ale Conştiinţei Cosmice Absolute şi Infinite, care numai sub aceste forme putea fi înţeleasă de inteligenţa mărginită şi rigidă a omului. A înţeles atunci de ce Tantra Yoga cere adepţilor să-l adore pe Dumnezeu ca pe un Tată Cosmic ideal sau ca pe o Mamă Cosmică ideală, înainte de a aspira să-l realizeze ca spirit pur transcendent. Căci numele conduce la ceea ce este fără nume, forma la ceea ce este fără formă, cuvântul la tăcere, extazul la calma şi profunda realizare a păcii în absolut. Speriaţi de ardenta lui aspiraţie care nu-i permitea să acorde atenţie necesităţilor fizice, familia s-a hotărât să-l căsătorească. S-a petrecut atunci un alt fenomen inedit: toate încercările disperate ale familiei de a-i găsi o soţie potrivită au fost zadarnice. Atunci, Ramakrishna însuşi, pentru a o linişti pe mama sa, pe care o iubea imens, i-a indicat locul şi familia în care vor găsi fiinţa potrivită şi hărăzită lui într-un mod providenţial. Deşi fetiţa nu avea decât cinci ani şi câteva luni, familia a acceptat această unire, în întregime spirituală. Mult mai târziu, după ce fetiţa a atins vârsta majoratului, s-a mutat cu soţul ei, fiind o soţie devotată, dar mai ales un discipol model al Maestrului, o adevărată mamă pentru toţi discipolii săi şi care a atins ea însăşi realizarea ultimă. Ea s-a numit Sri Sarada Devi. Maeştrii săi au aparţinut mai multor căi spirituale Sri Ramakrishna a avut doi ghizi spirituali care l-au ajutat să-şi canalizeze eforturile. Primul a fost o femeie, Bhairavi Brahmani, adeptă atehnicilor tantrice. Ramakrishna i-a mărturisit cu sinceritate mersul său de orb, întretăiat de străfulgerări divine, neînţelese. Ei au refăcut împreună, cu repeziciune, calea tantrică, Sri Ramakrishna realizând cu o uşurinţă uluitoare toate ritualurile şi tapasurile impuse de gurul său. A obţinut astfel, viziunea lui Dumnezeu sub forma infinitei energii divine, Shakti, experimentând-o sub forma lui Kundalini, imensa forţă potenţială aflată în fiinţa umană. A trebuit apoi Sri Ramakrishna să depăşească planul experienţei relative, al Dumnezeului personalizat, înălţându-se în domeniul insondabil al Absolutului fără formă, etern şi nediferenţiat, cu ajutorul celui de-al doilea ghid al său, Totapuri, un ”yoghin slab, sec şi dur ca o piatră”, adept al filozofiei non-dualiste, Vedanta. Spre totala uimire a maestrului său, într-un efort extraordinar de concentrare, Sri Ramakrishna a realizat dintr-un singur salt ultima etapă: NIRVIKALPA SAMADHI. Iată o mărturie a lui Sri Ramakrishna despre acea trăire: ”Universul se stinge. Spaţiul însuşi nu mai există. Mai întâi umbrele estompate ale ideilor continuă să mai plutească pe fundalul obscur al minţii. Singura, slaba conştiinţă a Eu-lui se repetă, monotonă. Apoi şi aceasta se pierde în Realitatea Sinelui Suprem. Orice dualism se şterge. Spaţiul finit şi spaţiul infinit nu mai sunt decât unul. Dincolo de cuvinte, dincolo de gândire, am realizat Absolutul.” Apoi, Sri Ramakrishna avea să depăşească chiar şi nivelul de realizare al maestrului său, atingând starea de Bhava-mukta – pragul transformării – în care prezenţa conştiinţei divine este continuă şi permanentă, el fiind în acelaşi timp şi în manifestare şi în Supremul Absolut. A iertat totul, a iubit totul, a înţeles totul cu luciditate şi pace Dacă Rama a încarnat modelul divin de morală şi Krishna modelul de iubire divină, Sri Ramakrishna este, fără nici o îndoială, modelul divin de aspiraţie către Dumnezeu. El reprezintă însăşi inima tuturor realizărilor spirituale ale vizionarilor şi înţelepţilor Indiei. Literalmente, întrega lui viaţă a fost o continuă contemplare a lui Dumnezeu. Căutătorii spirituali de pretutindeni, indiferent de religia lor, se simt irezistibil atraşi de fascinanta lui viaţă. Precum o forţă tăcută, Sri Ramakrishna influenţează încă gândirea spirituală a vremurilor noastre. Puternica lui personalitate aparţine istoriei recente, iar învăţăturile sale nu au fost încă umbrite de legende şi mituri îndoielnice. Viaţa sa, permanent pătrunsă de prezenţa divină este o dovadă a faptului că revelarea lui Dumnezeu se poate petrece oricând, şi că realizarea divină nu este nicicum monopolul unei epoci anume, a unei ţări sau al unui popor. Omul-zeu al Indiei secolului al XIX-lea nu a pus bazele vreunui cult şi nici nu a revelat o nouă cale către eliberare. Mesajul său a fost însăşi conştiinţa sa divină. Când această conştiinţă divină lipseşte, tradiţiile devin dogmatice şi capătă un caracter agresiv iar învăţăturile religioase îşi pierd puterea de transformare a oamenilor. Într-o perioadă în care însăşi bazele credinţei în Dumnezeu se pierd într-un materialism lipsit de scrupule şi plin de scepticism, Sri Ramakrishna, prin realizările sale spirituale ardente, demonstrează, dincolo de orice îndoială, validitatea existenţei lui Dumnezeu şi a tuturor învăţăturilor profeţilor şi sfinţilor din trecut, reclădind astfel edificiul care stătea să se prăbuşească. El nu s-a născut doar pentru a salva hinduismul de la o reală decădere ci, de asemenea, pentru a revigora şi a da un nou avânt tuturor credinţelor. În prezenţa lui, păcătoşii se transformau gradat în fiinţe divine Atraşi de magnetismul personalităţii divine a lui Sri Ramakrishna, oamenii veneau la el de pretutindeni, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, filozofi şi teologi, filantropi şi umanişti, creştini şi musulmani, căutători ai adevărului aparţinând tuturor raselor, crezurilor şi castelor. Camera sa micuţă din grădina templului de la Dakshineswar, aflat la periferia oraşului Calcutta a devenit un veritabil parlament al religiilor. Toţi cei care veneau la el se simţeau înălţaţi de profunda lui spiritualitate, de iubirea neţărmurită şi de perspectiva lui universală. Fiecare căutător vedea în el cea mai înaltă manifestare a propriului său ideal. În prezenţa lui Sri Ramakrishna tot ceea ce era impur devenea pur, ceea ce era pur devenea şi mai pur, iar păcătoşii se transformau gradat în fiinţe divine. El echilibra polii energetici interiori ai fiinţelor, încuraja stăpânirea de sine şi controlul perfect al simţurilor spunând: ”Voi căutaţi Esenţa Supremă? Atunci căutaţi-o în om. Ea este manifestată în om mai mult decât în orice altceva.” El pretindea că, înainte de toate, fiecare trebuie să ajungă să se cunoască pe sine însuşi: ”Nu acceptaţi doar pentru că v-am spus eu. Verificaţi totul prin voi înşivă. Căci cine a atins cunoaşterea este pretutindeni liber.” Totul era la el dăruire de sine: ”Nu mai vorbiţi atâta despre iubirea aproapelui căci mult mai bine este să acţionaţi pentru a vă justifica cuvintele.” Această fiinţă extraordinară metamorfoza tot ceea ce atingea. Deşi foarte bolnav, într-o pornire de o compasiune extraordinară, la o manifestare de devoţiune mai intensă a discipolilor săi, el a spus: ”Vă binecuvântez pe toţi. Lumina divină să coboare asupra voastră!” La aceste cuvinte, Maestrul i-a atins pe toţi cei prezenţi în jurul său, aceştia fiind apoi antrenaţi, printr-o profundă rezonanţă, într-o stare de extaz identică cu cea a Maestrului, care le-a schimbat complet viziunea lor obişnuită despre lume, trăind cu toţii o extrem de înaltă experienţă spirituală. Armonia religiilor nu înseamnă uniformitate, ci unitate în diversitate Cea mai mare contribuţie pe care a adus-o Sri Ramakrishna lumii moderne este mesajul său legat de armonia religiilor. Pentru Sri Ramakrishna toate religiile constituie revelarea lui Dumnezeu în aspectele sale diverse, pentru a satisface cererile multiple ale minţilor umane. Asemenea unor fotografii ale aceleiaşi clădiri luate din diverse unghiuri, diversitatea religiilor ne oferă imaginile aceluiaşi adevăr privit din diverse puncte de vedere. Acestea nu sunt contradictorii, ci complementare. Sri Ramakrishna a practicat cu credinţă disciplinele spirituale a mai multor religii şi a ajuns la înţelegerea că toate conduc la acelaşi scop. Armonia religiilor nu înseamnă uniformitate. Ea constituie unitate în diversitate. Nu este vorba de o fuziune a religiilor, ci de o prietenie a religiilor bazată pe scopul lor unic: comuniunea cu Dumnezeu. Această armonie trebuie realizată cufundându-ne în noi înşine. În lumea actuală, ameninţată de război nuclear şi sfâşiată de intoleranţele religioase, mesajul lui Sri Ramakrishna ne conferă speranţă şi ne arată calea care trebuie urmată. În această direcţie, Sri Ramakrishna obişnuia să le spună discipolilor săi: ”Am practicat toate religiile: hinduismul, islamismul, creştinismul şi, de asemenea, am urmat şi căile diferitelor secte hinduse. În final, am descoperit că este vorba despre acelaşi Dumnezeu spre care fiecare îşi îndreaptă paşii, deşi pe căi diferite.” Astăzi, Sri Ramakrishna este venerat de milioane de oameni aparţinând tuturor credinţelor lumii: unii îl privesc ca pe un mare învăţător, alţii ca pe un sfânt, iar alţii ca pe o încarnare divină. Mari gânditori ai lumii descoperă în învăţăturile sale sunetul adevărului universal, aducându-i omagiul.