Sri Sarada Devi:

Mesajul Saradei către umanitate este: "Observați-vă propriile greseli. Învațați să vedeti lumea ca și când ar fi a voastră. Nimeni nu este străin." O copilarie mai puțin obișnuită Sarada Devi s-a născut la 22 decembrie 1853, într-un sat din vestul Bengalului, numit Jayrambati. Numele său era Thakurmani, dar a fost cunoscută mai târziu ca Saradamani. Primii ei ani au fost plini de simplitate, petrecuți în rugaciune și meditație. Născută într-o familie de oameni umili și foarte credincioși, ea a crescut ca o simplă fetiță de la țară, făcând doar puțină școală, deoarece avea foarte mult de lucru acasă și la câmp. Sarada a avut convingerea că destinul ei a fost de a servi omenirea. Copil fiind încă, și-a ajutat mama să gătească și a avut grijă de sora și fratele ei mai mici. Într-un an, în anotimpul de seceriș, lanul de orez a fost distrus de lăcuste. A mers pe întregul câmp culegând boabele de orez rămase și le-a oferit fermierilor ca hrană. Mulți cerșetori au venit la casa ei, iar ea împreună cu tatăl său le oferea acestora orez fiert. Încă de mică, Sarada a manifestat o reală aptitudine pentru meditație. De asemenea, în locul păpușilor sau al altor jocuri și jucării specifice copiilor de vârsta ei, fetița preferă reproducerile din argilă ale unor zeități, precum Lakshmi sau Kali, cărora obișnuia să le consacre cu mare seriozitate flori și frunze. Trimisă de Providența Divină Conform obiceiului foarte răspândit pe atunci în India, Saradamani a fost logodită de când era încă un copil. Nu avea decât șase ani când părinții săi au adus-o în fața bărbatului care avea să îi fie șot. Era Sri Ramakrishna, ce urma să împlinească nu peste mult timp 23 de ani. Trecând printr-o fază de "nebunie" divină, el era complet detașat de mâncare, somn și alte necesități fizice, fiind absorbit zi și noapte în meditație și rugăciune. Pentru că cei din jur l-au catalogat drept nebun, rudele lui au propus să i se găsească o soție, astfel încât să revină la starea mentală normală. Deoarece părinții lui Ramakrishna erau săraci, singura mireasă posibilă era Sarada, care avea doar 6 ani. După încheierea ceremonialului de căsatorie, s-a întors la părinții săi, fiind prea mică pentru a locui alături de soț. Următorii ani Sarada i-a petrecut la Jayrambati. Între timp, s-a răspândit zvonul că soțul ei a înnebunit, iar sătenii au început să o considere ca fiind soția "nebunului". S-a hotărât să viziteze Dakshineswar (unde Sri Ramakrishna se afla ca preot în templul lui Kali) pentru a vedea situația cu proprii ei ochi. Până în acel moment, Ramakrishna își dedicase întreaga viață căutării spirituale și trăise ca un călugăr. Totuși a primit-o pe Sarada cu multă dragoste, simțind că a fost adusă la el de Providența Divină. Dupa ce a ajutat-o să îți revină de pe urma unei boli contactate în timpul călătoriei, Sri Ramakrishna a întrebat-o dacă a venit să îl îndemne către o existență lumească. Fără a ezita, ea îi răspunse: "Nu, sunt aici pentru a te ajuta să îți atingi idealul ales", care - dupa cum ea bine știa - însemna drumul renunțării complete la toate legăturile lumești de dragul realizării lui Dumnezeu. De aceea, în loc să caute împlinirea conjugală, ea a devenit primul discipol al soțului său, care, la rândul lui, o adora ca fiind Shodashi (un aspect al Mamei Divine). Privilegiul de a-l avea ca Maestru pe Ramakrishna A fost alături de Ramakrishna și de discipolii lui timp de multi ani. După ce acesta a murit, ea a continuat misiunea lui spirituală, fiind ghid celor care urmau cu sinceritate calea spirituală. Sarada Devi i-a fost lui Sri Ramakrishna prieten spiritual, soție dăruită, discipol, iar relația dintre ei a fost întotdeauna castă. Starea de fericire și de pace interioară erau în permanență atât de profunde, încât nici un obstacol lumesc nu o putea afecta. Ea era întruchiparea purității. Nu a pierdut niciodată comuniunea cu Dumnezeu, pe care îl descria ca fiind în inima ei, deși era implicată zi și noapte în diverse activități. Soțul ei a fost cel care a inițiat-o în multe discipline spirituale, a învățat-o să o adore pe Mama Divină Cosmică. Îl vedeau pe Dumnezeu în ei înșiși și unul în celălalt. Sri Ramakrishna i-a acordat inițierea în importante mantra-e și a instruit-o să îi ghideze spiritual pe cei care îi căutau ajutorul. Sarada Devi se considera discipolul umil al Maestrului său, iar acest fapt reprezenta pentru ea privilegiul suprem și fericirea cea mai înaltă pe care o putea trăi. Imediat după moartea soțului ei, în 1886, Sri Sarada Devi a iîceput un pelerinaj în nordul Indiei. Pentru un timp a locuit la Vrindavan, unde a atins cea mai înaltă stare de conștiință, numită Nirvikalpa Samadhi, și atunci a început cu adevarat și rolul său de guru. Desăvârșirea spirituală cere umilință și dăruire La întoarcerea sa, Sri Sarada Devi a mers la Kamarpukur, unde a întâmpinat o intensă ostilitate din partea sătenilor. Fiindcă nu avea nici un ban, a fost nevoită să sape singură pământul pentru a putea cultiva câteva legume. Când discipolii lui Sri Ramakrishna au auzit despre situația dificilă în care se afla, au invitat-o la Calcutta. Acolo a devenit cunoscută ca Mama cea Sfântă și a oferit multor oameni ghidare spirituală. S-a facut remarcată prin tandrețea ei maternă și prin ospitalitatea de care dădea dovadă, prin darul de a vindeca și prin ajutorul permanent acordat discipolilor săi. În 1909 Sri Sarada Devi s-a mutat în ceea ce este acum Casa din Calcutta a Mamei cea Sfântă și a locuit acolo pentru urmatorii 11 ani, împreună cu alte câteva femei sfinte. Felul ei de a fi, natural și spontan, făcea ca ceilalți să o perceapă ca pe un copil, chiar dacă vârsta ei era destul de înaintată. Învățăturile spirituale ale acestei mari femei-profet sunt o fereastră spre frumusețea sufletului ei. "Precum norii sunt îndepărtați de vânt, așa setea pentru plăcerile materiale va fi alungată prin rostirea numelui lui Dumnezeu", spunea ea. Dacă vreți pace mentală, nu căutați greșelile celorlalți În 1919 Sarada Devi s-a îmbolnăvit de febra neagră și, chiar dacă avea dureri mari, a continuat să își ajute discipolii. La vârsta de 67 de ani, se afla în pragul morții. La începutul anului 1920, febra i s-a amplificat și a fost mutata la Calcutta pentru tratament, unde multimi de oameni au venit pentru a-i primi binecuvantarea. Mesajul său final către o lume tulburată și sfâșiată de ură, numai cu doi ani după încheierea primului război mondial, a fost rostit cu 5 zile înaintea morții sale: "Dacă vreți pace mentală, nu căutați greșelile celorlalți. Căutați-le mai degrabă pe ale voastre. Nimeni nu este străin, copiii mei. Lumea întreagă vă aparține." Marți, 21 iulie 1920, la 1.30 noaptea, a respirat cu greu de câteva ori și a intrat într-o stare profundă de samadhi (extaz divin) din care nu s-a mai întors niciodată la conștiința corpului fizic. Întregul trup, distrus de o lungă boală, s-a relaxat brusc și a emanat o lumină celestă. Mulți dintre discipolii ei au fost înșelați de această lumină crezând pentru un timp că Mama cea Sfântă încă era cu ei în această lume. Întreaga sa viață, Sarada i-a privit pe toți oamenii ca fiind proprii ei copii, chiar dacă erau hinduși sau occidentali. A atras multi discipoli străini prin compasiunea sa, prin iubirea ce le manifestă permanent. A impulsionat discipolii lui Ramakrishna să ducă mesajul acestuia și în țările din care ei proveneau. Trupul neînsuflețit al Sfintei, plin de ghirlande și flori, a fost dus la Belur Math, peste Gange, și ars pe un rug din lemn de santal. Pe acel loc a fost înălțat un templu alb, în memoria vieții sale pline de puritate. Un alt templu alb a fost ridicat în localitatea nașterii sale, la Jayrambati, în vârful căruia flutură un steag pe care este întipărit un singur cuvânt - "Ma", amintind discipolilor ei, de aproape sau de departe, cuvintele sale: "Sunt mama celor slabi, precum sunt și mama celor virtuoși. Oricând te simți pierdut, spune-ți cu încredere: Eu am o mamă. " Sarada Devi a fost plină de compasiune și iubire și a trăit pentru a ușura suferința și durerile celor din jur. Ducând o viață strictă și plină de austeritate, ea a învățat oamenii să iubească totul. Țelul vieții este realizarea stării de îndumnezeire "Sri Ramakrishna m-a lăsat în urma lui să manifest în lume aspectul de Mamă Divină." "Nu voi putea să întorc spatele nimănui care mi se adresează cu Mamă." "Dacă fiul meu se joacă în praf sau în noroi, eu sunt cea care trebuie să curăț toată murdăria de pe trupul său și să îl țin în brațe." "Țelul vieții este realizarea stării de îndumnezeire și de a rămâne absorbiți în contemplarea Divinului." "Dumnezeu singur este real, și orice altceva este fals." "Cum pot fi oamenii împărțiți în caste? Copiii sunt toți egali." "Omul ar trebui să își dorească doar lipsa de dorințe, deoarece dorința însăși este rădăcina tuturor suferințelor. Dar te poti ruga pentru dăruire și detașare. Acestea nu pot fi clasificate drept dorințe." "Iubirea este forța noastră. Prin iubire, familia Maestrului a căpătat formă." "Scopul vieții unui om este atins numai atunci când el poate oferi bucurie altcuiva." (Sarada Devi)