Shiva Bhairava

Shiva , transcendent şi inefabil care se manifestă în noaptea tainică a revelaţiei divine, Shivaratri 

"Lumină mirifică a tuturor luminilor, tenebre tainice ale tuturor tenebrelor! Acestor lumini paradisiace şi acestor tenebre tainice, care manifestă neîncetat o strălucire fără pereche, închinare!” Ahinavagupta – Laghuvritti I.I.

Shiva învăluie atât luminile, cât şi tenebrele într-o strălucire transcendentă incomparabilă. El nu are nici un mod definit de a fi (deoarece aceasta ar constitui o limitare). El este “cea de-a treia minune, de dincolo de existenţă şi de non-existenţă”, fiind astfel dincolo de orice atribut. El este acea ipostază a lui Dumnezeu cel extraordinar şi suprem, al cărui semn distinctiv este acela de a nu avea nici unul. Astfel, yoghinul care aspiră să se identifice cu starea lui Shiva accede în “inefabila Noapte, unde nu se mai pune problema călătoriei sau a etapelor”. Utpaladeva invocă această noapte cu o dorinţă arzătoare: “Te implorăm, plini de umilinţă, fă ca în noi să domnească mereu, atotstăpânitoare, acea paradisiacă Noapte a lui Shiva, a cărei esenţă luminoasă răspândeşte mereu propria-i strălucire necreată. În Ea, luna (-, femininul) şi soarele (+, masculinul), precum şi toate celelalte dualităţi pătrund asfinţind.”

Noaptea tainică a nediferenţierii – ce reprezintă puritatea fără umbră a lui Shiva, care înlocuieşte ziua iluziei – nu este altceva decât un aspect al deznodământului ce duce la starea de nedeterminare finală (nirvikalpa) a conştiinţei fuzionate cu Shiva.

Putem aminti aici şi noaptea bucuriei extatice, în care fiinţa adoratorului este copleşită de inefabilul Paramashiva, noapte a eroului spiritual (vira), care a ajuns la capătul ascensiunii sale, deşi ea este mai presus de orice descriere, căci în fond nici o noţiune nu îşi găseşte drum până la ea.

Fie că doarme, fie că veghează, adoratorul cunoaşte somnul conştient (yoganidra) al iubirii, care îl va conduce până la starea de nediferenţiere extatică (nirvikalpa). Graţie intensităţii extraordinare a voinţei, gândirea discursivă este atunci ca şi adormită, adormită pentru lumea iluziei, căci întreaga fiinţă a adoratorului lui Shiva se odihneşte în liniştea beatifică a iubirii de Dumnezeu. Iar acest somn supraconştient (yoganidra) nu cuprinde numai înţelegerea mentală limitată şi diferenţiatoare, ci învăluie chiar şi inima, fiindcă aşa cum mintea se leapădă de conceptele şi imaginile sale fluctuante şi se resoarbe apoi în nediferenţiere lăsând să subziste doar Pura Conştiinţă (cit), tot aşa şi inima trebuie să se golească de tot ce nu este Shiva: amintire, devoţiune concretă, bucurii spirituale minore etc., pentru ca în final să nu rămână decât starea imensă, vidă şi pură a lui Shiva. Aceasta este, în realitate, pentru inima iubitoare, adevărata asceză spirituală.

Tainica noapte a nediferenţierii care însoţeşte înaintarea yoghinului spre iluminarea spirituală este diferită în funcţie de etapa parcursă şi de intensitatea iubirii acestuia. Dacă ea se sfârşeşte pentru cel care a realizat identitatea cu Shiva într-o “noapte” (starea de vid beatific) de fuziune totală, plină de beatitudine, ea apare de-a lungul drumului când dulce, când dificilă. Uneori, adoratorul (bhakta) înaintează prin tatonări, aproape dezorientat, lipsit provizoriu de Prezenţa divină, după ce cunoscuse multă vreme fericirea de a o resimţi plenar.

Dorul copleşitor de Shiva se adânceşte tot mai mult pe măsură ce yoghinul înaintează pe calea spirituală. Într-un stadiu mai avansat al ascensiunii sale spirituale, aspirantul este supus altor încercări teribile ale ego-ului, dar încă oarecum obscure, în căutarea unei Realităţi Ultime care acum îi scapă.

Chiar şi după ce yoghinul a trăit revelarea fulgerătoare a Sinelui Suprem Atman, nemaiavând apoi nici o îndoială şi ataşându-se lui Shiva într-o stare de comuniune în care “incomparabila fericire a acoperit înspăimântătorul abis al separării”, el se mai poate întrista încă, cuprins de dor, şi nemulţumit de incapacitatea sa de a-l contempla pe Shiva fără întrerupere. Splendoarea divină străluceşte pentru el numai în anumite momente, fiind o lucire fulgerătoare, ca o rază de speranţă, ce se manifestă numai în timpul extazului (samadhi), nu şi în cursul stărilor de veghe sau de somn.

Pe această cale a graţiei şi a renunţării, beatitudinea şi dorul nesfârşit de Dumnezeu se contopesc într-un mod inefabil. "Glorie acestei mari sărbători a inexprimabilei iubiri divine, unde chiar şi lacrimile au savoarea ambroziei. Universul întreg a secat în mine. Mi-am consumat sufletul în focul iubirii şi astfel L-am găsit pe Shiva.” - Lalleshvari.