Cand un om ascultator este necajit sau ispitit sau coplesit de ganduri rele, atunci pricepe ca are mai mult nevoie de Dumnezeu, fara de care vede ca nu poate face nimic bun.
Atunci se intristeaza, se vaita si se roaga din pricina nenorocirilor pe care le indura.
Atunci ii e sila ma mai traiasca si doreste sa vina moartea, ca "sa se dezlege si sa fie cu Hristos." (Filipeni 1,23).
Toate ispitele adeseori sunt foarte folositoare, desi sunt grele si chinuitoare, fiindca printr-nsele omul se smereste, se curata si se intareste.
Nu se afla nici o stare atat de sfanta, nici un loc atat de tainic, unde sa nu fie ispite sau necazuri.
Primeste mai degraba sfat, in ispita, iar cu cel ispitit nu te purta aspru, ci mangaie-l, asa cum si tu ai dori sa fii mangiat.
Intoarce-ti privirile spre tine insuti si fereste-te sa judeci faptele altora.
Judecand pe altii, omul se trudeste in zadar, adeseori greseste si pacatuieste cu usurinta; daca insa se judeca si se cerceteaza pe sine insusi, de multe ori se osteneste cu folos.
Adeseori insa e ceva ori in afara de noi, ori ascuns in launtrul nostru care ne trage dupa sine.
Multi oameni, in faptele ce savarsesc, se urmaresc in chip tainic pe ei insisi si nu-si dau seama de aceasta.
Li se pare chiar ca sunt intr-o liniste trainica, atata vreme cand lucrurile se fac dupa voia si gustul lor.
Daca te bizui pe mintea si iscusinta ta mai mult decat pe puterea lui Iisus Hristos, cu greu si tarziu vei ajunge un om luminat, caci Dumnezeu voieste ca noi sa fim intru totul supusi Lui si, printr-o inflacarata dragoste de El, sa trecem peste orice gandire a noastra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu