Ion Vinea - Întâlnire

Mâinile tale sunt albe şi cinstite
şi ochii tăi sunt de la Dumnezeu,
cum şi-i închipuiră călugării, albaştri.
Semeni cu floarea-soarelui când e ostenită.

Dăcă vrei vom merge lung pe chei
de-a lungul apelor supuse sorţii lor,
vei şti atunci că tu eşti cea chemată
şi ai să-mi fii ca steaua preacurată
când toate rănile mă dor. 1915

Ion Vinea - Stelele

Tacerea a înmarit luna.[...]
si tacerea e atât de vesnica încât aud vrabia timpului fosnind
scurt între ramuri.[...]

Si iata ca vis sau dementa, - nu mai stiu pentru cine ma întreb
caci ma gândesc ca cerul e opac ca pleoapele ei
ca linistea asta n-am mai simtit-o de demult.

Iubita mea [...]
ce vedenii sapi în perne cu fruntea ?[...]
iubita mea [...]
vezi cum s-au destins si dorm pe umbre si lumini crengile [...]
cum se sting luminile la ferestre
cum se netezeste totul marginit în liniile lui clare
acoperisurile geometrice si cupolele de stuh
muchia dealurilor cu paduri marete si roua,
matasea cerului taiata de taina zarilor si stelele
stelele
stelele
stelele.

Ion Vinea - Revedere

- Ma dor în mine drumurile înapoi.
- Esti palida, ochii tai sunt mai mari.

- Te-am asteptat, fiindca te-am gonit.
- Am fugit sa gasesc o departare mai adevarata.
Peste tot locul e deopotriva de departe si de aproape de tine.

- Mai sunt în sufletul tau aceeasi?
În ce întuneric am ratacit...
- Am smuls împleteala cântecului nostru care
s-a pierdut ca firele unui izvor dezbinat de stânci.

- Tu care ai stins celelalte povesti
te-am urmarit cu visul în orase mari cu steaua ta deasupra.
- Am vrut sa-mi creasca numele ca o veste catre tine.

- Te-am vrut frumos ca un catarg care se-ndeparteaza
si te-am lasat sa pleci.
- Te-am regasit ca o rugaciune din copilarie, dar gândurile
mele nu mai cred.

Ion Vinea Celei venite

Să-mi fie mâinile tale ultimele
ce aştern inimii
zăpada liniştii dintâi
ca peste un mormânt nou de toamnă.

să fie ochii tăi soarele sumbru
al lumii somnului
spre care-mi învie sufletul.

să-mi fie glasul tău adierea
depărtatelor mări în cari s-au stins clopotele
grele ale rugăciunilor.

să-mi fie pletele tale
salcia de seară
în care mai tremură
uitatele şoapte.

să-mi fie sufletul tău sărut
pe reci pleoape
şi lacrima ta
cugetul limpede
al clipei din urmă.

să fie iubirea târzie
valul care ne leagănă
în veşnicie. 1925