REALITATEA  ILUZIEI   (1980 – 1982)  
Mihaela Cristea  de vorba cu  Henriette  Yvonne  Stahl (1900 – 1984)

A aparut în 1977 o carte a doctorului Jean Klein intitulata Bucuria fara obiect. 
As îndrazni si eu – aici si acum – sa vorbesc despre aceasta stare sacra, pura, „bucurie fara obiect„, si as numi-o „îndragostire fara obiect„, care te face sa iubesti întreaga creatie cu stele cu tot, si sa ai rabdare   fata   de   toate   defectiunile   vietii   si   mila   pentru   cei   ce   au   inima   „adormita„   traind  inconstienti departe, straini de posibila armonie de baza a vietii exprimata în legile naturii.

Nu numai un om de cultura poate transmite din intelectualitatea lui, ci si un om cu elevatie sufleteasca se face benefic simtit. E o consecinta naturala a experientei avute, pentru ca se fac anumite concentrari de forte din trupul omului care pot într-adevar actiona asupra fiintelor din jur. Importanta acestui lucru nu tine de categoria de „sens„ al vietii, ci – pur si simplu – este un mod de a da un ajutor, ca si o doctorie unui nelinistit, chiar daca nu face parte dintr-o categorie majora. E un fel de involuntara filantropie. Important ar fi ca acela care a reusit sa faca anumite deschideri în inima lui sa-i poata influenta prin prezenta sa pe cei ce vor sa progreseze si pe cei cu care vine în contact. 
MC : Îti trebuie o anumita puritate sufleteasca, o riguroasa disciplina, un echilibru ca sa poti „suporta„ un examen atât de sever ca acela la care-i supuneti dvs. pe oamenii pe care-i cunoasteti, tocmai din dorinta de a-i ajuta sa-si dezvolte calitatile lor cele mai de pret si sa-si înfrânga defectele. As spune chiar ca se face o selectie naturala a acestor oameni prin însasi puterea pe care o emana fiinta dvs. Eu sunt una dintre „beneficiarele„ acestei prezente… si stiu ca nu sunt singura. Pentru câtiva dintre oamenii din jurul dvs., simpla prezenta a însemnat un punct important în viata lor. Am înteles din comparatiile dvs. ca – în afara de o maturitate a fiintei – dupa prima experienta s-a mai ivit ceva ca sa se poata produce cea ce-a doua experienta. Puteti sa explicati ce anume s-a întâmplat?  
HYS : De îndata ce întâmplarile vietii mi-au permis sa nadajduiesc ca as putea gasi un om care sa ma poata ajuta sa progresez cf. proverbului „atunci când discipolul e gata, maestrul e lânga el„, am îndraznit sa pornesc în cautarea acelui om.
În primul rând si cel mai important, calea abrupta consta în întelegerea exacta a problemei. Scopul devine de la sine clar. Într-adevar, se cere o luciditate a participarii si deci – e de la sine înteles – în acelasi timp, depasirea orgoliului mintal. Aceasta depasire a orgoliului e lucrul cel mai greu de înfaptuit, mai ales pentru intelectuali. Dupa ce ai muncit o viata sa-ti ascuti inteligenta, sa te cultivi, sa memorezi, nu-i usor sa-ti dai seama ca trebuie – la un moment dat – sa renunti si sa faci un vid mental, ramânând însa cu atentia constientului în deplina luciditate si putere. Performanta acestei reusite de care am mai vorbit si am putut sa o enunt în câteva cuvinte este – repet – lucrul omenesc cel mai dificil de realizat. Trebuie stiut ca aceasta traire lucida, constienta, este egala cu starea de somn adânc fara vise, dar constient. Starea aceasta cere o mare putere de atentie si de stapânire de sine. Cel mai trist lucru al vietii nu este sa fi avut nenorociri si greutati (suficient de triste si ele în sine), ci sa mori dupa o viata întreaga fara sa fi progresat realmente câtusi de putin, fara sa te fi înnobilat, fara sa fi înteles ca viata este sacra.

 MC : Ce înseamna a lucra cu un maestru?
 HYS : As relua comparatia de adineauri cu profesorul de pian care sta lânga elev si observa  greselile si capacitatea acestuia. As mai spune ca prezenta unui om inteligent te stimuleaza, as mai spune ca daca stai la soare îi simti puterea si trupul tau reactioneaza la caldura razelor lui… Toate aceste comparatii sunt facute pentru a ma apropia cât de cât de explicatia pe care mi-o ceri. Am amintit de vindecarile facute prin prezenta unui om dotat, capabil sa vindece. Eu as afirma ca un om realizat spiritual are o influenta incontestabila  . Disciplina însa, cât si prezenta maestrului, nu pot fi suficiente decât daca esti si tu capabil, ca discipol, sa primesti influente. 
MC : Ce înseamna aceasta?
 HYS : Înseamna a face vid (care nu e acelasi lucru cu neantul!) în gândire, a face loc dar fara sa  adormi, ca sa se poata manifesta (veni la suprafata) o noua dimensiune ce exista virtual ca o realitate în orice om.
Acest vid nu este un gol de atentie, ci – dimpotriva – necesita o concentrata atentie (dar fara gând), o asteptare constienta ca sa vezi ce se va întâmpla în acel vid pe care l-ai provocat voit. Repet ceea ce am 
spus mai devreme: concentrarea este egala cu somnul adânc (fara vis), dar fara sa dormi. Acest vid este  întrucâtva comparabil cu atentia necesara pentru a asculta o muzica sau o voce îndepartata. Foarte multa  lume poate marturisi ca a gasit în somn rezolvarea unor probleme pe care de mult nu le putea rezolva. 
[„Vid„ nu înseamna – tehnic, practic vorbind – decât a face totala liniste în mental, fara sa adormi, ca sa se poata manifesta în acel „Vid„ o noua dimensiune a constiintei. Nici „Nirvana„ nu este „Neant„, ci numai o noua stare concreta, cu imensa influenta asupra vietii. Inspiratia, intuitia nu sunt decât vestibulul care deschide omului posibilitatea unei trairi superioare ca  factor natural al manifestarilor constiintei vietii]
„Vidul„, „Iluzia„ nu sunt decât simbolul efortului tehnic facut de catre om pentru  a-si  câstiga acea stare de pasivitate constienta ca sa poata iesi la iveala dimensiunea noua virtual existenta în inima fiecarui om si care este o realitate. Orice om – suficient de matur si pregatit poate reusi sa aduca la suprafata constiintei forta latenta ce zace în inima lui.Vorbesc de inima, nu de sentiment, ci de locul organic al trupului omenesc. A zice inima calda, inima deschisa, inima generoasa, inima fierbinte nu sunt artificii de stil, ci realitati concrete: inima e „vie„, participa.

Gasesc ca-i valabil ce spunea  Maistre Eckhart, anume ca  îi este dat omului sa traiasca multa vreme pentru a putea progresa: de aici dragostea acestuia pentru viata.În timpul zilei, în starea de veghe – în acea stare pe care budistii o numesc „vis„, brahmanii „iluzie„ – îi este data omului posibilitatea de a progresa, de a dori, de a avea aprehensiunea trairii de a lucra tehnic, a gândi la o asa-zisa înfaptuire a înnobilarii lui. Aspiratia spre progres, munca pentru a realiza o performanta evolutiva este dovada suficienta a realitatii vietii. 
Daca efortul meu ar fi o eventuala desteptare din visul vietii si deci o posibila participare directa cu aceasta desteptare, totusi în timpul visului acestei vieti m-am pregatit, am înteles, am luptat prin tehnici adecvate pentru a ma destepta din visul vietii. Viata este o forta, o realitate de care trebuie sa luam seama daca vrem sa progresam. Permanenta realitate a Existentului în toate modalitatile lui nu poate fi negata, ci – dimpotriva – traita, studiata si folosita spre maximum de beneficiu general. Omul – ca o formula practica de viata – trebuie sa se adapteze eternitatii în care e cuprins. Aceste probleme – care formeaza substratul cartilor pe care le-am scris si al personajelor pe care le-am creat – reprezinta chiar substratul întregii mele vieti. Stiu, nu sunt o specialista în aceste probleme, dar sunt un om care a încercat sa verifice practic virtualitatea practica si tonica a potentialului uman. Am luptat de când ma stiu împotriva a tot ceea ce este obscur si n-am suportat nici  în acest domeniu atitudinea unor oameni care fara sa verifice adevarul se cred detinatori ai unor secrete ce le confera un grad de superioritate, un fel de snobism steril si stupid, din pacate destul de frecvent.