Ce trist este că cei mai mulţi dintre noi începem să apreciem viaţa numai când suntem pe punctul de a muri! Mă gândesc adesea  la  cuvintele  marelui   maestru   budist  Padmasambhava: „Cei care-şi închipuie că au timp din belşug încep să se pregătească numai la apropierea morţii. Atunci ei sunt răvăşiţi de păreri derău. Dar nu este oare mult prea târziu?"Ce comentariu mai descurajant despre lumea modernă s-ar putea face decât că majoritatea oamenilor mor nepregătiţi pentru moarte, aşa cum au trait nepregatiti pentru viata?  
 Conform înţelepciunii lui Buddha, ne putem folosi cu adevărat viaţa ca să ne pregătim pentru moarte. Nu trebuie să aşteptăm ca moartea dureroasă a cuiva apropiat sau şocul unei boli fatale să ne oblige să ne examinăm viaţa. Nici nu suntem condamnaţi să părăsim viaţa cu mâinile goale pentru a întâlni necunoscutul. Putem începe, aici şi acum, să găsim o semnificaţie vieţii noastre. Putem face din fiecare moment o oportunitate de a ne schimba şia ne pregăti - din toată inima, riguros şi cu o minte împăcată - pentru  moarte şi eternitate.
 Moartea este o oglindă în care se reflectă toată semnificaţia vieţii.
Aşa cum spunea faimosul sfânt şi poet al Tibetului, Milarepa: „Religia mea este să trăiesc - şi să mor - fără regrete."
A realiza natura minţii, pe care aţi putea-o numi esenţa noastră lăuntrică, acel adevăr pe care cu toţii  îl căutăm, este cheia pentru a  înţelege viaţa şi moartea. Căci ceea ce se  întâmplă  în momentul morţii este că mintea obişnuită şi iluziile ei mor, iar în interval natura nemărginită, asemănătoare cerului, a minţii noastre este descoperită. Natura esenţială a minţii este fundalul vieţii şi al morţii în întregul lor, asemeni cerului care cuprinde în îmbrăţişarea sa tot universul.

 De aceea este vital pentru noi toţi să ne familiarizăm cu natura minţii atât timp cât mai suntem în viaţă. Numai astfel vom fi pregătiţi atunci când ea se dezvăluie spontan şi cu putere în momentul morţii; şi numai astfel vom fi capabili s-o recunoaştem „la fel denatural", spun învăţăturile, „ca un copil care aleargă in poala  mamei sale"; şi rămânând în acea stare, să fim în cele din urmă eliberati.
Sugestia mea este că doar studiind şi recitind iar şi iar această carte, pot fidezvăluite multiplele ei straturi de semnificaţii. Cu cât o veţi folosi mai mult, veţi constata, cu atât mai adânc îi veţi simţi implicaţiile şi cu atât mai mult veţi realiza profunzimea înţelepciunii care vă
este transmisă prin mijlocirea învăţăturilor.
 Invăţăturile despre bardo ne arată cu exactitate ce se va întâmpla dacă ne pregătim pentru moarte şi ce se va întâmpla dacă nu ne pregătim. Nu poate exista o alegere mai clară. Dacă refuzăm să acceptăm moartea acum, cât suntem în viaţă, vom plăti scump de-a lungul întregii vieţi, în momentul morţii şi după aceea. Efectele acestui refuz vor devasta viaţa aceasta şi toatecele care-i vor urma. Nu vom fi capabili să trăim plenar; vom rămâne prizonierii acelui aspect al nostru care trebuie să moară. Ignoranţa aceasta ne va fura baza călătoriei spre iluminare, închizându-ne pe vecie în tărâmul iluziei, în ciclul necontrolat al naşterii şi al morţii, în acel ocean al suferinţei pe care noi, budiştii îl numim samsara. Sogyal Rinpoche - Cartea tibetana a vietii si a mortii