SCRISOAREA INDUIOASATOARE A OANEI PELLEA PENTRU TATAL SAU  

Oana Pellea a avut o relație extrem de strânsă cu părinții săi, Amza și Domnica. Dacă pe tată l-a pierdut pe când avea doar 21 de ani, pe mamă a mai avut-o aproape până în urmă cu câțiva ani.
Actrița și regizoarea este o fire extrem de sensibilă, iar relația cu părinții săi a marcat-o fundamental. La 31 de ani de când românii l-au pierdut pe Amza Pellea, fiica sa continuă să îi asculte învățăturile, iar în fiecare seară are momente de meditație, în care discută cu cei care i-au dat viață.
În 2005, Oana i-a scris o scrisoare emoționantă părintelui său, în care îi povestește cât de iubit este în continuare de către români și cum s-au mai schimbat lucrurile. Din cuvintele sale, se poate observa cât de apropiată a fost de părinții săi:

„Ce faci tati?
Mi-e cam dor… Cam lungă filmarea la care ai plecat… Da’ o să se termine și asta!
Sper, și de fapt știu, că ești bine.
Mari noutăți nu am să-ți spun. Lucrurile aici s-au mai schimbat, dar nu în părțile esențiale. Soarele răsare și apune în aceelași loc , vântul bate la fel. După primăvară vine tot vara și pe urmă toamna. Oamenii arată la fel, se iubesc și se urăsc la fel… Eu sunt sănătoasă. Iartă-mă că nu m-am lăsat de fumat… Într-o zi, promit… Iară-mă. Cu meseria ai avut dreptate… E foarte frumoasă, dar, poate, nu e de mine. Pe scenă și când filmez mi-e bine, dar în “culise” mi se pare întuneric și complicat.
De ce nu mi-ai vorbit niciodată despre invidie și egoism? Poate era mai bine să mă pui în gardă… Sau, poate, nu. Și nici despre trădări nu mi-ai spus nimic… Da’, oricum, tot tu ai dreptate când tragi linia… Oamenii sunt oameni și toate astea vin și se duc și, până la urmă, oamenii sunt frumoși. Îți dau filmele la televizor des. Mă uit și eu… Iar lumea mă oprește pe stradă și îmi spune că-i e dor și ar avea nevoie de tine. Te mai așteaptă și azi să apari de revelion, să le dai curaj… Ți-a fost teamă că nu ai făcut nimic pentru oameni și uite că poate e singurul lucru unde nu ai dreptate. Oamenii te iubesc și azi pentru că i-ai iubit și respectat. Tot ai făcut ceva… Mi-e dor să dansez cu tine și să râdem împreună. Am avut surprize cu oamenii. Unele superbe, altele nu. Încerc să nu te dezamăgesc. Unii oameni mă iubesc și spun că reușesc, alții nu și spun că nu reușesc…
Am început să semăn cu tine. Să-mi placă să stau pe marginea apei sau pe vârf de munte și să mă gândesc la ale mele. Am colindat mult și colind lumea asta mică. E frumoasă. Zâmbesc din ce în ce mai mult, cum voiai. Ai dreptate, viața e foarte frumoasă. Multe lucruri nu le înțeleg, dar încerc. Mă uit la apusuri de soare și ai dreptate, sunt dumnezeiești. Câte puncte… Asta pentru că vezi… noutăți nu prea am.
Unii au vrut să profite de tine. Dar asta știi că se întâmpla de când erai aici și… zâmbeai și treceai mai departe. Așa și eu, încerc. Uneori mi-e ușor și bine, alteori mi-e greu și urât… Dar mi-ai spus că important e să treci cinstit și frumos prin viață și că la linia de sosire se vede cine câștigă cursa. Nu prea mă ajută lecția ta despre cinste și “coloană” în viață. Aici cum merg lucrurile, asta nu face decât să-mi fie mai greu… Dar cum nu ies din cuvântul tau… și pe urma dacă tu ai reușit așa, de ce nu aș reuși și eu?… Și oricum, altfel nu pot.
Stau la biroul tău și îți scriu… E ciudat. Plouă și sunt bucuroasă pentru că îți place ploaia. Și cântă Nat King Cole!!! Îți mulțumesc pentru că te-ai iubit cu mama într-o seară și m-ați adus pe lumea asta mică, albastră, ciudată, dar, până la urmă, frumoasă.
Îți mulțumesc că, așa cum mi-ai promis, ești în sală la toate premierele și spectacolele mele.
Îți mulțumesc ție și mamei că sunteți lângă mine tot timpul și vă simt.
Pup-o pe mama și spune-i că mi-e tare dor și de ea.
Vă mulțumesc că m-ați învățat că se poate trăi curat și frumos. Vă mulțumesc că îmi scoateți în cale oameni care mă ajută.
Oricum, cea mai mare realizare a mea e că v-am ales ca părinți. Mulțumesc că m-ați primit în viața voastră. Sunt fericită că ne-am întâlnit. Toți trei.
Hai, gata… Mai vorbim noi… Așa cum facem în fiecare zi… Vă iubesc.
Nu știu cum să mă semnez…Voi sunteți eu și eu sunt voi… Așa că…”, a încheiat Oana scrisoarea către părinții săi.

 http://fiituinsutimaa.wordpress.com/category/art/