In permanenta asteptam ceva, uneori nici nu ne dam seama ce anume. Cateodata asteptam un job mai bun sau o casa mai mare, altadata o casatorie reusita, nasterea unui copil sau chiar gasirea jumatatii. Unele dintre noi asteapta iubire, asteapta schimbare, asteapta innoire, asteapta sa fie mai bine decat este deja. Poate ca unele dintre noi nici macar nu-si fac iluzii cu privire la viata si la finalitatea ei si nici nu si-au facut din viata un scop in sine. Poate ca societatea perfectionista in care traim are asteptari pragmatice de la noi si noi ne conformam acesteia, dandu-ne exact cat ne cere, nici mai mult nici mai putin. Ceea ce mi se pare ciudat este faptul ca atata asteptare nici macar nu ne mai oboseste si ca avem un curaj nebun de a cere vietii ceea ce nici macar nu putem duce de cele mai multe ori. 

Dar cum poate sa ne oboseasca cand tocmai din aceasta asteptare ne extragem puterea de a o lua iar si iar de la capat, mai asiduu ca niciodata? Cu o rabdare de Sisif pe care de multe ori nici macar nu o constientizam ca o avem ..

 

 

 E greu să pleci şi uneori e chiar mai greu să rămâi. Dar cu siguranţă cel mai greu este să nu mai priveşti deloc înapoi.
E posibil să nu învăţăm niciodată să lăsăm totul în urmă. Ne impunem să facem asta, dar într-un moment de slăbiciune dăm fuga înapoi. Poate că teama de necunoscut, nesiguranţa ne împinge să facem cale întoarsă pe drumurile deja ştiute. Şi poate că uneori e bine să o facem. Să ne întoarcem acolo unde am lăsat părţi din noi. Uneori pentru a le recupera, alteori pentru a găsi răspunsuri la întrebări care ne consumă emoţional, pentru a accepta fapte şi pentru a ierta greşeli. Pentru a ne împăca propriul suflet.

,,Nu te uita în urmă, ci priveşte cu curaj tot ce ţi-a hărăzit soarta. Mergi înainte cu bucurie, adună-ţi toate puterile, pentru a alege binele din tot ce vei avea de înfruntat.''