"Să cauţi cu multă atenţie şi chiar să reuşeşti să descoperi aproape tot
ceea ce crezi că îţi lipseşte, în ceea ce deja tu ai.
Acţionând zi de zi
în felul acesta, vei constata că ţi se va transforma într-un mod
profund perspectiva asupra existenţei sau, altfel spus, îţi vei modifica
radical, în bine, punctul de vedere.
Atât pentru cel înţelept, cât şi pentru fiecare fiinţă umană ce aspiră cu
adevărat să devină înţeleaptă, fiecare zi este şi rămâne, în realitate,
o enigmatică promisiune. Depinde întotdeauna numai de noi cum se va
concretiza până la urmă acea promisiune.
Urmăreşte să-ţi dai de fiecare dată seama, printr-o focalizare
constantă şi stăruitoare a atenţiei, că în jurul tău se află multe
fiinţe umane ce rămân nefericite tocmai datorită faptului că ele nu ştiu
şi nici măcar nu bănuiesc că ar putea să fie adeseori foarte fericite.
Trăieşte-ţi fiecare zi a vieţii tale întocmai ca şi cum respectiva zi ar
fi ultima. Observă, totodată, cu multă atenţie toate transformările
lăuntrice profunde care nu vor întârzia să apară (dacă vei reuşi cu
adevărat să trăieşti în felul acesta) şi savurează apoi din plin
salturile spirituale de care vei avea – cu siguranţă – parte. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu