Gogol

Singurătatea hrăneşte gândurile mari.
Nu aduna bani, adună-te cu oameni buni.
Fiţi suflete înviate, nu suflete moarte!
Sufletul are tainele lui. Oricât s-ar rătăci de drumul cel drept, oricât s-ar înrăi un criminal care nu mai are drum de întoarcere, oricât ar persista în viaţa sa stricată, dacă îl dojeneşti pentru firea lui, pentru însuşirile lui bune pe care le-a întinat, atunci totul se clatină în el, şi este zguduit.
Nu este legătură mai sfântă decât frăţia dintre oameni. Tatăl îşi iubeşte copilul, mama îşi iubeşte copilul, copilul îşi iubeşte părinţii. Dar ce înseamnă toate acestea, fraţilor? Animalele sălbatice îşi iubesc şi ele copiii. Dar să te înrudeşti prin legătura sufletului, nu numai prin aceea de sânge, iată ce-i este dat numai omului.
Când se pronunţă numele lui Puşkin te gândeşti imediat la poetul naţional rus. Şi într-adevăr, niciunul din poeţii noştri nu e mai mare şi nu poate fi numit cu mai multă dreptate naţional. În el, ca într-un lexicon, se află bogăţia, puterea şi flexibilitatea limbii noastre. Mai mult decât oricare altul, el i-a deschis graniţele şi a indicat imensitatea spaţiului său. Puşkin este un fenomen excepţional, poate unic, al spiritului rus: el e omul rus în dezvoltarea sa finită, aşa cum va apare poate peste două sute de ani.
Pe lume există o mulţime de lucruri de neînţeles chiar şi pentru mintea cea mai cuprinzătoare.
Căutaţi folosul şi nu frumuseţea. Frumuseţea vine de la sine.
Patimile omului sunt nenumărate ca nisipul mării; niciuna din ele nu seamănă cu alta şi toate, atât cele josnice, cât şi cele frumoase, la început supuse omului, ajung mai târziu să-l stăpânească. Fericit e acela care îşi alege patima cea mai frumoasă dintre toate.
O conversaţie placută e mai bună decât orice mâncare.
Acum nu mă pot ocupa de nimic altceva decât de cartea la care lucrez fără întrerupere. E o lucrare însemnată, de mari proporţii; n-o judecaţi după partea care urmează să iasă acum la lumină (fireşte, dacă va ajunge la capătul nesfârşitelor ei peregrinări pe la cenzură). Aceasta nu-i decât o portiţă de intrare în palatul ce se înalţă în sufletul meu.
Înţelept e acela care nu respinge niciun fel de fire, ci, ţintuind-o cu o privire iscoditoare, caută să o cunoască în adânc.
Prin chinuri şi suferinţe ne este dat să căpătăm acea fărâmă de înţelepciune pe care nu ne-o pot da cărţile.
Omul e înţelept, deştept şi priceput în tot ce-i priveşte pe alţii, dar nu pe sine.
Învăţând pe alţii, înveţi şi singur.
Prostului nu-i vor spune niciodată deştept şi mai ales nu vor accepta niciodată să cânte în struna altora.
Când porniţi pe drumul anevoios al maturităţii, luaţi-vă ca sprijin primele voastre impulsuri de umanitate; altfel, n-o să le regăsiţi.
Şi voi de ce râdeţi? Râdeţi de voi înşivă!...
Sunt persoane care se află pe lume nu ca nişte obiecte, ca să zicem aşa, ci ca nişte picăţele sau mici pete străine pe un obiect. Stau mereu în aceeaşi poziţie, încât eşti gata-gata să le iei drept mobilier şi să crezi că, de când s-au născut, din gura lor n-a ieşit un singur cuvânt.
Ruga mamei apără de orice primejdie, pe apă şi pe uscat.
Ce este viaţa noastră? O vale în care s-au cuibărit amărăciunile. Ce este lumea? O mulţime de oameni fără simţăminte.
Dorm buştean numai acei fericiţi care nu suferă nici de hemoroizi, nici de purici, şi nici de vreo agerime prea deosebită a minţii.
Ce contează comorile! Decât bani îngrămădiţi, mai bine e să ai prieteni, a spus un înţelept.
Avem cu toţii o mică slăbiciune: aceea de a ne cruţa cât de cât pe noi înşine şi de a căuta să ne vărsăm necazul pe semenul nostru.
Orice s-ar spune, scopul vieţii nu este atins dacă, sedus de himera uşuratică a tinereţii, omul nu calcă sigur pe o temelie sănătoasă.
Mulţi domni din lumea mare s-ar lipsi într-o secundă de jumătate din sufletele şi din moşiile lor, ipotecate sau nu, în schimbul unui stomac de domn din starea de mijloc.