Inima mea Tie, Tata Ceresc ti-o daruiesc. Primeste-ma la pieptul Tau si tine-ma acolo, protejeaza-ma si ocoteste-ma. nimeni nu ma iubeste mai mult decat o faci Tu. Cu umilinta, iti multumesc

"Truth is the simplest thing in the whole world because it is already timelessly perfect and unchanging. It is not created and it cannot be perfected. It can only be discovered as one's true Being." Mooji

Caut iubirea, in tacerea privirii care mi-atinge sufletul. Simt atingerea inimii fara a-mi rosti nici un cuvant. Timpul se opreste si ia forma templului Luminii. Cand taci, te-ating in mine. Cand tu taci, ma traiesti divin. Cand ploaia ne-a calauzit drumul. Tu ai pasit. m-ai insotit si iubit pasii ploii. Cand m-ai regasit, mi-ai soptit in glasul tau suav: te-am asteptat. Si te-as mai astepta. secunde, ore, zile, saptamani, ani. Pentru a retrai iar in glasurile inimii care vorbesc de mangaiersiea divina. Pentru a te descoperi, pe tine, cel care traiesti frumusetea.

http://geaninalisandru.wordpress.com

Lalla:

“Am răsărit plină de nădejde că voi înflori ca o floare de bumbac. Culegătorul şi dărăcitorul m-au făcut să îndur grele lovituri şi fără de număr, iar fusul torcătoarei a tors din fiinţa mea un fir cu totul şi cu totul nou. Nici în atelierul ţesătorului nu am fost cruţată, iar spălătorul m-a lovit cu o piatră şi m-a frecat nemilos cu argilă şi săpun. În sfârşit, croitorul m-a tăiat în bucăţi cu foarfeca sa. Abia atunci, am atins întru veşnicie desăvârşirea supremă.” Tradiţiile spirituale ale Indiei amintesc despre o străveche practică secretă, foarte răspândită pe vremuri în anumite regiuni. În primele trei zile de viaţă ale unui copil, o femeie iniţiată scria pe limba nou-născutului, cu un beţigaş de santal înmuiat în miere, o silabă sacră, cu o încărcătură energetică aparte: mantra Marii Puteri Cosmice a compasiunii, Tara. Limba copilului devenea astfel, prin consacrare spirituală, un vehicul pur, destinat vorbirii divin inspirate, în cuvinte pline de ritm şi armonie, care se potriveau cu cele mai nobile gânduri şi aspiraţii. Se spune că, datorită acestui procedeu ocult, s-au încarnat în India spirite foarte înalte şi învăţaţi de mare renume, dornici să ajute umanitatea. Mai ales în regiunea Kashmirului a existat o lungă linie iniţiatică de sfinţi, înţelepţi şi mari maeştri spirituali. Poemele mistice ale lui Somananda, Utpaladeva, Abhinavagupta, Kshemaraja, reprezentanţi de seamă ai tradiţiei shivaite, sunt şi în zilele noastre recitate cu ardoare şi trezesc aceleaşi vii emoţii: iubirea plină de devoţiune, aspiraţia copleşitoare şi elanul nestăvilit către Dumnezeu. Viaţa acestor mari spirite a rămas totuşi aproape necunoscută. Opera lor are însă o profundă valoare de autobiografie spirituală. Poemele pline de farmec şi de o muzicalitate aparte, scrise într-un stil simplu şi direct, împărtăşesc experienţele trăite în toate etapele evoluţiei mistice, de la primii paşi până la contopirea plină de beatitudine cu Dumnezeu. Copilărie plină de viziuni mistice „Cel care s-a contopit în inima sa cu Dumnezeu se îmbăiază necontenit în apele sacre atunci când râde, strănută, tuşeşte sau cască; el este neprihănitul ascet, de la un capăt al anului la altul. El ştie cu adevărat că Tu îi eşti mereu aproape!” Lalla este una dintre acele fiinţe binecuvântate, care au atins starea de eliberare supremă în timpul vieţii. Numită Lalleshvari de shivaiţi şi Lal Didi sau Ded de musulmani, yoghina a trăit în sec. al XIV-lea, contemporană cu marele sufit Sayyid´Ali Hamadan, cel care în 1380 a convertit Kashmirul la islamism. Nu există în prezent niciun manuscris original al operelor sale, dar s-au păstrat mai multe culegeri incomplete. Lordul George Grierson şi dr. L. D. Barnett le-au tradus şi publicat în 1920 sub titlul: „Lallavakyani sau rostirile pline de înţelepciune ale Lallei Ded, o poetă mistică a vechiului Kashmir” (”Lallavakyani or wise sayings of Lal Ded, a mystic poetess of ancient Kashmir”). Poezia Lallei ilustrează într-o manieră pitorească, vie şi foarte accesibilă, credinţele înţelepţilor shivaiţi din vremea sa, întemeiate pe experienţa directă. Popularitatea ei nu a cunoscut niciodată fluctuaţii nici printre învăţaţi şi erudiţi, nici printre oamenii simpli. Lalla este amintită şi în tratatele despre istoria Kashmirului, care menţionează că s-a născut în satul Sempore, în casa unui pandit. Viaţa sa a început sub auspicii neobişnuite. În acea zi, au prins viaţă două izvoare, iar întreaga copilărie i-a fost marcată de viziuni spirituale, în urma cărora rămânea ore în şir în meditaţie şi contemplare. S-a căsătorit la doar zece ani, intrând într-o familie de nobili brahmani din Pampore. Înclinaţiile ei către o viaţă spirituală nu s-au potrivit cu viziunea materialistă a rudelor. Deşi îşi îndeplinea cu stricteţe şi corectitudine atribuţiile, Lalla nu era privită cu ochi buni, căci cei din jur nu-i înţelegeau dorinţa de a se elibera de toate înlănţuirile lumeşti şi de a-şi revela Sinele, pentru ca sufletul ei să poată atinge comuniunea plină de iubire cu Dumnezeu. Ea descrie astfel această primă etapă a evoluţiei sale: „Doar cu o coardă zdrenţuită, destrămată, trag anevoie o barcă pe ocean. Ah, Domnul Dumnezeul meu mă va auzi, oare? Purta-mă-va El până la celălalt mal? Ca apa din vase de lut nears, încet, mă risipesc. Inima îmi e vârtej ameţitor. Cât tânjesc să ajung acasă (în Sinele Suprem, Atman)!” „O, suflet al meu, deşertăciunile amăgitoare ale lumii te-au azvârlit în destin, spulberându-ţi libertatea absolută. Din ancora ta de fier pare că n-a rămas nici urmă... Vai!, de ce ai dat uitării adevărata-ţi fire, Sinele (Atman)?” (sutra 67 din Bhakti, Yoga iubirii nesfârşite şi aspiraţiei frenetice către Dumnezeu, prezentată şi adaptată de prof. yoga Nicolae Catrina) „De ce te-ai scufundat orbit în fluviul existenţelor? Căci ţi-ai uitat natura cea divină, singura ce te izbăveşte de mlaştina acestei lumi şi nu ţi-au mai rămas decât noroaiele adânci ale mărginitului ego. Când o să-ţi vină ceasul, slujitorii lui Yama, zeul morţii, te vor călăuzi spre o cumplită soartă. Cine te-ar putea descătuşa de spaima morţii?” (sutra 74, id.) Aspiraţie şi fervoare Mistuită de dorinţa de a-L realiza pe Dumnezeu şi nu însufleţită de o pasiune trecătoare, Lalla s-a hotărât să facă toate eforturile pentru a progresa pe calea spirituală. Ea a înţeles că nefericirea se naşte dintr-o minte slabă şi instabilă, hărţuită neîncetat de dorinţe, că emoţiile noastre atât de variate, impresiile senzoriale, vâltoarea temerilor sunt cele care ne îndepărtează de libertatea şi beatitudinea originară. Orice ataşament de un obiect limitat înseamnă înlănţuire şi suferinţă. Libertatea este repaosul definitiv în Supremul Subiect conştient, în conştiinţa Sinelui ce realizează că „Eu sunt Eu (Dumnezeu).” Sinele Suprem (Atman) al fiinţei umane, identic cu Shiva (Dumnezeu) şi, prin urmare, etern liber, se cufundă de-a pururi într-un ocean de fericire, dar omul obişnuit ignoră realitatea esenţială a făpturii sale. „Cei care, orbiţi, cad pradă zbuciumului înspăimântător al samsara-ei (ciclul existenţelor, al reîncarnării), sunt supuşi la cazne de monştrii propriilor dorinţe şi nu fac decât, prin milenii, să adauge nod după nod la urzeala încâlcită a renaşterilor care îşi urmează cursul iar şi iar.” Lalla ştie că, pentru om, singura posibilitate reală de evoluţie este aspiraţia plină de fervoare către El (Dumnezeu): „Suflet zbuciumat, nu hrăni, nu hrăni nicio durere în inima ta. Unul (Dumnezeu), cel fără de sfârşit, se apleacă asupră-ţi, să-ţi ostoiască foamea. Înalţă către El chemarea ta preaplină de iubire!” Lalla a aplicat în viaţa de zi cu zi principiile renunţării şi a înţeles că nu contează dacă alegi să devii ascet rătăcitor sau să duci o viaţă de familie. Important este ca în inima ta să rămână vie o singură dorinţă: cea a contopirii depline cu Preaiubitul Dumnezeu: „Nu purta veşminte decât pentru a te apăra de frig. Nu mânca decât pentru a-ţi potoli foamea. O, gândire, dăruieşte-te fără preget doar discernământului şi aspiraţiei pline de iubire faţă de Sinele Divin (Atman) şi faţă de Dumnezeu. Iar trupul Tău cel pământesc..., priveşte-l ca pe hrană pentru corbi.” Goală, dansează în extaz Întâlnirea cu eliberatul sufit pe nume Sad Mol a ajutat-o pe Lalla să realizeze un adevărat salt şi să depăşească nivelul spiritual la care se afla. Ea povesteşte: „Guru-l meu mi-a dat o singură învăţătură: „Din afară pătrunde în inima ta.” Aceasta a devenit pentru mine, Lalla, o lege şi poruncă sfântă şi astfel am început să dansez lipsită de orice veşminte.” (sutra 94, id.) Alungată de soacra sa, a devenit o ascetă, cântând şi dansând goală pretutindeni. Atunci când i se reproşa indecenţa, Lalla spunea că adevăraţii bărbaţi sunt foarte rari şi de aceea nu merită ca ea să se supună suferinţei de a se îmbrăca (pentru marea yoghină din Kashmir, un bărbat era fiinţa care s-a identificat plenar cu Shiva, Eternul masculin Divin). Se povesteşte însă că într-o zi, observându-l pe iluminatul Sayyid´Ali, a fugit şi s-a ascuns în cuptorul unui brutar strigând: „Am văzut un bărbat!” Adoratorii lui Bhairava, aşa-zişii „nebuni ai lui Dumnezeu”, şi-L imaginează dansând şi cântând în deplină libertate, lipsit de orice teamă şi constrângere, salvat de identificarea cu corpul şi cu obstacolele limitatoare ale personalităţii. Îmbătaţi de vinul iubirii nemăsurate, ei nu îşi doresc să devină nici asceţi, nici stăpâni ai universului, nici eliberaţi, ci doar adoratorii eterni ai lui Shiva. „Nebuni şi preaplini de iubire, copleşiţi de fericire până la extaz, ei se rotesc dansând, vibrând cu întreaga fiinţă, datorită atingerii inefabile a Graţiei Divine, orbiţi de lacrimile bucuriei, cu chipul înflorit, spunând cuvinte incoerente, în dansul cosmic al iubirii”: „Iubirea în cel ascuns, iubirea în Supremul Divin... iubirea în Tine, iubirea în Shiva, o, Doamne! Preaplinul iubirii... îl strâng din tot sufletul. Fie ca iubirea mea mistuitoare şi profundă să fie numai în Tine!” (Utpaladeva, IX.16). O astfel de îndrăgostită a fost şi Lalla. Ea a atins acel nivel al evoluţiei spirituale care îi permitea să spună: „Fie că sunt acoperită de ocări, fie că sunt mustrată, fie că sunt adorată cu ofrande sincere de flori şi daruri, toate acestea nu mă clintesc din starea de beatitudine interioară!” Ea a ascultat îndemnul maestrului şi a pornit cu fermitate pe calea interiorizării, după ce căutase îndelung adevărul în afara ei şi se epuizase în eforturi zadarnice: „Nemângâiată şi mistuită de dorinţe amare, eu, Lalla, am pornit în căutarea Adevărului şi am rătăcit zile şi nopţi de-a rândul, până când am aflat înlăuntrul meu un Înţelept desăvârşit. Aceasta a fost steaua mea norocoasă şi clipa preafericită când L-am aflat pe El.” În primele momente ale trezirii, totul i-a apărut Lallei ca un etern prezent. Fiecare lucru, scânteia proaspăt şi imaculat, fără vreo legătură cu trecutul sau cu viitorul: „Conştiinţa este de-a pururi nouă, luna ascunsă este nouă de-a pururi. Astfel am văzut expansiunea veşnic nouă a apelor universale. Iar din clipa în care eu, Lalla, mi-am purificat trupul şi gândul, sunt în fiece clipă neprihănită, nouă şi iar nouă.” (sutra 93, id.) Tortura sufletului între două lumi „Erai cândva o lebădă... cât de tăcută eşti acum! Cineva, nu ştiu cine, s-a făcut nevăzut şi te-a prădat de un nu ştiu ce. De când moara a încetat să se mai învârtă, paiele au înfundat-o şi morarul a fugit cu grăunţele.” Moara cunoaşterii discursive, fragmentatoare nu mai funcţionează de când Lalla a recunoscut identitatea lui Shiva cu Sinele ei esenţă (Atman). Morarul divin (Shiva) a preluat grâul măcinat (gândurile) în transcendenţa Lui şi, de acum înainte, ea va rămâne tăcută. Lalla deci sfătuieşte: „Având ştiinţa întreagă, fii ca acela pe deplin neştiutor, văzând, fii ca şi orb, ascultând, fii întru totul tăcut. În fiece faptă rămâi netulburat. Orice ţi s-ar spune, răspunde cu aceeaşi detaşare. Iată adevărata cale pentru a cunoaşte Realitatea.” Toate tradiţiile spirituale povestesc despre noaptea adâncă ce precede zorii, testul ultim pe care trebuie să-l treacă discipolul. Adoratorul a trăit clipele beatifice ale iluminării, când esenţa lui Dumnezeu îi este revelată, dar nu reuşeşte încă să permanentizeze această stare. El se întristează în faţa imperfecţiunii şi a slăbiciunii sale omeneşti. Nu mai este atras de bucuriile acestei lumi, dar porţile către lumea divină par zăvorâte. „Nodul care lega coarda poverii mele de zahăr candel s-a desfăcut de pe umăr. Povara mea zilnică se răstoarnă. Cuvântul Învăţătorului meu (să pierd această lume pentru a o câştiga pe cea a Spiritului) s-a prăvălit asupră-mi ca o rană adâncă. Turma mea şi-a pierdut păstorul. Cum mă voi izbăvi oare?” (sutra 108, id.) Lalla exprimă acum durerea sufletului suspendat între două lumi, cea pe care tocmai a părăsit-o şi cea al cărei prag nu l-a trecut încă, dar, a cărei poartă i s-a deschis. Ea duce povara iluziei, aparent dulce – zahăr candel – dar odată ce a păşit în viaţa divină, legătura începe să se desfacă. Totuşi povara pare şi mai grea acum, căci sfoara slăbită nu o eliberează încă, ci o răneşte. Plăcerile vieţii devin un supliciu, o greutate copleşitoare. La această apăsare a lumii, se adaugă şi pierderea păstorului, Shiva. Prin urmare, îi este dificil să respecte îndemnul maestrului ei: să se resoarbă în esenţa ultimă a fiinţei sale, Atman. „Când clarul de lună va lua sfârşit (adică la începutul zilei iluminării), voi chema nebunia (din sufletul meu) şi îi voi ostoi durerea cu iubirea Domnului, strigând: „Sunt (eu) Lalla, sunt (eu) Lalla!” Şi astfel am să-L trezesc pe Preaiubit şi mă voi arunca în El, ca sufletul meu să-şi piardă întreita impuritate” (sutra 105, id.). Lalla trezeşte prin invocare ardentă pe Preaiubitul Shiva (Dumnezeu) care „doarme” ascuns chiar în sufletul ei, acolo unde ea, în sfârşit, s-a retras. Acolo unde, după ce L-a găsit, îşi regăseşte propriul suflet în El. Pentru totdeauna topită în El „Absorbită în Tine, îmi rămâneai ascuns. Aşa îmi petreceam fiece clipă, în căutarea Ta şi a mea. Apoi, contemplându-Te în mine, ne-am acordat, Ţie ca şi mie, extazul nemărginit.” „Lumea de lut a amăgirii s-a ofilit înlăuntrul meu. Sufletul s-a mistuit în focul iubirii. Şi astfel L-am aflat pe Shiva.” Lalla descrie pe scurt, însă cu o extraordinară precizie, ultimele etape ale urcuşului spiritual: „Eram în căutarea propriei mele fiinţe şi mă istoveam în van, căci nimeni nu a izbutit vreodată să obţină înţelepciunea ascunsă a lui Dumnezeu prin strădanii sterpe. Atunci m-am absorbit în El (Sinele esenţă Atman) şi totodată am pătruns fulgerător în încăperea nectarului – „luna” ascunsă – unde se află nenumărate urcioare pline, din care însă, nimeni, nimeni (niciun om obişnuit) nu bea.” „Ţineam piept propriilor mele credinţe şi tot ceea ce limba îmi cerea îi refuzam. Am început apoi să-L contemplu, datorită graţiei Sale, dar iată, am văzut zăvoarele porţii Lui.” Acum Lalla rămâne pur şi simplu pe loc, liniştită, resemnată în faţa neputinţei ego-ului, dar mai apoi perseverenţa şi intensitatea absolută a dorinţei sale o conduc până la capăt: „În chiar acelaşi moment, dorul nesfârşit de El a pătruns adânc, ţintuindu-mă pentru totdeauna, şi chiar acolo unde eram, L-am contemplat extaziată.” Lalla a renunţat la cunoştinţele anterioare, cele care ţineau de sfera iluziei şi a dualităţii şi a trăit doar în şi pentru Dumnezeu. A rămas centrată în Sine şi, nepăsătoare faţă de tumultul dorinţelor şi de atracţiile lumii în care trăia, a vegheat interior, în liniştea transcendentă a Inimii sale. „Mori chiar înainte de a muri. Atunci când moartea va sosi, slavă Ţie! Ce însemnătate mai pot găsi acum acestei existenţe, căci, deşi vie încă, eu sunt deja ca şi moartă!” (sutra 68, id.). Moartea ego-ului chiar din timpul vieţii duce cu rapiditate la trezirea sufletului şi revelarea deplină a Sinelui. „Unii, chiar dacă sunt profund adormiţi, lăuntric sunt în veghe. Ceilalţi, cu ochii larg deschişi, chiar trezi de par, sunt cufundaţi adânc în somn. Unii, scăldându-se în râurile sacre, rămân totuşi impuri, ceilalţi, chiar îndeletnicindu-se cu cele obişnuite ale vieţii, rămân complet detaşaţi de fructele acţiunilor lor.” (sutra 32, id.) Transcenzându-şi voinţa limitată şi egotică, pierdută în voinţa infinită, Lalla se mistuie în Dumnezeu: „Impuritatea gândirii mele s-a ridicat precum praful de pe oglindă şi numelui meu i s-a dus vestea. L-am contemplat îndelung şi am ştiut că El este întotdeauna aproape de mine, am văzut că totul era El, iar eu nimic nu eram.” Din această clipă, „orice acţiune pe care o îndeplineam era adorare. Orice cuvânt pe care îl rosteam era un sunet subtil de punere în rezonanţă cu puterile divine” (sutra 58, id.), spune Lalla. Ritualurile exterioare îşi pierd semnificaţia: „Tu singur eşti cerurile; Tu singur eşti pământul; Tu singur eşti ziua, noaptea şi aerul; Tu singur eşti ofranda de cereale şi de santal, florile ca şi apa ce le hrăneşte. Tu eşti tot ceea ce există. Atunci, ce aş putea să-ţi ofer eu, oare?” (sutra 17, id.). Starea de realizare a uniunii totale şi perfecte dintre Shiva şi Shakti („nunta spirituală” descrisă de marii mistici creştini) este de acum înainte starea sa naturală: „Eu, Lalla, am intrat pe poarta sufletului meu şi iată, o bucurie! L-am văzut pe Shiva contopit cu Energia Sa, Shakti, şi m-am scufundat în lacul de ambrozie divină.” (sutra 68, id.) După experimentarea iluminării şi a beatitudinii dumnezeirii, Lalla şi-a îndreptat din nou atenţia spre lume: „În căutarea-mi ardentă am ieşit din sufletul meu, în plin clar de lună. În căutarea-mi ardentă am ajuns să realizez că acelaşi Dumnezeu se uneşte cu acelaşi Dumnezeu. Această întreagă lume eşti Tu, Doamne! Ce sunt toate aceste lucruri şi fiinţe? Sunt ochii Tăi!”

Din înţelepciunea Japoneză:

Motto: “Cand incetezi sa alergi dupa lucrurile gresite,le dai lucrurilor bune, sansa de a te gasi” Fii ceea ce esti… Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa sa fii tu insuti, intr-o lume care incearca sa te faca precum toti ceilalti. Cineva va fi intotdeauna mai frumos ca tine, mai destept sau mai tanar, insa nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba, pentru ca oamenii sa te placa. Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat. Trecutul... Nu vei putea incepe urmatorul capitol din viata ta, daca vei continua sa il citesti pe ultimul. Frica sa nu gresesti… Facand ceva si obtinand un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut, decat pe cele pe care le-ai facut. Probleme… Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi, fara sa greseasca, toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam pe loc, toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai acesta este intregul scop al vietii – sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Acesta este, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem. Nu minti…. Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine insuti. Vietile ni se imbunatatesc, numai atunci cand acceptam provocarile care ne apar in cale. Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine. Nevoile proprii… Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine insuti ca persoana, atunci cand iubesti pe cineva prea mult. Si sa uiti ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e cel de acum. Fii pregatit… Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit, atunci cand apare o noua sansa. Asta, pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insufiecient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa? Relatii din motive gresite… Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur, decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa se intample, se va intampla – la timpul potrivit, cu persoane potrivita si din motivele corecte. Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur. Fa-ti relatii noi … Vei invata ca, in viata, oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important este ca, vor fi si cativa care vor scoate la iveala, tot ce-i mai bun din tine. Nu concura cu toti ceilalti din jurul tau… Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati zilnic, propriile recorduri. Succesul este, pana la urma, o lupta doar intre tine si propria-ti persoana. Nu fi invidios pe ceilalti… Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa te uiti la tine si la ce ai primit tu. Intreaba-te urmatorul lucru: “Ce am eu si toata lumea isi doreste?”. Invata din greselile vechi… Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru ceea ce am gresit, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina. Nu-ti poti cumpara fericirea… Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc cu adevarat fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia… Completati voi lista mai departe. Nu astepta fericirea de la ceilalti… Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatia cu alte persoane. Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata, inainte de a o impartasi cu altcineva. Nu trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te… Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie, caci vei crea probleme care nici macar nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca, intai, sa dai drumul la minge. Nu-ti plange de mila… Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa-ti netezeasca calea in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta, in momentul in care lucrurile rele se petrec si poate ca iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care ti s-au intamplat in trecut. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca, zambeste! Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si astfel, chiar vei fi. Nu tine suparare… Nu-ti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine, decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna “Ceea ce mi-ai facut este in regula”, ci iertarea inseamna ” Nu o sa te las sa-mi strici fericirea, pentru totdeauna”. Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu e numai pentru alte persoane, ea este si pentru tine. Atunci cand e nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine, data viitoare. Nivelul … Refuza sa-ti cobori standardele, doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor. Explicatii si scuze la nesfarsit, pentru greseli… Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect. Frumusetea bucuriilor marunte… Bucura-te de lucrurile marunte, pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau, de fapt, lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine. Sa faci lucrurile perfect… Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit. Calea usoara… Viata nu e usoara, mai ales atunci cand planuiesti sa obtii ceva care sa merite. Nu alege calea usoara, care sa te duca acolo. Realizeaza ceva extraordinar. Lucrurile sunt minunate, atunci cand nu sunt… Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti – plangi, daca simti nevoia – este sanatos sa iti versi lacrimile. Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou. Nu invinui pe altii pentru necazurile tale… Iti vei realiza visele, in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. Cand ii invinuiesti pe altii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta. Griji… Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie intreba-te urmatorul lucru: “Va mai conta situatia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?” Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil. Concentreaza-te pe ce NU vrei sa se intample… Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. Daca te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te ca ceva minunat ti se va intampla in ziua respectiva si esti putin atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate. Nu fi nerecunoscator... Oricat de buna sau grea a fost pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. In loc sa te gandesti la ceea ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce ai tu si le lipseste altora.

Tu eşti prezent şi viitor, Tu eşti speranţă şi iubire, Tu eşti tot ce înseamnă dor, Tu eşti destin şi împlinire. Tu eşti corabie pe mare, Tu eşti catargul ce mă-ndrumă, Tu eşti colacul de salvare, Tu eşti un val cu multă spumă. Tu eşti nisipul ce mă arde, Tu eşti stânca ce mă păzeşte, Tu eşti culoarea din smaralde, Tu eşti scoica ce mă-nveleşte. Tu eşti apus şi răsărit, Tu eşti capăt de ţărm stingher, Tu eşti tot ce eu mi-am dorit, Tu eşti felia mea de cer. Tu eşti şi marea din ocean, Tu eşti iubirea mea sărată, Tu eşti ce am şi ce nu am, Tu eşti şi soarta nefardată. Tu eşti furtună, dar şi soare, Tu eşti tot ceea ce eu sunt, Tu eşti în viaţa mea culoare, Tu eşti tot ce e bun şi sfânt. Tu eşti ozon şi mângâiere, Tu eşti atingeri şi sărut, Tu eşti tot ceea ce nu piere, Tu eşti poftă, fior tăcut. Tu eşti ploaie, dar şi furtună, Tu eşti soarele după ceaţă, Tu eşti iubirea mea nebună, Tu eşti dorinţa mea de viaţă. http://geaninalisandru.wordpress.com

M-ai învăţat, te-am învăţat… M-ai învăţat să-mi ţin în frâu durerea, M-ai învăţat să-mi spun cinstit părerea, M-ai învăţat tot tu ce e iubirea, M-ai învăţat cu un sărut ce-i fericirea. Te-am învăţat cum este să n-ai teamă, Te-am învăţat să nu iei relele în seamă, Te-am învăţat tot eu ce e fiorul, Te-am învăţat cum să îţi alini dorul. Am învăţat şi numai împreună, Să fim doar o fiinţă ţinându-ne de mână, Am învăţat doar unul de la altul, Cum să-nfruntăm trecutul şi înaltul. M-ai învăţat c-o strângere de mână, Alungă în neant orice furtună, M-ai învăţat că orice zâmbet oferit, Redă speranţa în suflet rătăcit. Te-am învăţat să cânţi când îţi e greu, Te-am învăţat să râzi cu sufletul mereu, Te-am învăţat să uiţi mâhnirea din trecut, Te-am învăţat s-alini gândul tăcut. M-ai învăţat să am încredere în noi, Te-am învăţat să mă iubeşti prin ploi, Am învăţat să fim uniţi când răul ne atinge, Am învăţat doar împreună că dragostea învinge. Te-am învăţat să râzi când altul te loveşte, M-ai învăţat să fiu precum bobocul ce-nfloreşte, Am învăţat să fim copii când viaţa ne permite, Am învăţat doar împreună secretul vieţii împlinite. M-ai învăţat să conturez în versuri gânduri albe, Te-am învăţat că gelozia sufletul ţi-l arde, Am învăţat să fim nebuni în lumea asta bună, Am învăţat că noi suntem reali doar împreună. Am învăţat să bem şi miere, şi venin, Am învăţat s-avem în suflet doar senin, Şi eu, şi tu, din toate am învăţat, Să nu uităm nicicând de unde am plecat. Am învăţat tot ce mi-ai dăruit, Ai învăţat tot ce ţi-am oferit, Iar dacă toate acestea fost-au învăţate, Iubirea noastră sigur va merge mai departe. autoare: Geanina Lisandru sursa: www.geaninalisandru.wordpress.com

A fi frumoasa inseamna sa iti lasi gandurile, cuvintele si faptele sa aduca in lume numai frumusete. A fi frumoasa inseamna sa intampini fiecare fiinta ce o intalnesti cu iubire, bucurie, gratie si bunatate. A fi frumoasa inseamna sa lasi sa iti deschizi ochii pentru a vedea peste tot si in fiecare eterna frumusete a vietii. A fi frumoasa inseamna sa iti exprimi deschis bucuria si recunostinta profunda pentru tot ceea ce primesti. A fi frumoasa inseamna sa lasi lumina divina si stralucitoare a sufletului tau sa radieze asupra tuturor celor din jurul tau, fara umbrele gandurilor, indoielilor sau preferintelor tale. A fi frumoasa inseamna sa iubesti pe fiecare pentru ceea ce este. A fi frumoasa inseamna sa nu astepti nimic in schimb.A fi frumoasa inseamna sa fi generoasa . Acea femeie care este cu adevarat frumoasa isi poarta frumusetea in inima si de acolo, frumusetea rasare, din adancuri la suprafata, ca un izvor. Aceasta inseaman ca vei fi cea mai frumoasa atunci cand traiesti in deplina armonie cu cele mai inalte idealuri si aspiratii ale inimii tale. Nu poti fi o expresie a adevaratei frumuseti, atunci cand vei incerca sa fi altcineva decat tu insati. Oricat de aranjata ai fi, adevaratul tau chip nu este cel din oglinda, ci este cel al inimii tale, iar frumusetea ta va inflori si va atinge inimile oamenilor doar atunci cand o vei raspandi in jur, prin actiunile tale pline de bunatate. URMEAZA-TI INIMA! Urmeaza chemarea sufletului, ce te ghideaza prin glasul iubirii din tine! FII FRUMOASA ASA CUM NUMAI TU ESTI!!! http://arta-feminitatii.blogspot.ro

Se poartă dramele legate de relaţii, se poartă despărţirile cu spectacol, se poartă reîmpăcările cu bucurie, se poartă scandalurile personale expuse pe sticlă, în văzul cunoscuţilor şi ale necunoscuţilor. Relaţiile frumoase şi armonioase stau în umbră, departe de ochii curioşilor. Îi cunoaşteţi pe acei oameni care ştiu că toate aceste căutări şi răsturnări de situaţii pot fi incitante şi atrăgătoare, însă nu vor trece proba timpului? Ştiţi însă acele relaţii în care el rămâne cu ea şi ea rămâne cu el şi amândoi împreună trec prin bune şi prin rele până la adânci bătrâneţi, iubindu-se şi depunând eforturi să nu-şi piardă iubirea!?... Ştiţi acele cupluri care reuşesc să treacă o probă ce pare de netrecut în ziua de astăzi… proba timpului? Oricine poate întâlni iubirea. Mai devreme sau mai târziu, macar o dată în viaţă, fiecare dintre noi dă nas în nas cu iubirea. Puţini sunt însă cei care ştiu să păstreze iubirea ani la rând, o viaţă întreagă… Am găsit pe blogul psihologului Randi Gunther un articol interesant: "Who Are The "Keepers?" - The Behaviors of Long-Term Successful Relationship Partners". Bazându-se pe propria experienţă, pe observaţiile clinice extrase din studiile sale de caz, psihologul a observat că cei care reuşesc să creeze relaţii frumoase, stabile şi pe termen îndelungat au anumite trăsături în comun. Psihologul numeşte această categorie de oameni „păstrătorii iubirii” şi ne îndeamnă să învăţăm de la ei arta relaţiilor pentru vreme îndelungată. Totodată, specialistul în relaţii ne face cunoscute cele 15 trăsături ale acestor “gardieni ai iubirii”, parteneri de succes în relaţiile pe termen lung. Unele dintre ele le avem şi noi, altele le putem observa la partener sau la cei din jurul nostru, pe altele am putea încerca să ni le dezvoltam mai mult. Am extras din articolul psihologului anumite idei legate de trăsăturile şi comportamentul celor care ştiu să păstreze iubirea. Articolul în detaliu, precum şi exemple concrete care ilustrează trăsăturile păstrătorilor iubirii, îl puteţi găsi pe blogul lui Randi Gunther sau în revista Psychology Today. Randi Gunther este profesor doctor în psihologie clinică şi consilier în probleme matrimoniale. Având o experienţă de 40 de ani în domeniul psihologiei, Randi Gunther este cunoscută şi apreciată în Caroina de Sud pentru workshopurile şi prelegerile sale pe tema relaţiilor. Gunther este şi autoarea cărţilor Relationship Saboteurs: Overcoming the Ten Behaviors that Undermine Love , When Love Stumbles: How to Rediscover Love, Trust, and Fulfillment în your Relationship. 1. Cei care păstrează dragostea ştiu că sunt răspunzători pentru faptele lor... Păstrătorii iubirii nu ezită şi nu se tem să îşi asume răspunderea pentru deciziile lor. Păstrătorii iubirii ştiu că fiecare hotărâre pe care o iau declanşează un comportament şi îşi iau asupra lor responsabilitatea propriilor acţiuni. Au tărie de caracter, însă în acelaşi timp sunt flexibili. Doresc să se schimbe în mai bine, îşi admit greşelile şi caută în permanenţă să îşi îmbunătăţească relaţia. 2. Cei care păstrează dragostea îşi menţin ritmul personal chiar şi în condiţii de stres... Păstrătorii iubirii îşi cunosc propriul ritm şi îl respectă şi pe cel al celor din jurul lor. Ei înţeleg că există diferenţe în ritmul de funcţionare personal dintre doi oameni. Sunt de aceea rezonabili în flexibilitatea lor şi au disponibilitatea de a-şi reduce sau urgenta propriul ritm pentru a ajunge la acelaşi nivel cu partenerul. 3. Cei care păstrează dragostea nu sunt nişte spectatori obişnuiţi. Ei găsesc o modalitate de a rămâne interesanţi sau de a se retrage într-un mod graţios... Păstrătorii iubirii ştiu că unul dintre cei mai periculoşi duşmani ai relaţiei lor este plictiseala. Ei ştiu că plictiseala poate distruge tot ce a fost frumos şi interesant într-o relaţie. Ştiu totodată că plictiseala este imprevizibilă şi uneori inevitabilă. De aceea, îşi dau interesul pentru a face dintr-o situaţie neinteresantă una interesantă şi semnificativă. Cum? Nu solicitându-ţi ţie resursele, ci făcând apel la propriile resurse. 4. Cei care păstrează dragostea văd umorul ca pe o parte sacră a relaţiei... Râsul vindecă, însănătoşeşte. Te scapă de cele mai negre gânduri, de cele mai adânci frici şi dureri şi te lecuieşte de singurătate. Păstrătorii iubirii ştiu cât de important este să găseşti umorul în viaţa şi să mergi cu fruntea sus mai departe, depăşind dezamăgirile şi tristeţile. Păstrătorii iubirii te fac să râzi când este cazul. Îţi arată partea plină şi luminoasă a paharului. Păstrătorii iubirii luminează situaţiile care au nevoie să fie luminate, însă nu şi pe cele grave, care merită solemnitate şi tăcere. Păstrătorii iubirii “pot procesa atât durerea, cât şi iubirea", spune Randi Gunther, dar preferă să vadă faţa însorită a vieţii. 5. Cei care păstrează dragostea ştiu cum să rămană echilibraţi... Păstrătorii iubirii au stăpânire de sine şi reuşesc să nu îşi piardă controlul chiar dacă sunt provocaţi. Păstrătorii iubirii cad şi ei uneori, însă au tărie interioară. Ea îi sprijină la fiecare clătinare a lor. Păstrătorii iubirii acceptă cu graţie complimentele dar şi criticile. Când partenerii lor sunt instabili, păstrătorii iubirii nu reacţionează la rândul lor prin exagerare sau instabilitate. Ei rămân lucizi chiar şi în conditii de stres şi provocare. 6. Cei care păstrează dragostea nu lasă vina să le influenţeze deciziile... Păstrătorii iubirii ştiu că vina este o armă mortală într-o relaţie de iubire, însă nu fac apel la ea. Nu vor să manipuleze folosindu-se de tactici de învinovăţire ale partenerului. Păstrătorii iubirii îşi asumă greşelile. Ei încearcă să le repare în loc să exagereze autoînvinovăţindu-se. Pentru că nu învinovăţesc, păstrătorii iubirii nu acceptă să fie controlaţi prin sentimentul vinei. “Le pasă dacă îi fac pe ceilalţi fericiţi, însă nu acţionează din cauza fricii de a-şi pierde partenerul”, spune Gunther. 7. Cei care păstrează dragostea stocheaza “momentele bune” ale relaţiei... Păstrătorii iubirii ştiu că nu pot face faţă vremurilor dificile într-o relaţie decât retrăgându-se în vremurile grozave ale acelei relaţii. Este metoda lor de a supravietui. În timpuri uşoare şi frumoase, păstrătorii iubirii îşi fac stocul de “amintiri bune” din relaţia lor. Depun aici momentele deosebite care au avut loc pe parcusul relaţiei lor şi le actualizează periodic. În situaţiile dificile ale relaţiei lor, în momentele tragice ale vieţii se întorc la aceste amintiri superbe pentru a supravieţui. Păstrătorii iubirii “nu sunt lipsiţi de respect faţă de durere sau tragedie, însă balansează momentele dificile cu amintiri vesele”, spune psihologul. Celine Dion - I surrender 8. Cei care păstrează dragostea sunt autentici... Păstrătorii iubirii sunt sinceri şi sunt percepuţi de ceilalţi ca fiind sinceri. Păstrătorii iubirii îşi doresc ca partenerul lor să îi aprecieze pentru această calitate, apreciind-o la rândul lor în ceilalţi. Păstrătorii iubirii nu joacă niciodată la dublu, ci acţionează întotdeauna cu cărţile pe masă. Nu mint şi nici nu se ruşinează de ceea ce sunt, afişând transparenţă în tot ceea ce gândesc, fac şi spun. Nu cad de acord cu o persoană dacă nu sunt de acord cu persoana respectivă. Ţin la adevăr, însă nu arată cu degetul greşelile celorlalţi. 9. Cei care păstrează dragostea inteleg şi îşi accepta valoarea pe piata... Păstrătorii iubirii sunt realişti faţă de ceilalţi în ceea ce priveşte propria valoare. Valorile lor sunt bine definite. Le cunosc foarte bine şi nu încearcă să fie ceea ce nu sunt pentru a impresiona sau a câştiga graţia şi acceptarea cuiva. Înainte de a-i respecta pe ceilalţi, îşi doresc să se respecte pe sine. Dacă participă la competiţii, ştiu să învingă şi ştiu şi să piardă. În acest caz, “nu se vaită şi nici nu se simt respinşi. Sunt mai degrabă interesaţi de ceea ce ar fi putut să faca mai bine.”, subliniază Randi Gunther pe blogul său. 10. Cei care păstrează dragostea caută valoarea şi în ceilalţi oameni... Păstrătorii iubirii vor să fie înconjuraţi de oameni cu trăsături pozitive adevărate, iar atunci când le găsesc în ceilalţi, le împărtăşesc acest lucru. Păstrătorii iubirii ştiu că, în afară de iubirea şi legăturile care se stabilesc între oameni, nimic nu este sigur. Caută de aceea să îşi îmbunătăţească relaţiile în mod continuu şi nu ezită să facă aprecieri dacă persoanele în cauză le merită. Un păstrător al iubirii îşi va aminti un lucru important pe care i l-ai spus, afirmă Randi Gunther… Devine important şi pentru el şi atunci când va avea şansa, va lucra în acest sens. 11. Cei care păstrează dragostea evită pierderile inutile de energie... Păstrătorii iubirii ştiu că epuizările de energie pot avea loc oricând şi că în viaţă sunt situaţii care te “seacă” efectiv de forţe. Teama, dezamăgirea, negativismul, ataşamentul greşit, panica, jignirile… toate acestea trebuie evitate deoarece ne consumă resursele interne, atât de preţioase de altfel. Păstrătorii iubirii încearcă pe cât posibil să le evite, urmărind în schimb să soluţioneze problemele care generează astfel de sentimente. Păstrătorii iubirii “îi inspiră pe oameni să se concentreze asupra posibilului. Ei nu te dispreţuiesc dacă te îneci în dezamagire disfuncţională. Te vor ajuta în schimb să laşi deoparte epuizările de resurse şi să te concentrezi asupra a ceea ce îţi place la tine.”, este de părere psihologul. 12. Cei care păstrează dragostea ştiu cum să se calmeze... “Ca oricine altcineva, păstrătorii iubirii se supără, pot fi răniti, se pot simţi frustraţi, însă atunci când vremurile dificile vin, prima lor reacţie este aceea de a se autocalma şi de a se relaxa. Ştiu că dacă se agită, vor comite greşeli”, se arată pe blogul psihologului. Atunci când situaţiile cer să fie calmi, păstrătorii iubirii apelează la resursele lor interioare, recurgând totodată la ceea ce contează cu adevarat pentru ei. Puşi faţă în faţă cu provocări, se poate întâmpla ca şi păstrătorii iubirii să îşi piardă la rândul lor calmul. Reuşesc însă în scurt timp să îşi recapete controlul şi să îndrepte situaţia. 13. Cei care păstrează dragostea caută transformarea continuă... Nu este deloc usor să îndrăgeşti schimbarea. Rutina poate fi atât de confortabilă... Nu puţini sunt cei care preferă siguranţa şi predictibilitatea. Păstrătorii iubirii ştiu însă că trebuie să fie deschişi în faţa schimbării şi a transformării şi încearcă să le îmbine cu predictibilitatea. Păstrătorii iubirii ştiu că trebuie să înveţe din trecut şi să îşi construiască planuri de viitor. Învaţă din greşeli şi merg mai departe, căutând să se îmbunătăţească şi să-şi îmbunătăţească şi relaţiile cu ceilalţi. 14. Cei care păstreaza dragostea au grijă de ei înşişi... Păstrătorii iubirii ştiu că nu trebuie să-şi împovăreze partenerul cu o sarcină în plus, aceea de a le purta de grijă. Nu pun asupra partenerului această presiune. De aceea, păstrătorii iubirii fac PERSONAL tot ce pot pentru a-şi menţine sănătatea mentală, fizică şi spirituală. “Ies cu oameni care îi regenerează, îşi ţin minţile active şi sunt profund îndrăgostiţi de valorile spirituale care îi susţin în timpurile dificile. (…) Sunt acei parteneri cărora nu trebuie să le aminteşti niciodată să aiba grijă de ei.” Nu sunt atât de egoişti încât să îţi ceară ţie acest lucru sau să îl aştepte de la tine. 15. Cei care păstrează dragostea preţuiesc momentul prezent... Păstrătorii iubirii ştiu că este bine să înveţi din trecut şi să îţi proiectezi în viitor, dar că şi mai bine este să trăieşti în prezent. Păstrătorii iubirii lasă în urmă ceea ce trebuie lăsat şi învaţă să preţuiască şi să se bucure cât mai mult de momentele prezente. Atunci când sunt cu partenerul lor, încearcă să fie prezenţi acolo lângă el, pentru el, cu el. Cu totul. Te invităm să citeşti şi interviul pe care Randi Gunther l-a acordat publicatiei relationshiptalk.net, un interviu revelator şi interesant: relationshiptalk.net

"If you want to be true, forget about yourself, and you may just stand the chance to feel the breath of God moving in you." Mooji

Mi-am gasit si eu cuibul dupa zile lungi ..acum imi odihnesc visele in bratele Celui ce m-a modelat, si inima, si gandul .. Am gasit eliberarea intr-o lacrima lunga, care inca curge pe obrajii mei inverzindu-mi sufletul dupa lunga seceta prin care a trecut. Vocea care m-a tesut in pantecele mamei mele. Vocea care m-a leganat, care m-a adapostit, care m-a insotit mereu (uneori muta). Vocea pe care uneori am negat-o, pe care alteori am cautat-o.. Vocea care m-a gasit mereu! oricat de ascunsa as fi fost. Vocea care mi-a spus ca vaile isi gasesc finalul pe o culme. Vocea care m-a insotit si acolo unde m-am pierdut de mine. Vocea Tatalui Ceresc ..Vocea care mi-a vorbit ..

Azi am citit Eclesiastul: Totul este deşertăciune. 1 Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului. Ecl 1.12; Ecl 7.27; Ecl 12.8-10; 2 O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune. Ps 39.5-6; Ps 62.9; Ps 144.4; Ecl 12.8; Rom 8.20; 3 Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare? Ecl 2.22; Ecl 3.9; 4 Un neam trece, altul vine, şi pământul rămâne veşnic în picioare. Ps 104.5; Ps 119.90; 5 Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou. Ps 19.5-6; 6 Vântul suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotiri. Ioan 3.8; 7 Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo. Iov 38.10; Ps 104.8-9; 8 Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind. Prov 27.20; 9 Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Ecl 3.15; 10 Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, demult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră. 11 Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu. Deşertăciunea tuturor lucrurilor. 12 Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. Ecl 1.1; 13 Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. Gen 3.19; Ecl 3.10; 14 Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt! 15 Ce este strâmb nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr. Ecl 7.13; 16 Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă. 1Imp 3.12; 1Imp 4.30; 1Imp 10.7; Ecl 2.9; 17 Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vânt. Ecl 2.3-12; Ecl 7.23-25; 1Tes 5.21; 18 Căci unde este multă înţelepciune este şi mult necaz, şi cine ştie multe are şi multă durere. 1 Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea.” Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune. Luc 12.19; Isa 50.11; 2 Am zis râsului: „Eşti o nebunie!”, şi veseliei: „Ce te înşeli degeaba?” Prov 14.13; Ecl 7.6; 3 Am hotărât în inima mea să-mi înveselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înţelepciune, şi să stărui astfel în nebunie, până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieţii lor. Ecl 1.17; 4 Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii, 5 mi-am făcut grădini şi livezi de pomi şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori. 6 Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii. 7 Am cumpărat robi şi roabe, şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai mult decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8 Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei. 1Imp 9.28; 1Imp 10.10; 9 Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea. Ecl 1.16; 10 Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea. Ecl 3.22; Ecl 5.18; Ecl 9.9; 11 Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare. Ecl 1.3-14; 12 Atunci mi-am întors privirile spre înţelepciune, prostie şi nebunie. – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut şi mai înainte. – Ecl 1.17; Ecl 7.25; 13 Şi am văzut că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul; 14 înţeleptul îşi are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaşi soartă. Prov 17.24; Ecl 8.1; Ps 49.10; Ecl 9.2-11; 15 Şi am zis în inima mea: „Dacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?” Şi am zis în inima mea: „Şi aceasta este o deşertăciune.” 16 Căci pomenirea înţeleptului nu este mai veşnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi înţeleptul moare, şi nebunul! 17 Atunci am urât viaţa, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deşertăciune şi goană după vânt. 18 Mi-am urât până şi toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. Ps 49.10; 19 Şi cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? Şi totuşi el va fi stăpân pe toată munca mea pe care am agonisit-o cu trudă şi înţelepciune sub soare. Şi aceasta este o deşertăciune. 20 Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. 21 Căci este câte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbândă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău. 22 Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui cu care se trudeşte sub soare? Ecl 1.3; Ecl 3.9; 23 Toate zilele lui sunt pline de durere, şi truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune. Iov 5.7; Iov 14.1; 24 Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. Ecl 3.12-22; Ecl 5.18; Ecl 8.15; 25 Cine, în adevăr, poate să mănânce şi să se bucure fără El? 26 Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strângă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt. Orice lucru îşi are vremea lui. 1 Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Ecl 3.17; Ecl 8.6; 2 Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. Evr 9.27; 3 Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; 4 plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; 5 aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei; Ioel 2.16; 1Cor 7.5; 6 căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; 7 ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; Amos 5.13; 8 iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei. Luc 14.26; 9 Ce folos are cel ce munceşte din truda lui? Ecl 1.3; 10 Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. Ecl 1.13; 11 Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. Ecl 8.17; Rom 11.33; 12 Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor; Ecl 3.22; 13 dar şi faptul că un om mănâncă şi bea, şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu. Ecl 2.24; 14 Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuie în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El. Iac 1.17; 15 Ce este a mai fost, şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut. Ecl 1.9; Teme-te de Dumnezeu. 16 Am mai văzut sub soare că în locul rânduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, şi că în locul rânduit pentru dreptate este răutate. Ecl 5.8; 17 Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă.” Rom 2.6-8; 2Cor 5.10; 2Tes 1.6-7; Ecl 3.1; 18 Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru oameni, ca să-i încerce Dumnezeu, şi ei înşişi să vadă că nu sunt decât nişte dobitoace. 19 Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune. Ps 49.12-20; Ps 73.22; Ecl 2.16; 20 Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână. Gen 3.19; 21 Cine ştie dacă suflarea omului se suie în sus, şi dacă suflarea dobitocului se coboară în jos în pământ? Ecl 12.7; 22 Aşa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decât să se înveselească de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine-l va face să se bucure de ce va fi după el? M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrimi, şi nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor, şi n-are cine să-i mângâie! Ecl 3.16; Ecl 5.8; 2 Şi am găsit că morţii, care au murit mai înainte, sunt mai fericiţi decât cei vii, care sunt încă în viaţă. Iov 3.17; 3 Dar mai fericit decât amândoi am găsit pe cel ce nu s-a născut încă, fiindcă n-a văzut toate relele care se petrec sub soare. Iov 3.11-21; Ecl 6.3; 4 Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt. 5 Nebunul îşi încrucişează mâinile şi îşi mănâncă însăşi carnea lui. Prov 6.10; Prov 24.33; 6 Mai bine o mână plină de odihnă decât amândoi pumnii plini de trudă şi goană după vânt. Prov 15.16-17; Prov 16.8; 7 Am mai văzut o altă deşertăciune sub soare: 8 un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuşi munca lui n-are sfârşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii şi nu se gândeşte: „Pentru cine muncesc eu şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău. Prov 27.20; 1Ioan 2.16; Ps 39.6; 9 Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. 10 Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice. 11 Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur? 12 Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor. 13 Mai bine un copil sărac şi înţelept decât un împărat bătrân şi fără minte, care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat; 14 căci el poate să iasă din temniţă ca să domnească, măcar că poate chiar să se fi născut sărac în împărăţia celui din urmă. 15 Am văzut pe toţi cei vii, care umblă sub soare, înconjurând pe copilul care avea să urmeze după împărat şi să domnească în locul lui. 16 Fără sfârşit era tot poporul în fruntea căruia mergea el. Şi totuşi cei ce vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt. ăzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta. Ex 3.5; Isa 1.12; 1Sam 15.22; Ps 50.8; Prov 15.8; Prov 21.27; Osea 6.6; 2 Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, şi tu, pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe. Prov 10.19; Mat 6.7; 3 Căci, dacă visele se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor. Prov 10.19; 4 Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o. Num 30.2; Deut 23.21-23; Ps 50.14; Ps 76.11; Ps 66.13-14; 5 Mai bine să nu faci nicio juruinţă decât să faci o juruinţă, şi să n-o împlineşti. Prov 20.25; Fapt 5.4; 6 Nu lăsa gura să te bage în păcat şi nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit.” Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? 1Cor 11.10; 7 Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea viselor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu. Ecl 12.13; 8 Când vezi în ţară pe cel sărac, năpăstuit şi jefuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi, Cel Preaînalt. Ecl 3.16; Ps 12.5; Ps 58.11; Ps 82.1; 9 Dar un folos pentru ţară, în toate privinţele, este un împărat preţuit în ţară. 10 Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune! 11 Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le mănâncă; şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii? 12 Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puţin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă. 13 Este un mare rău pe care l-am văzut sub soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpânului lor. Ecl 6.1; 14 Dacă se pierd aceste bogăţii prin vreo întâmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu-i rămâne nimic în mâini. 15 Cum a ieşit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce şi nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui. Iov 1.21; Ps 49.17; 1Tim 6.7; 16 Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; şi ce folos are el că s-a trudit în vânt? Ecl 1.3; Prov 11.29; 17 Ba încă, toată viaţa lui a mai trebuit să mănânce cu necaz şi a avut multă durere, grijă şi supărare. Ps 127.2; 18 Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. Ecl 2.24; Ecl 3.12-22; Ecl 9.7; Ecl 11.9; 1Tim 6.17; Ecl 2.10; Ecl 3.22; 19 Dar, dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu. Ecl 2.24; Ecl 3.13; Ecl 6.2; 20 Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.

Sa culegi aroma stelelor si parfumul florilor sa te imbete, un frumos gand primit, il continui acum, sa-mi aline lacrima, sa ma adancesc in mine si sa ma intreb "incotro?", ce culeg? ce aleg, ce traiesc, ce astept, pe ce carare pasesc, ce parfum am daruit zilei asternute azi pe pamant, ..incet noaptea a coborat, continuand cu Eclesiastul, 3: Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Ecl 3.17; Ecl 8.6; Asa este viata fiecaruia dintre noi. Avem vremea noastra. Sa ne oprim si sa ne intrebam. Sa suferim si sa zambim. sa ascultam si sa asteptam. sa avem rabdare si sa speram. sa visam la a crede ca suntem actorii filmelor vechi si romantice, pline de frumos si armonie, pline de devotiune si puritate, sa ne deschidem inimile si sa inaltam Tatalui Ceresc ruga multumirii. uneori este greu a o rosti, cand sufletul ti-e plin de lacrim si dor. insa,iubirea, credinta, speranta ce o purtam in suflet pentru Dumnezeu, prin aceasta, El ne sustine, ne mangaie, cunoaste toate gandurile noastre, temerile, visele ..toate pentru El isi cunosc vremea lor, si toate ne sunt date cu un scop de catre El, Cel prin care existam. Inalt acum-aici gandul noptii, atinsa de tacerea inimii. Simpla si umila imi este faptura. plina de recunostinta si multumire, pentru toate cate mi-ai daruit, grele, dureroase, pline de incercari, stiu ca toate de la Tine sunt. Stiu ca in mine, mereu Tu reversi aroma stelelor, gandul pe care mi l-ai trimis, prin oamenii prin care lucrezi. Stiu ca ma tii de mana, si ma inveti sa-mi urmez calea. Da-mi intelepciune sa vad drumul pe care il doresti pentru mine. nu este timp sa ma abat de la El. Aseaza-ma acolo unde Tu doresti sa fiu. Asculta-ma Tata Ceresc! Iti multumesc

René Descartes: Amintiri din oracole

Fii ca pasarea ce se aseaza-n nestire Pe-o creanga mult prea subtire Creanga se-ndoaie, dar ea zburda cantand Fiindca poate sa zboare oricand. Sa nu versi lacrimi de invins Cand esti in pragul tineretii Pastreaza-le; ai mult de plans Pe drumul nesfarsit al vietii. E greu sa plangi acolo Unde radeai odata Sa vezi cum fericirea In lacrimi e scaldata. Doresc ca viata ta sa fie Tesuta-n flori de trandafir Si-a lor petale sa-ti deschida Un drum de vis si fericiri. Amintirea este scurta Cand totul se uita usor E un moment de consolare Pentru un suflet simtitor. Pe aceasta foaie mica Amintirea mea ti-o las Ca nu stiu in care parte Ma va duce al vietii pas. In urma anilor ce trec Se scurge fericirea Dar daca o-ntelegi usor Ramai cu amintirea. E greu sa uiti clipele Pe care le-ai petrecut E greu sa uiti prietenii Pe care i-ai avut. Sunt amintiri de neuitat Purtate-n suflet-ntotdeauna Pe ele vanturi nu le bat Si nu le scutura furtuna. Vom merge sper fierbintea, frenetica viata Spre sanul ei puternic, cioplit in dur bazalt Uitat sa fie visul si zborul lui inalt Uitata plasmuirea cu aripe de ceata. Cand valul vietii te va izbi necrutator Fii stanca cea mai neclintita Caci valul este trecator. Cand peste ani de zile De mine iti vei aminti Vei zice ca am fost colegi Si desigur vei zambi. Daca viata mea de scoala Ma va desparti de tine Sa pastrezi aceste randuri Ca o unica amintire. In zbor ca frunzele de toamna Pe cai pierdute si razlete Se duc si nu se mai intorc Frumosii ani din tinerete. Cand amintirile-n trecut Incearca sa te cheme Pe drumul lung si cunoscut Mai treci din vreme-n vreme. Iti doresc in calea vietii Tu in viata sa-ntalnesti Pe cararea tineretii Idealul ce-l doresti. Nu pentru viitor ne pregatim Si-l populam pe solul fericirii Cu bratele intinse sa-l sapam Si sa-l udam cu ploile gandirii. Dupa cum e legea firii Intr-o zi ma vei uita Dar prin aceasta amintire Chipul meu il vei pastra. Sunt flacari mari ce ard in noapte Sunt focuri care nu se sting Sunt despartiri ce par aproape Si amintiri care inving. De nu-ti plac vorbele mele Rupi coala bucatele Si-o arunci pe fereastra Vantul sa o risipeasca. Nu uita c-am fost colege Intr-o banca-am invatat Bucuria si tristetea Impreuna le-am uitat. Mergand dupa musetel Am gasit un biletel Si pe biletel scria: "Colega nu ma uita" Din flori de crin iti impletesc Cununa de iubire Succes in viata iti doresc Si multa fericire. E mic cuvantul amintire Dar pretutindeni foarte mult Caci prin el iti aduci aminte De prezent si de trecut. Iti las ca amintire Un murmur de iubire Numele meu scris Sa ma visezi si-n vis. Inima este o carte Singura pe care-o ai Altuia ca s-o citeasca Niciodata sa n-o dai. Cand cu drag aceste randuri Vei incepe sa citesti Sa-ti inchipui ca-s chiar eu Si chiar cu mine vorbesti. Oriunde vei merge Oriunde vei sta Gandeste-te la mine Si nu ma uita. Acum cand in buchetul vietii O noua floare tu asezi Mereu cu floarea tineretii Pasii sa-ti luminezi Nu sunt Eminescu Sa-ti scriu poezii Dar o amintire Iti voi darui. Tot ce in lume Trece ca un vis Numai al meu nume Ramane aici scris. Afara bate vantul Si rupe trandafirii In clasa plang colegii In clipa despartirii. Din drumul zgomotos al vietii Tu n-ai parcurs decat putin Deci lupta cu elanul vietii Si-nfrunta greul anilor ce vin. De-ar fi cerul o placinta Si o torta luna noua Te-as chema numai pe tine Sa le mancam amandoua. Cum doreste caprioara Apa rece din izvor Tot asa-ti doresc eu tie Fericire-n viitor. "Adio" e o vorba scurta Si plina de durere Eu nu-ti spun adio Ci "La revedere". Amintirea este o floare Care naste din trecut Ca ne-aduce aminte De timpul pe care l-am pierdut. Cand ai fost mai mica Ti-ai dorit o papusica Iar acum ca esti mare Iti doresti o sarutare. Doresc sa ai o viata lunga Si plina de placeri Sa nu cunosti necazuri Sa nu cunosti dureri Si-n culmea fericirii Cand cerul ti-o va da Pastreaza pentru mine doar atat: "Nu ma uita". Cand stelele vor straluci Luna va lumina Sa-ti aduci aminte De colega ta. Eu nu-ti cer prea mult Dorinta mea nu-i mare Pastreaza-ma de crezi ca merit In valul gandurilor tale. Astazi pe la ora trei Puse-i mana pe condei Si condeiul pe hartie Si incepu-i cu drag a scrie. Grea este viata Si greu de suferit Cand cineva iubeste Si nu este iubit. Cand posta ciocaneste Iesi la poarta si priveste Rupe plicul si citeste Sa vezi cine te iubeste. Cand pe cap tu pui coroana Celor optsprezece ani Vin si eu in randul celor Ce-ti ureaza " La Multi Ani". Nici o fata nu-nfloreste Daca nu este udata Nici o fata nu iubeste Daca nu e sarutata. Cand parul iti va fi albit De anii batranetii Vei sta cu gandul ratacit La anii tineretii Vei ridica acest caiet Din rafturi prafuite Si vei vedea pe-al vietii drum Iluzii ratacite Multi poate vor fi-n mormant Inchisi in negre scanduri Dar daca-au trait pe-acest pamant Nu vor uita aceste randuri. Dragostea-i povara grea Care-ti frige inima Dar oricum tu sa iubesti Pana nu imbatranesti. "Nu ma uita" Este o floare "Nu ma uita" Scrie-n scrisoare "Nu ma uita" iti scriu si eu Adu-ti aminte De numele meu. O scoica maiastra e inima mea O perla siastra e rupta din ea Scoica se sparge de stancile reci Perla iubirii ramane pe veci. Cand omul drag te-a parasit Nu-l regreta, nu te-a iubit Se va intoarce intr-o zi Si el din nou iti va vorbi Nu-l asculta e-nselator Cu glasul lui tremurator De-o sa-l asculti vei regreta Caci intr-o zi iar va pleca Si tu din nou vei suferi Cum ai facut si-n prima zi. Amara este soarta Pe care o traiesti Si-ti curg siroaie lacrimi Cand stai sa te gandesti Dar daca stii sa lupti In calea ta va aparea: speranta. O raza de lumina In negura uitarii O dulce amintire In clipele durerii. E greu sa stai in clasa La tabla sa privesti Cand nu ai langa tine Fiinta ce-o iubesti. Trista-i ziua fara soare Si noaptea fara cer senin Dar mai trista-i ziua-n care Dam teza si nu stim. Daca o data-n viata O sa te-ntrebi de ce traiesti Un tainic gand iti va raspunde Sa lupti, sa speri si sa iubesti. Pe baietii de astazi Sa-i culegi cu sacu' Si frumos impachetati Sa-i trimiti la dracu'. Nu iti cer sa ma tii minte Nici ca sa ma porti in gand doar sa iti aduci aminte Si de mine, cand si cand. Eu stiu ca tu ma vei uita Caci nu mai sunt cu tine Un singur lucru te-as ruga Sa-ti amintesti ca-n viata ta M-ai cunoscut pe mine! Iti doresc ca-n drumul vietii Sa urci treptele iubirii Si pe fiecare treapta Sa-nfloreasca trandafirii. Numai tu in asta lume Caci pe tine-n al tau nume Il visez necontenit Fa din vis realitate Daca vrei sa ma iubesti Caci ar fi o nedreptate Numai sa ma chinuiesti. Daca se rupe o coarda la chitara Chitara geme tremurand O alta coarda ii ia locul Si auzi chitara iar cantand. Dar daca tu din intamplare In inima lovesti Ea geme atunci o viata-ntreaga Si nu mai poti s-o-nlocuiesti. Nu dispera cand greul vietii te apasa Si nu plange pe-al tau destin Caci dupa lacrimi, viata-i mai frumoasa Cum dupa ploaie ceru-i mai senin.

"Sunt o urma de balerini pe perete. Vantul [...] imi rascoleste in corp toate gandurile, dorintele si tot extazul, iar muzica inauntru-mi spune sa plec odata la mare. Ia-ma de mana! Hai sa ne scriem numele intr-un loc stiut numai de noi. Hai sa alergam pana la prima cafenea rosie pe care o gasim si sa-i cerem chelnerului o portocala. Hai sa facem un castel de nisip. Hai sa vorbim prin replici din filme. Hai sa ne sarutam in mijlocul unei intersectii si atunci cand soferii din masini o sa ne injure sa ni-i imaginam dansand step! Hai sa inotam pe sub apa pana cand o sa simtim ca ramanem fara respiratie. Hai sa invatam cum se spune te iubesc pe olandeza. Hai sa facem roata [...] pe malul marii. Hai sa scriem o poveste. Hai sa luam lectii de tango. Sunt un zambet de cristal la fereastra. Soarele de sampanie ma-mbata vesel [...], dar la auzul rutinei eu fac o pirueta si dispar…"

FEMEIE SAU FETITA ?

Motto: " O femeie care viseaza este o fetita care are nevoie sa mai viseze. Care TREBUIE sa mai viseze. O femeie care viseaza, este un suflet care zboara ".. "Am tot citit fel de fel de articole legate de varstele femeii, de cum este ea la 20, 30, 40 de ani (se pare ca acestea sunt singurele varste luate in seama) - ce vrea si cum se manifesta in relatiile cu barbatii, despre crizele ei existentiale, despre cautarile ei, despre toata devenirea ei... Concluzia era ca abia pe la 40 de ani femeia nu mai poate fi 'dusa de nas", abia atunci stie cu adevarat ce vrea, este echilibrata emotional si detine raspunsuri la toate intrebarile. Am ramas putin pe ganduri, incercand sa-mi inchipui cat de minunata voi fi eu la 40 de ani, cand voi avea tot ce imi doresc... hmmm... inclusiv pe barbatul pe care n-am stiut cum sa-l vrajesc la 20 de ani, caci, hmm.., eram prea mica si nestiutoare si-mi puteam prinde sufletul in nada... Am ras cu pofta, ca un copil, amintindu-mi cum ma "gateam" cand eram mica, incercand, cu fardurile mamei pe fata si cu pantofii ei cu toc in picioare, sa ma simt mai mare decat sunt, gata de impresionat copiii din bloc care se uitau la mine cu ochii mari, plini de admiratie. Mi se pare oarecum nepotrivit sa incepem sa ne raportam fiecare la niste sabloane temporale si comportamentale aberante care ucid sensibilitatea si dragalasenia fiecareia dintre noi, lumea noastra interioara si tot ceea ce conteaza pentru sufletul nostru. Am avut revelatia copilului din noi, mereu pus pe sotii, nastrusnic si plin de viata, pe care de multe ori avem tendinta sa-l inlaturam tocmai datorita varstei care ne impune anumite exigente. Si care defapt ne este ata de necesar ca sa fim cu adevarat vii !.. Am simtit ca fetita din mine, cu toate gesturile ei copilaresti si cu toata naivitatea ei, e mult mai vie si mai reala si mai fericita decat multe chipuri inexpresive din jurul meu, imbracate in haina unei varste fortate si lipsite de orice nuanta. Stie sa se bucure, sa zambeasca, sa zburde libera, sa planga cand o doare, fara sa se teama ca lumea o va crede slaba... Nu stiu de unde e graba asta pe noi, femeile, sa atingem performante ale seriozitatii duse pana la extrem, sa fim din ce in ce mai sobre, sa facem intotdeauna ce trebuie, fara a ne permite greseli, sa devenim "femeia de 40 de ani" care alege ireprosabil pentru ca le stie pe toate. Cred ca de multe ori, indiferent de varsta, uitam sa fim noi si incercam sa fim ceea ce vor altii, previzibile si naive la 20 de ani, atinse de carierism la 30 de ani si extrem de intelepte la 40....cand, de fapt, inlauntrul nostru, ramanem niste copii toata viata." Doresc sa fiu Femeie si Fetita, floare si boboc, ploaie si picatura, lumina din puterea zilei si rasarit trandafiriu... Fetita nu rasfatata (copiii razgaiati parca nu au aceeasi irezistibila candoare), ci proaspata, vibranta, vulnerabila si curioasa. Inocenta,simpla,ghidusa si razand cu ochii, cu fata si cu toti dintisorii. Doresc sa descopar in fiecare zi ceva nou, sa am ochii mari si uimiti, sa risc fara a ma gandi ca imi asum riscuri, sa ma joc cu lumea intreaga cu credinta in puterea mea, sa visez. Sa alerg dupa fluturi. Sa am cirese la urechi si in toate buzunarele! Sa sar din cand in cand in baltoace si pe arcurile din pat. Sa ma bat cu perne. Sa vorbesc cu buburezele in iarba. Sa alerg cu prietenii prin lanuri de maci, prin poieni si paduri fermecate. Sa fiu mandra de pantofiorii mei rosii. Sa rosesc cand ma priveste un baiat dragut. Sa nu stiu chiar toate raspunsurile..si sa pun multe multe intrebari! Si femeie...Femeie voluptuoasa, intreaga, ca un copac ce a-nflorit si-acum rodeste..constienta de prezenta masculina a barbatului meu, gata sa ii raspund si sa raman mereu si semn de intrebare.. Un pas in urma lui ca o gheisa si totusi zburand inaintea lui ca o pasare maiastra, provocandu-l sa se avante spre inaltimi. Femeie ce cunoaste echilibrul, tainele si pe ea insasi. Femeie ce aprinde cu lumina ce si-a trezit-o in ea alte lumini.. Femeie-si-fetita, lumina din puterea zilei si rasarit trandafiriu. Curcubeu de culori. Femeie cu inima vie.