"Îmbărbătează-te cu duhul şi nu deznădăjdui! Ţine minte ce a spus Apostolul: „mai mare este Cel ce este întru voi decât cel ce este în lume” (I In. 4,4). Tu ai aflat din experienţă că nu este îngăduită nici o ispită mai presus de puterile omului, căci „o dată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda” (I Cor. 10, 13). Nădejdea în acest ajutor dumnezeiesc îi întărea şi-i condu^ cea spre râvnă pe sfinţii rugători, care nu numai viaţa lor şi-au petrecut-o în rugăciune, ci din dragoste învăţau şi descopereau şi altora această lucrare, atunci când erau prilejul şi vremea potrivită. Despre aceasta vorbeşte Sfântul Simeon al Tesalonicului astfel: „Se cuvine să ne rugăm neîncetat, după porunca lui Dumnezeu, nu numai noi înşine în numele lui Hristos, ci se cuvine să învăţăm şi să descoperim această rugăciune şi celorlalţi, tuturor în general: monahilor, celor înţelepţi, celor simpli, bărbaţilor, femeilor şi copiilor, ca să trezim în toţi râvna pentru rugăciunea neîncetată.” Tot astfel vorbeşte şi cuviosul Calist, că nici lucrarea minţii întru Domnul – adică rugăciunea lăuntrică -, nici cunoaşterea contemplativă şi nici mijloacele de ridicare a sufletului spre înălţimi nu trebuie păstrate doar în mintea noastră, ci trebuie puse pe hârtie şi arătate spre folosul tuturor, pentru dragostea aproapelui. Chiar şi cuvântul lui Dumnezeu grăieşte despre aceasta: „Frate ajutat de frate este ca o cetate tare şi înaltă” (Pilde 18, 19). Să avem numai grijă, în acest caz, să fugim de slava deşartă pe cât ne stă în putinţă şi să ne păzim ca sămânţa învăţăturilor dumnezeieşti să nu fie semănată în vânt. Deşteptându-mă, am simţit în inima mea o mare bucurie şi, întărit sufleteşte, m-am dus mai departe, în drumul meu."