Ca să auzim cuvintele Iubirii, trebuie să o lăsăm să se apropie.Dar, când ea ajunge lângă noi, ne temem de ce are să ne spună. Pentru că Iubirea este liberă, iar vocea ei nu ascultă de voinţa sau de sforţarea noastră.Toţi cei care iubesc ştiu asta, dar nu se pot stăpâni. Cred că pot să o cucerească prin supunere, putere, frumuseţe, avere, lacrimi şi zâmbete.Însă adevărata Dragoste e cea care cucereşte şi niciodată nu se lasă cucerită.Dragostea schimbă, dragostea tămăduieşte.Dar, uneori, întinde capcane şi sfârşeşte prin a nimici pe cel care s-a încumetat să i se dăruiască pe deplin. Cum de este cu putinţă ca forţa care mişcă lumea şi ţine stelele lalocul lor pe cer să fie atât de bună şi atât de primejdioasă în acelaşi timp?Ne-am obişnuit să credem că ceea ce dăm este pe potriva a ceea ce primim. Dar cei care iubesc sperând să fie iubiţi la rândul lor îşi pierd timpul. Iubirea este un act de credinţă, nu un troc. Contradicţiile o fac să crească. Conflictele îi îngăduie să rămână lângă noi.Viaţa e prea scurtă ca să ascundem în inimă cuvintele însemnate . Iubim pentru că avem nevoie să iubim. Fără asta, viaţa îşi pierde orice noimă, iar soarele încetează să mai strălucească. În clipele cand singurătatea pare să strivească totul, singura cale e să continuam să iubim. 

Paulo Coelho