Jean Klein - Martorul eternităţii
„Te-ai obişnuit să trăieşti în fracţiuni. Când imaginea de sine moare, tu trăieşti în întreg. Această împlinire nu poate fi niciodată obiectivată, deoarece nu există niciun agent autorizat s-o gândească. Ea poate fi trăită. Tu trebuie să te familiarizezi cu moartea. Este un nou sentiment. Un sentiment fără sentiment. Tu îţi imaginezi că moartea imaginii de sine este o absenţă. Dar asta o spune doar ego-ul în numele propriei lui supravieţuiri. Ieşi afară din cercul vicios al trăirii în lumea îngustă a ego-ului. Moartea ego-ului nesigur te lasă în deplină securitate. Astfel, ceea ce este insecuritate din punctul de vedere al eu-lui relativ, este securitate absolută în ceea ce priveşte fiinţa ta întreagă.”
Născut în 1916, într-o
familie de muzicieni, Jean Klein a copilărit la Brno, în Cehoslovacia,
călătorind apoi în Germania şi Austria, către Viena şi Berlin. În timpul
adolescenţei sale, cuprins de o sete de cunoaştere şi o „profundă
dorinţă către libertate”, a citit foarte multe lucrări aparţinând lui
Dostoievsky, Nietzsche, Krishnamurti. La vârsta de 16 ani, influenţat de
scrierile şi filosofia lui Gandhi, a devenit vegetarian. Însă fiinţa
care a avut cel mai mare impact asupra sa, prin mesajul transmis în
scrierile sale, a fost Rene Guenon, cu a sa lucrare „Simbolismul
crucii”. În urma citirii acestei cărţi, Klein a avut pentru prima oară
intuiţia posibilităţii de a fi sau a deveni o parte integrantă a
Totului, a unităţii divine. La vârsta de 17 ani, a experimentat o primă
„trezire a conştiinţei”, pe care o descrie astfel: „Aşteptam, într-o
după amiază călduroasă, venirea unui tren. Nu era nimeni pe peron, iar
peisajul nu mă atrăgea în niciun fel. Era linişte. Trenul întârzia, iar
eu aveam sentimentul că aştept fără a aştepta; eram relaxat şi mintea
era liniştită, fără niciun gând care să-mi capteze atenţia. La un moment
dat, un sunet neobişnuit m-a făcut să devin conştient de liniştea din
jurul meu. Nu era o linişte obiectivă de care devenisem conştient, aşa
cum adeseori se petrece când ne aflăm într-un loc calm unde, brusc, un
sunet străpunge tăcerea. Nu, devenisem conştient de acea linişte şi pace
aflată dincolo de liniştea exterioară. Era ca o stare interioară de
fundal, care m-a ajutat să devin un martor atât în ceea ce priveşte
evenimentele lumi interioare, cât şi în cazul celor exterioare”.
„Am ştiut pentru prima dată că sunt cu adevărat prezent”
La
maturitate, a devenit medic, iar în 1933 a părăsit Germania trăind, în
timpul celui de-al doilea război mondial, în Franţa. În tot acest timp
însă, nevoia interioară de a găsi „o împlinire” reală, sufletească, l-a
determinat să plece în India. Nu plecase în căutarea unui Ghid
spiritual. Chiar el afirmă că: „Am lăsat în urmă toate referinţele la
experienţele trecute. De aceea, am avut o stare de deschidere, de
receptivitate faţă de tot.” A întâlnit totuşi, la Bangalore, un
Învăţător, pe care el l-a numit simplu Pandiji, şi care l-a iniţiat în
înţelepciunea ADVAITA, aceeaşi înţelepciune a non-dualismului răspândit
de învăţăturile lui Ramana Maharishi sau Nisargadatta Maharaj.
„Învăţătorul meu sublinia mereu faptul că toate percepţiile au nevoie de
Înţelegerea Ultimă. Dar o astfel de înţelegere nu poate fi obiectul
percepţiei. Odată ce falsa identificare cu corpul este îndepărtată,
aceasta ne va conduce firesc la întrebarea «Cine sunt eu?» – iar cel
care întreabă este chiar el răspunsul viu. Căutătorul este el însuşi
ceea ce caută.” Într-o dimineaţă, „între somnul profund şi trezire, am
avut sentimentul dispariţiei tuturor reziduurilor «eu-lui» meu, fiecare
din aceste reziduuri fiind convins, până în acel moment, că el este cel
care execută, cel care trăieşte, cel care suferă sau este fericit. Toate
acestea au dispărut complet şi am fost «cuprins» în deplinătatea
conştiinţei mele de o lumină atotpătrunzătoare. Aceasta a fost trezirea
la Realitate, în acel «Eu sunt» inefabil. Am ştiut atunci, pentru prima
oară, că sunt cu adevărat prezent, nu ca un concept, ci ca o fiinţă
divină aflată în afara condiţionărilor timpului şi spaţiului. În această
stare, aflată dincolo de toate coordonatele cunoscute, non-stare, de
fapt, am trăit cea mai deplină libertate şi fericire”,
Când eşti pregătit, Ghidul spiritual apare
Din
acel moment, el a simţit nevoia să împărtăşească şi altora această
învăţătură care devenise pentru el o realitate vie, luminoasă
integrantă. A început să predea în jurul anului 1960, timp de aproape 40
de ani (a murit în 1990, în Santa Barbara, California). El spunea
despre sine că aparţine unei linii de maeştri „de un gen mai special”.
„Niciodată nu m-am prezentat ca fiind un învăţător. Ghidul spiritual
apare numai atunci când i se cere.” „Nu poţi căuta un Învăţător,
deoarece tu nu şti ce cauţi. Nu poţi înţelege, nu poţi concepe un ghid.
Poţi doar să cauţi funcţii secundare, nume, reprezentări exterioare,
puteri magice, personalitate etc. Tot ce poţi face este să fii deschis
pentru ca învăţătorul să te găsească.”
Învăţătura
sa are la bază conceptul atât de cunoscut al ADVAITA-ei, care spune:
„Singurul fapt care este sigur este că tu eşti. «Eu sunt» cert. „Eu sunt
acesta” nu este. Luptă-te să descoperi ceea ce eşti tu în realitate.”
„Tu
eşti conştiinţa primară. Viaţa este doar conştiinţa primară. Te afli
între două gânduri sau două percepţii. Recunoşti momentele de adevăr din
viaţa ta, atunci când remarci că tu exişti şi în intervalul dintre două
gânduri.” Şi cine există de fapt în acele momente? Sinele, Eu-l suprem,
Martorul obiectiv, subiectul ultim, cel care nu poate fi cuprins în
nici o coordonată spaţio-temporală, pentru că el este pe deplin liber de
toate condiţionările, iar esenţa sa este iubirea.
Descoperă Sinele în intervalul dintre două respiraţii
Se
poate pune acum întrebarea: „Dacă adevărata noastră natură este liberă
şi iubitoare, de unde apar sentimentele de ataşament, posesivitate,
teamă, de unde apare dorinţa şi chiar lumea însăşi?” „Lumea cu nume şi
forme este rezultatul activităţii minţii. Ignoranţa (AVIDYA) începe în
acel moment în care ego-ul ia nume şi forme pentru a separa
realităţile”. „Ego-ul, conştiinţa de sine ca individ, este doar un
concept între multe altele. El este creat de societate, părinţi şi
educaţie şi se cristalizează ca un complex de date şi experienţe. Nu
există nici un ego care să poată fi descris. Mai degrabă există două,
trei, o mie de „eu”-uri. Poţi avea un set diferit de caracteristici din
partea apropiaţilor tăi, dar această colecţie de caracteristici nu eşti
tu. Fiecare „eu” corespunde unei situaţii diferite, dar întrucât memoria
reţine „eu”-ul mult timp după trecerea acelei situaţii, diferitele
ego-uri sunt adesea în conflict în colecţia pe care o numim
personalitate. Nu există nici o posibilitate de a circumscrie agregatul
de „eu”-uri memorate, iar dacă tu vezi că el este un obiect care poate
fi perceput ca şi altele, vei constata că nu este vorba de ceva
constant. Ideea unui ego care ocupă un centru psihic este o presupunere.
Dă la o parte toate caracteristicile, tot ceea ce crezi că eşti tu
însuţi, tot ce este fenomenal – ce mai rămâne? Doar fiinţa, liniştea,
prezenţa.”
Fii observatorul reacţiilor tale
Cum
putem evita identificarea cu corpul şi cu reprezentările şi proiecţiile
minţii? Primul pas este ceea ce Klein numeşte a fi conştient sau atent
în permanenţă, a nu fi limitat de niciunul dintre cele cinci organe de
simţ şi nici de minte. „Trebuie să explorezi. Asta înseamnă că ceea ce
deja ştii trebuie să se oprească. În viaţă trebuie să fii la fel de nou
ca un copil. Trebuie să fi alert când te asculţi pe tine însuţi sau pe
cei din jurul tău. Manifestă un interes sporit faţă de propria-ţi
poveste. Priveşte-ţi reacţiile. Ori de câte ori îţi observi reacţiile,
tu încetezi să le fi complice. Şi fiind lipsite de combustibil, ele
slăbesc. În general, când spui: „Eu cunosc această persoană, poem,
tablou”, ceea ce cunoşti este doar o reacţie. Dar când trăieşti liber de
orice reacţie, te afli într-o nouă dimensiune, care este întotdeauna
interesantă.”
„Nu
este nimic de încercat, de adăugat sau de scăzut din viaţa pe care o
trăieşti. Trebuie doar să fi vigilent, să vezi obiceiurile gândirii şi
modul cum acestea ne limitează. Când vedem că aproape toată existenţa
noastră este repetiţia mecanică, păşim automat în afara modelului şi în
observare. Toate încercările de a ne schimba pe noi înşine se bazează pe
interpretarea care presupune existenţa unui interpret, dar când nu
există niciun interpret, nici un centru individual de referinţă, accentul
cade spontan pe observarea de sine.” Această vigilenţă permanentă este
primul pas ce ne conduce către realizarea de Sine, „adevărata noastră
natură”, către pura spontaneitate.
„Pentru a
descoperi spontaneitatea, trebuie să mergi dincolo de moralitatea
convenţională stabilită de societate. Spontaneitatea este iubire şi
apare din cea mai mare inteligenţă şi integrare. Este trăirea clipă de
clipă în suprema artă a renunţării unde conflictul nu este cunoscut.
Acţiunea care porneşte din gând, obişnuinţă, emoţie, dorinţe oarbe şi
instinct este forţată şi nu poate fi spontană. Spontaneitatea răsare din
liniştea meditativă. Ea nu poate fi dirijată; nici un sistem sau
tehnică nu te poate învăţa spontaneitatea.
De
fapt, devii repede dependent de metodele de excludere şi de disciplină
şi acestea conduc la o stare de sensibilitate redusă şi la o comportare
automată şi mecanică. În vigilenţă şi ascultare, mintea suferă o
transformare penetrantă, în care intelectul îşi vede limitele şi este
iluminat, nu mai este confuz, nestatornic şi auto-centrat. El devine
liniştit, meditativ. Agitaţia conştientă şi inconştientă trebuie să ia
sfârşit prin observare şi neînţelegere, pentru ca spontaneitatea să le
ia locul. Când noi ne îndreptăm spre sursa acţiunilor noastre din
trecut, observăm cum dorinţele ascunse ale minţii subconştiente neagă
acţiunea spontană ce răsare din libertate.
Sfârşitul procesului de devenire este începutul spontaneităţii. Spontaneitatea este umplerea de energie. Este iubire.”
Sfârşitul procesului de devenire este începutul spontaneităţii. Spontaneitatea este umplerea de energie. Este iubire.”
„ - Cum pot să devin liber – senzaţia de a fi o entitate individuală?
- Întâi acceptă complet tot ceea ce crezi că eşti. Când accepţi pe deplin tot ceea ce consideri că eşti, te vei găsi deodată în deschidere şi atunci vei vedea că aceasta este natura ta reală şi nicidecum presupunerile tale despre caracterul tău. În deschidere, tu eşti conştient că tot ce gândeşti, tot ce apare, nu eşti tu. Când îţi accepţi corpul, simţurile şi mintea şi constaţi că ele sunt doar obiecte ale percepţiei tale care apar în tine, descoperi o nouă dimensiune în spatele credinţelor tale. Vei fi absorbit de această nouă dimensiune şi vei vedea că ceea ce consideri a fi tu însuţi este doar o expresie a ceea ce eşti. Apoi vei trăi complet integrat, conştient în totalitatea ta.”
- Întâi acceptă complet tot ceea ce crezi că eşti. Când accepţi pe deplin tot ceea ce consideri că eşti, te vei găsi deodată în deschidere şi atunci vei vedea că aceasta este natura ta reală şi nicidecum presupunerile tale despre caracterul tău. În deschidere, tu eşti conştient că tot ce gândeşti, tot ce apare, nu eşti tu. Când îţi accepţi corpul, simţurile şi mintea şi constaţi că ele sunt doar obiecte ale percepţiei tale care apar în tine, descoperi o nouă dimensiune în spatele credinţelor tale. Vei fi absorbit de această nouă dimensiune şi vei vedea că ceea ce consideri a fi tu însuţi este doar o expresie a ceea ce eşti. Apoi vei trăi complet integrat, conştient în totalitatea ta.”
„ - Ce ne motivează să căutăm?
- Dorinţa arzătoare de a te găsi pe tine însuţi. Natura ta adevărată te atrage chiar fără să ştii.”
- Dorinţa arzătoare de a te găsi pe tine însuţi. Natura ta adevărată te atrage chiar fără să ştii.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu