Satul, acest asternut mereu cald, ma indeamna mereu sa ma traiesc, sa-mi amintesc prin lucruri simple unde mi-am infipt radacinile…
Asa se face ca la sfarsitul zilelor imi simt sufletul odihnit dupa truda trupului, multumit. Il surprind dansand de bucurie intr-un trup murdar de colb…cu mainile-i uscate de la var, cu fruntea ridata de lumina puternica a soarelui, cu picioarele incremenite in ritmul pedalelor de la bicicleta. 
Dupa apusul soarelui, atent gandit de Dumnezeu, reusesc sa ma citesc ca pe o carte veche…la lumina catecului de greieri. Pe paginile zilelor petrecute la sat stau scrise cu litere mari lucrurile simple. Prin ele imi pare ca Dumnezeu e mai aproape, ca e mai viu. Prea mult minte orasul cand ma invata ca Dumnezeu e asemeni ritmului de acolo, un contabil trudit, un robot, un ceas, un ban.
L-am invatat pe Dumnezeu la sat…si aici Il aflu mereu ca si atunci cand eram doar un copil . Cum sa nu-L vad? Cum sa nu-L aud?…cand cu dor de El m-am intors sa caut o viata mai simpla prin care stiu ca El isi revarsa bucuria spre mine.
Aici, coaja de paine are alt gust. Se mananca pe nerasuflate intr-o pauza de curatat gradina, intr-o pauza de alergat pe dealuri, de carat apa cu bidonul de la singura sursa de apa din apropiere (loc in care stai peste 25 de minute ca sa umplii un bidon de 5 l). Nu e loc de pretentii…. de tacamuri si vesela sofisticata. Cand mancarea e hrana si nu moft se soarbe parca cu sufletul.
Aici, asteptarea se reinvata. E musai… Toata gradina, toti pomii, toata iarba campului, tot cerul si fiecare nor te reinvata sa ai rabdare, sa-ti numeri bine zilele. Legumele, fanul. plantele medicinale, fructele, stelele, norii nu vin la comanda, nu se coc la microunde, nu sunt ambalati. Acestia vin la pachet cu rabdarea, cu timpul ce incet nu se mai grabeste.
Aici inveti sa traiesti langa animale, sa-ti adresezi intrebari, sa te destepti  si sa adormi pe sunetul lor.
Aici, diminetile sunt un prilej nemaipomenit de a muradri mainile si picioarele cu pamant, din nou. Iar “dusul de seara”, cu apa din fantana, te reinvie.
Aici ziua si noaptea au hotarele bine stabilite. Tot ce s-ar parea ca are putere sa anuleze acest lucru sunt becurile de pe stalpi sau cate un televizor…Doar se pare..in realitate, satele adevarate stiu sa-si tina vii aceste hotare.
Doamne, multumesc pentru ca Te torni in cupa fiintelor noastre…simplu, frumos, cald, lin…la sat.