Ghidul spiritual îţi dezvăluie realitatea dincolo de iluzie

Este singurul care are dreptul să spună că totul în acest univers este perfect

„Deşi binele şi răul sunt amândouă manifestări condiţionate ale spiritului, totuşi răul este învelişul său cel mai exterior, în timp ce binele este mult mai apropiat de omul real, de Sine. Omul nu poate ajunge la Sine până când nu renunţă mai întâi la învelişul faptelor sale rele, iar abia apoi la învelişul faptelor sale bune. Deci, în final, karma care mai rămâne încă ataşată de corpul şi de mintea sa va fi întotdeauna o karma pozitivă, căci până când toate impurităţile sale nu au fost arse, omului îi este imposibil să atingă Adevărul Suprem.

Îl putem recunoaşte pe cel eliberat în viaţă prin faptele lui bune; buzele sale nu pot rosti decât binecuvântări, mâinile sale nu pot săvârşi decât acţiuni bune, mintea sa nu poate gândi decât lucruri sublime, prezenţa lui este o binecuvântare, oriunde s-ar afla. Un asemenea om are darul de a-i schimba prin simpla lui prezenţă chiar şi pe păcătoşi în sfinţi. Aceasta este imensa diferenţă dintre cei doi poli, dintre adevărata realizare spirituală şi simpla pretenţie de a o fi atins....

Dintr-o greşită înţelegere, oamenilor le este teamă că, dacă ei vor atinge realizarea supremă, fântânile iubirii vor seca în inimile lor, că tot ceea ce ei iubesc în această viaţă va dispărea. Ei nu se gândesc niciodată că marii profeţi ai acestei lumi au fost numai aceia care au renunţat la orice urmă de individualitate, că nu iubeşti cu adevărat atunci când te ataşezi de un obiect mărunt sau de o fiinţă muritoare. Adevăratul obiect al iubirii nu poate fi un pumn de ţărână, ci numai Dumnezeu cel Viu. Prin realizare spirituală, soţia îşi va iubi cu atât mai mult soţul, cu cât Îl va recunoşte în el pe Dumnezeu. Soţul îşi va iubi cu atât mai mult soţia, ca cât Îl  va recunoaşte în ea pe Dumnezeu. Iar mama îşi va iubi cu atât mai mult copiii, cu cât Îl va recunoaşte în ei pe Dumnezeu. Chiar şi cel mai cumplit duşman poate fi iubit, atunci când Îl recunoşti în el pe Dumnezeu....

Numai un astfel de om are dreptul să susţină că totul este perfect în acest univers. Acesta este marele bine pe care desăvârşirea spirituală îl poate aduce acestei lumi: dacă întreaga umanitate ar realiza măcar un mic aspect al adevărului, atunci pământul însuşi ar deveni un rai, iar locuitorii săi nu vor mai fi oameni, ci zei.”

Swami Vivekananda

Există fiinţe care au venit pe pământ pentru noi. Simpla lor prezenţă trezeşte în suflet cele mai profunde sentimente de fericire, de pace şi de iubire. Ele aduc la lumină tot ceea ce este mai frumos în fiecare. Ele ne arată cum să ne împlinim cel mai mare dor a inimii. Ele ne deschid poarta desăvârşirii spirituale şi ne ghidează în fiecare clipă.

Ele sunt permanent în comuniune cu Dumnezeu.

„Starea de iluminare este descrisă astfel: există o conştiinţă continuă a unităţii dintre Sinele Suprem Atman  al fiinţei şi Dumnezeu. Nu mai există nici o urmă din identificarea lui Atman cu învelişurile sale. Orice simţ al dualităţii este cu desăvârşire şters. Există o conştiinţă pură, unificată. Omul care este ferm stabilit pe acest nivel de conştiinţă, se spune că este iluminat.

Un om este eliberat chiar în această viaţă atunci când este pe deplin şi permanent stabilit în starea de iluminare. Beatitudinea sa este fără de sfârşit. Chiar dacă mintea sa este dizolvată în Dumnezeu, el este complet conştient, eliberat de ignoranţă. Este complet lucid dar este eliberat de dorinţă. Un astfel de om se spune că este eliberat chiar în această viaţă.

Pentru el, suferinţele acestei lumi s-au sfârşit. Deşi posedă un corp finit, el rămâne unit cu Infinitul. Inima sa nu cunoaşte neliniştea. Un astfel de om se spune că este eliberat chiar în această viaţă.

Deşi el trăieşte în trup, acesta este mai degrabă o umbră care îl urmează. El nu mai este tulburat de gândul lui „Eu” şi „Al meu”. Acestea sunt caracteristicile unui om care este eliberat chiar în această viaţă.

El nu mai este legat de trecut. Nu mai este înlănţuit de viitor. Este detaşat faţă de prezent. Iată cum poţi recunoaşte omul care este eliberat chiar în această viaţă.

Binele şi răul par să existe pretutindeni în lume. Oamenii şi obiectele par să fie distincte. Cu toate acestea, el priveşte totul din punctul de vedere al egalităţii şi unităţii, deoarece Îl vede pe Supremul Dumnezeu în toate. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Destinul bun sau rău poate veni asupra lui. El le priveşte pe amândouă cu detaşare şi calm lăuntric, rămânând neatins de vreunul din ele. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Deoarece mintea sa este în mod continuu topită în beatitudinea lui Dumnezeu, el priveşte în mod egal lumea interioară şi lumea exterioară. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Viaţa se scurge: el o priveşte ca un martor detaşat. Nu se identifică cu corpul, organele de simţ, etc.  El a trecut dincolo de ideea de datorie şi obligaţie. Iată cum poţi să îl recunoşti pe omul eliberat în această viaţă.

Cu ajutorul cuvintelor vii ale scripturilor, a realizat unirea cu Dumnezeu. El nu mai este constrâns să renască. Iată cum poţi să îl recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Nu se identifică niciodată cu corpul sau cu organele de simţ.El nu mai are nici un sentiment de posesivitate. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Prin luciditatea sa transcendentală a realizat că Dumnezeu este totul. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Oamenii sfinţi pot să îl glorifice, oamenii răi pot să îl insulte – sentimentele sale faţă de ei sunt aceleaşi. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Râurile se varsă în ocean, dar oceanul nu se învolburează din această cauză. Obiectele simţurilor curg în mintea sa, dar el nu simte nici o reacţie, deoarece el are conştiinţa Realităţii unice. El este eliberat cu adevărat, chiar în această viaţă.”