Ai grijă de inima ta
Orice ai face să nu uiți de inima ta. Este atât de delicată, atât de
firavă încât și cea mai măruntă lacrimă ar putea-o zgudui. Ai grijă de
ea ca de un boboc de floare, prea crud ca să reziste intemperiilor
vieții. Nu o copleși cu lacrimi, cu
regrete, cu răutăți, cu gânduri negative, nu o trata cu indiferență, nu
o da oricui în grijă. Încearcă o hrănești cu sentimente curate, cu
iubire, zâmbete , sinceritate, blândețe. Las-o să cunoască adevărata
magie a iubirii adevărate, binecuvântarea celor mai pure sentimente,
mângâierea celor mai frumoase gânduri . Permite-i să înflorească superb,
să se deschidă ca o primăvară timpurie înăuntrul tău , să-ți aline
suferințele, să-ți potolească setea și să-ți hrănească foamea. Orice ai
face ai grijă de inima ta. Consider-o cel mai de preț dar și ea va
deveni centrul existenței tale. Caută să o faci fericită cu orice preț
și adu-ți aminte de lucrurile care o întristează. Cântă în ritmul ei,
dansează potrivindu-ți pașii cu ai ei, vorbește și tachineaz-o ca un
veșnic îndrăgostit . Dăruiește-i iubire și ea îți va dărui fericire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu