..Plăcerea este fiziologică, fericirea este psihologică.

Fericirea e ceva mai bună, ceva mai rafinată, ceva mai nobilă ..dar nu diferă prea mult de plăcere.
Se poate spune că plăcerea este un gen inferior de fericire și fericirea e un gen superior de plăcere – două fețe ale aceleiași monede.
Plăcerea e puțin mai primitivă, mai animalică; fericirea e puțin mai cultivată, puțin mai umană – dar este același joc jucat în lumea minții.
Nu ești atât de preocupat de senzațiile fiziologice, te preocupă mult mai mult senzațiile psihologice. 
Dar plăcerea și fericirea nu diferă fundamental.
 
..Bucuria este spirituală.

Ea este diferită, total diferită de plăcere sau fericire. Nu are nicio legătură cu exteriorul, cu celălalt; este un fenomen intern. Bucuria nu depinde de împrejurări; este a ta. Nu este o excitare produsă de lucruri; este o stare de pace, de tăcere – o stare meditativă. Este spirituală.

Dar Buddha nu a vorbit nici despre bucurie, pentru că există totuși un lucru care transcende bucuria. El îl numește extaz. Extazul e total. Nu e nici fiziologic, nici psihologic, nici spiritual. El nu cunoaște divizare, este indivizibil. Este total într-un sens și transcendental în alt sens. …

Extazul înseamnă că ai ajuns chiar în miezul ființei tale.
El aparține adâncimii esențiale a ființei tale, unde nici chiar eul nu mai există, unde numai tăcerea domnește; tu ai dispărut. În bucurie exiști puțintel, în extaz nu.
Eul s-a dizolvat; este o stare de neființă.

Buddha o numește nirvana.
Nirvana înseamnă că ai încetat să mai fii; ești doar o pustietate infinită, asemenea cerului. 
Iar în momentul în care ești acel infinit te umpli de stele, și începe o viață cu totul nouă. Renaști. ~ OSHO ”Bucuria – Fericirea care vine din interior”