marți, 30 decembrie 2014

Un bărbat care te face să râzi, care te ia în brațe în momente grele și care are grijă de tine este o destinație spre fericire

dsa1 
 
Perfecțiunea este o calitate plictisitoare. O adiere de vânt ce vine și pleacă. Dacă perfecțiunea ar fi putere, bani și frumusete, bărbații de mult timp ar sta în rând să și le cumpere. Așa, cei slabi își dau haina pentru un mușchi în plus iar cei adevărați gândesc puțin și acționează.

Ce înseamnă să fii bărbat adevărat? Să fii puternic? Frumos? Seducător sau tandru? 1000 de femei nu vor putea răspunde la fel și totuși undeva în adâncul lor vor ști că un bărbat adevărat știe să fie alături
Să susțină și să ajute. El este bărbatul de la care ai ce învăța și pentru care cuvintele înseamnă mai mult decât fraze. Întâi de toate el este om de încredere. De la un astfel de bărbat nu îți este frică să ceri și lui nu îți este frică să i te oferi. El te face să râzi și să te simți bine și tot lângă acest bărbat ai trece orice furtună. Dacă la finalul a tot ce reprezintă un bărbat ai trage linie și ai vrea să gasești un echivalent, ai ști de încredere, admirație și mândrie. Pentru că în astfel de bărbat ai avea încredere, l-ai admira pentru ceea ce este și ai fi mândră de realizările sale. Și ai aprecia felul în care știe să te iubească. Ce înseamnă să fii bărbat adevărat? Nu există o definiție clară, pentru că într-un final îți dai seama că fiecare femeie își are bărbatul ei adevărat. Cel mai adevărat. 
Un bărbat care iubește și respectă ceea ce tu iubești, căruia îi place să te aibă alături nu din obligație ci din admirație…acest bărbat e omul tău și jumătatea ta
O relație trebuie să te ajute să evoluezi, să percepi lumea în realități frumoase, să găsești motivație în gândul de a te afla lângă cineva și a lua din fiecare moment alături de omul drag un exemplu și o stare de bine. 

Femeile se descurcă și fără bărbați. S-au învățat să fie independente, rebele și gata să-și asigure singure un viitor. Bărbatul în viața unei femei este un răspuns: un răspuns la gândul că femeia alături de un bărbat nu vrea să fie independentă, rebelă sau să-și bată capul pentru ce va fi mâine. Un bărbat adevărat va ști asta și va fi la înălțime. Bărbații care arăta cu degetul la alți bărbați nu vor ști ce sa facă cu femeia lor. Se vor teme de decizii și vor lua viața ca o provocare cu final prestabilit. Femeia la rândul ei nu este un sentiment de unică folosință. Și nici un gând cu jumătăți de măsură. O iubești – o iubești pentru totdeauna. O vrei alături – atunci o vrei mereu. Și acum și după 50, când ridurile pe față își vor spune cuvântul
Daca el te face să râzi, îți este alături în feluri și feluri de momente, te ascultă și îți mai spune cuvinte potrivite, îți recunoaște personalitatea de femeie, ai dat de omul potrivit. Uneori unui astfel de bărbat îi spui simplu: omul tău! Femeile nu iubesc eroi sau frumoși. Ele iubesc pe cei care au grija de ele.

Îi vei oferi tot ce ai și mai mult decât atât. La întrebarea: “ce vei obține în schimb?” vei avea un răspuns sigur. Trebuie să prețuiești pe cel care te iubește. Și te iubește nu atunci când ești machiată, îmbrăcată frumos și cu o mie de brățări pe tine, dar mereu. Bărbatul care te iubește cu adevărat va face posibilul și imposibilul pentru fericirea ta
Întâlnește-te nu cu băieți de bani gata, ci cu bărbați cu perspectivă, care au înțelepciune pe ochi, sens în cuvinte și respect față de femeie în gesturi.

 http://devorbacutine.eu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu