Lectie despre bucurie

 

In postul meu de facebook mi-am imbogatit sufletul si mintea cu o multime de lucruri citite in carti, pe bloguri. Anul acesta am cantat colindele cu scapari de lacrimi…pentru ca in mine se derula suferinta crestinilor din inchisorile comuniste si valoarea pe care o avea pentru ei fiecare sarbatoare, inima lor credincioasa, multumita, bucuroasa.

Recitesc cartea  ”Cu Dumnezeu in subterana”  a pastorului Richard Wurmbrand. Pretioasa carte!
Azi impart cu voi un pasaj despre bucurie. Adesea intalnesc oameni incruntati, nemultumiti…care nu se pot bucura, care sunt imbufnati, razvratiti. Si spre uimirea mea…adesea ma intalnesc pe mine in aceasta situatie.
Azi nu va cer sa invatam bucuria de la un om liber, bogat, inconjurat de familie, cu afaceri prospere, cu casa cu doua etaje si trei masini in garaj. Nu va cer sa invatam bucuria de la un om care are frigiderul plin de bucate si dulapul indesat cu haine de firma, cu portmoneul plin de bani de hartie.
Va invit sa-l cunoastem si sa-l ascultam pe un om trecut prin suferinta care militeaza pentru bucurie.
”Apoi, intr-o dimineata, am vazut in curtea inchisorii, langa camera gardianului, un preot batran si foarte demn, cu barba alba ravasita de vantul rece. Tocmai sosise si fusese lasat acolo. Mai multi ofiteri se aflau in juru-i.
- Ce-i cu popa asta batran aici? a intrebat unul dintre ei.
- A venit sa-i spovedeasca pe toti, a spus altul in bataie de joc.
Asta a si facut parintele Suroianu. Era inconjurat de o asemenea aura de sfintenie, incat te simteai imboldit sa-i spui acestui om intregul adevar. Chair si eu, care nu credeam in taina spovedaniei, i-am dezvaluit sentimentul meu de disperare si pacate despre care nu mai vorbisem niciodata cu nimeni. Adesea, radacinile raului nu sunt complet scoase la iveala la spovedanie. Dar cu cat ma acuzam mai mult, cu atat mai mult ma privea parintele Suroianu cu dragoste si nu cu dispret.
Suroianu avea in mai mare masura decat oricare dintre noi motive de mahnire. Intreaga lui familie fusese lovita in mod tragic. Uneia dintre fiicele sale, invalida, ii luasera sotul, care era cu noi, la Targu Ocna. O alta fiica si sotul ei fusesera condamnati la douazeci de ani. Unul dintre fiii sai murise in inchisoare, Un altul, preot, in care Suroianu isi pusese mari sperante se intorsese impotriva lui. Nepotii lui fusesera indepartati din scoala sau din slujbe din cauza activitatilor ”antistatale” ale parintilor lor. Totusi parintele Suroianu, un om simplu, autodidact, isi petrecea timpul incurajand pe altii si ridicandu-le moralul. Nu saluta niciodata cu ”Buna dimineata!”, ci cu formula biblica ”Pururea va bucurati”. El mi-a spus:
- In ziua in care nu poti zambi, nu-ti deschide pravalia. Pentru zambet te folosesti numai de saptesprezece muschi ai fetei, dar pentru a te incrunta – de treizeci si trei!
L-am intrebat:
- Ati avut atat de multe nenorociri. Cum de va mai puteti bucura?
- Pai, e mare pacat sa nu te bucuri, a zis. Gasesti intotdeauna motive pentru a te bucura. Exista un Dumnezeu in cer si in inima. Azi-dimineata am avut o bucata de paine. A fost asa de buna! Uite-te acum, soarele straluceste si aici ma iubesc atat de multi oameni.
Fiecare zi in care nu te bucuri este o zi pierduta, fiule.  
N-o sa te mai intalnesti niciodata cu ziua aceea. ”

 https://andreeastanciu.wordpress.com