Sunt momente cand vrei sa nu mai intelegi nimic. Cand vrei moartea cuvintelor, moartea ratiunii si a logicii. Momente cand vrei doar sa simti adevarul, sa simti viata, sa te izbeasca in altfel decat ti-o poti explica. Pana pe la 2-3 ani copiii nu isi formeaza amintirile pe baza cuvintelor. Pentru ca nu au limbajul suficient de dezvoltat pentru a stoca informatiile cum o facem noi adultii. Acest lucru nu inseamna ca nu traiesc intens, ca nu se bucura, ca nu sufera, ca nu gusta fiecare clipa cu seninatatea si inocenta specifica. Uneori, vreau sa uit de sens, de coerenta si de cuvinte. Mai ales de cuvinte. Pentru ca uneori sunt asa de insuficiente. Deseori. Vreau sa am mintea unui copil. Si sa simt cu simturile, cu toate simturile fizice sau spirituale. Stiti expresia bla, bla, a fost dincolo de cuvinte? Ei bine, cred ca exista o realitate dincolo de cuvinte.
Si e frumos cand reusim, noi oamenii, sa impartasim prin cuvinte tot felul de interioruri, de experiente, de sentimente, de trairi, dar vai, sa nu ajungem sa credem ca, cuvantul e substitutul acelei realitati care e dincolo.
Ei bine, realitatea aceea imi lipseste si se ineaca in toate cuvintele mele si ale altora. Ah..si totusi, Cuvantul lui Dumnezeu e altceva. Pentru ca nu e ca al nostru..care ne iasa pe gura si se pierde in vazduh. Cuvantul Lui e altfel..caci s-a facut trup. A luat forma de realitate suprema.
Cuvantul lui Dumnezeu se infaptuieste negresit, nu ca al nostru..care poate sa se infaptuiasca sau se poate sa fie de prisos. Acum, am sa tac.

 https://calatorinhar.wordpress.com