Cerul saruta pamantul prin ploaie; pamantul saruta cerul prin flori.
Intalnirea se reinnoieste prin poezia despartirii.
Nu te mai vad cu ochii, totusi esti lumina ochilor mei.
Credinţa este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă.
Exteriorul meu este dur ca o scoică, dar sub coaja acestei durităţi, inima mea păstrează pentru tine o singură perlă ca o lacrimă.
Dacă există în lume o forţă, care poate să depăşească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepăsătoare la orice pagubă până şi faţă de moarte, această forţă este iubirea.
Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte şi florile vieţii tale înfloresc singure.
Nu te uita în urmă, ci priveşte cu curaj tot ce ţi-a hărăzit soarta. Mergi înainte cu bucurie, adună-ţi toate puterile, pentru a alege binele din tot ce vei avea de înfruntat.
Dacă plângi pentru că soarele a dispărut din viaţa ta, lacrimile te vor împiedica să vezi stelele.
Omul care este bogat sufleteşte îşi dăruieşte uşor comorile şi este gata să le dăruiască tuturor, fără excepţie. Cel care este gata să primească aceste daruri le va avea din abundenţă.
Când îmi porunceşti să cânt, îmi pare că mi se frânge inima de mândrie; privesc chipul tău şi lacrimile mă podidesc.
Tot ceea ce în viaţă este colţuros ori fals, se topeşte într-o dulce armonie, iar iubirea mea îşi desfăşoară aripi asemeni unei păsări ameţite de bucurie în zborul său deasupra mării.
Ştiu că mi-e primit cântecul. Ştiu că numai ca un izvoditor de vers vin dinaintea ta.
Cu marginea aripei larg desfăşurate, a cântului meu, ţi-ating piciorul pe care altcum nicicând nu l-aş putea atinge.
Beat de bucuria cântecului, uit de mine însumi şi te numesc prieten, pe tine care eşti stăpânul meu.
Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu cerul.
"Mi-am pierdut stropul de rouă din zori", se plânge floarea cerului care şi-a pierdut toate stelele.
Într-adevăr, menirea femeii este de a fi soţie şi mamă, iar nu de a fi roabă. Femeia va rămâne pentru bărbaţi întotdeauna un sprijin la nenorocire şi un bun sfătuitor al greutăţii.
Iubirea profundă aduce dureri mari.
Când un suflet omenesc trage cortina grea a eului şi stă faţă-n faţă cu iubirea veşnică e ca şi când ar privi pe Maestru creând o lume. Când viaţa omului iese teafără din rătăcirile eului şi-şi găseşte în suflet unitatea sa cu Dumnezeu, conştiinţa veşniciei e un semn imediat al existenţei, tot aşa ca lumina într-o flacără.
Să-i mulţumeşti făcliei pentru lumina sa, dar nici pe cel din umbră ce-o ţine nu-l uita.
Cultura îl înnobilează pe om, sub influenţa culturii omul devine mai bun şi mai nobil în toate privinţele. Noi neglijăm bogăţia spirituală, propunându-ne drept sarcină principală goana după bogăţia materială.
Viaţa este un dar pe care îl merităm numai atunci când îl dăruim.
Femeile creează din iubire, bărbaţii creează din imaginaţie.
Nu te teme de clipă! Aşa cântă glasul eternităţii!
Când vocea liniştii îmi atinge cuvintele, Îl cunosc şi astfel mă cunosc pe mine.
Nu pot alege ceea ce-i mai bun. Pe mine ceea ce-i mai bun m-alege.
Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.
Iubirea, ca şi lumina, nu rămâne ascunsă.
Iubirea e plenitudinea. Ea nu cerşeşte, ci doreşte.
Omul e din născare copil, puterea lui e puterea de-a creşte.
Lacrimile pământului sunt cele ce-i ţin în floare surâsurile.
Norii se transformă în picături de ploaie ca să îmbrăţişeze pământul.
Iarba îşi caută mulţimea pe pământ. Copacul îşi caută singurătatea pe cer.
Artistul e cel ce iubeşte Natura, de aceea e sclavul şi totodată stăpânul ei.
O dată mi-a venit iubirea cu paşi moi, şi nu am auzit. Mi s-a părut că e un vis.
Rădăcinile sunt crengi cufundate-n pământ. Crengile sunt rădăcini crescute-n văzduh.
Iubirea fuge ca o umbră de adevărata iubire care o urmăreşte: urmărind-o pe cea care fuge de ea şi fugind de cea care o urmăreşte.
Păsărilor le-ai dat cântece, ele Ţi-au dat cântece în schimb. Mie mi-ai dat doar o voce, însă mi-ai cerut mai mult, de aceea cânt.
Păsările răzleţe ale verii vin la fereastra mea şi cântă, apoi îşi iau zborul. Iar frunzele galbene, ale toamnei, care n-au cântece, zboară şi cad acolo, cu un suspin.
Cine eşti tu, cititorule care-mi vei citi poemele, de azi într-o sută de ani?
Nu-ţi pot trimite nici măcar o singură floare din belşugul
acestei primăveri, nici măcar un singur firicel de aur din bogatele mine ale acestor nori.
Deschide-ţi larg uşile şi priveşte afară.
Culege din înflorita-ţi grădină înmiresmatele amintiri
ale unor flori veştede, răsărite în urmă c-un veac.
În bucuria inimii tale o vei putea simţi şi pe aceea care a-nfiorat până la cântec inima unui frate de-al tău,
într-o dimineaţă de primăvară, făcându-l să-şi trimită glasul extatic la drum, către tine, cititorul meu de azi într-o sută de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu