Ai în fața ta o pânză albă și niște culori. Iei pensula în mână și așezi pe foaie imaginea care există în tine, pe care vrei să o dăruiești, care s-a născut în adâncul ființei tale, care e parte din tine. E creația ta. Rezultatul e o pictură frumoasă, o imagine pe care sufletul tău a creat-o! Ce ar fi fost pânza albă dacă sufletul tău nu ar fi fost atât de frumos? Ar fi fost o pânză albă, ternă, pe care nu radia frumusețea. Dar culorile te-au ajutat să dai viață minunăției din tine. Ai în față o persoană frumoasă, bărbat sau femeie, după caz. O privești și frumusețea ei te încântă, te trezește, iți face întreaga ființă să vibreze. Îi recunoști frumusețea pentru că ea, frumusețea, există în tine. Îți trezește sufletul pentru că Tu meriți asta! Cât de minunată ar fi acea persoană dacă sufletul tău nu ar fi putut să-i cunoască frumusețea? Iubirea există în tine! Iubirea nu ți-o dăruiește nici Andrei, nici Maria, nici Daniel, nici Elena! Ea există în tine! Ei doar te ajută să o trezești! Prin minunăția ființei lor, îți înalță sufletul! Ei doar te ajută , sunt imboldurile de care uneori avem nevoie ca să aducem iubirea în viața noastră! Dar toate meritele sunt ale noastre! De ce să vrem să punem stăpânire pe cealaltă persoană? De ce să nu ne îndreptăm atenția mai mult spre noi? De ce să nu o iubim oferindu-i libertate? O pasăre cântă mai frumos când e în colivie? Sau îți schimbă trilul când e pe ramura unui copac, în libertate?