Copacii care se roagă

În urmă cu peste 50 de ani, în India, la Faridpore, se petrecea un fenomen miraculos, care atrăgea mii de pelerini. De fiecare dată când clopotele templului din Faridpore anunţau rugăciunea de seară un copac (având numele ştiinţific de Phoena Sylvestris) îşi apleca crengile până la pământ, ca şi cum s-ar fi rugat. Oameni de ştiinţă s-au interesat îndeaproape de acest caz, dorind să-i găsească o explicaţie plauzibilă. Astfel profesorul Jagadis Chandra Bose a inventat un aparat care, afirma el, ar fi putut să explice misteriosul fenomen. Au existat mulţi indieni care s-au opus montării acestui aparat, deoarece considerau că puterile miraculoase ale arborelui vor dispărea la contactul profanator cu instrumentele de tip occidental. Dar ei au fost neînduplecaţi aflând că aparatul a fost conceput şi construit pe pământul sacru al Indiei de către un indian şi va fi montat prin intermediul mâinilor binecuvântate ale unui brahman. Din nefericire, la un an după experimentele lui Bose copacul a murit. Presa a făcut mare vâlvă; în ziare apăreau titluri de genul: „Tragedie în lume". Bineînţeles, s-a considerat că vinovatul nu era altul decât profesorul J.C. Bose, savantul profanator. Acestuia nu i-a fost greu să demonstreze că arborele era bătrân şi ar fi murit oricum. În plus, a adăugat el, nu poate fi singurul copac din lume care se „roagă". În data de 13 decembrie 1811, ziarul „Liverpool Mercury" menţiona cazul unei sălcii din Shipton, al cărei trunchi avea un diametru foarte mare şi care „se întindea uneori la sol pe toată lungimea sa, pentru ca puţin mai târziu să revină la poziţia sa verticală". În Africa de Sud, un plantator de cocotieri a remarcat că în fiecare dimineaţă o parte dintre cocotierii săi erau înclinaţi; ei ajungeau în această poziţie oblică din cauza vânturilor puternice de peste noapte. Cocotierii care rămâneau în poziţie verticală se aplecau singuri înspre seară „pentru a uşura culegerea fructelor." Pe de altă parte, studiile asupra copacului din Faridpore au revelat lucruri extrem de interesante. Cercetările au dovedit faptul că şi trunchiul arborelui (care avea aproximativ 25 cm în diametru) – nu doar coroana – se mişca efectiv. Extremitatea superioară parcurgea, înclinându-se, o distanţă de aproximativ 2,5 m. Partea superioară era concavă dimineaţa, iar până seara devenea convexă. Frunzele care dimineaţa priveau spre cer, până seara coborau cu mai mult de 10 metri. Cercetările profesorului Bose au continuat. El a îmbinat mereu rezultatele studiilor sale cu tradiţia spirituală autentică revelată de marii maeştrii ai ţării sale. Bose a început să studieze un domeniu relativ necunoscut, cel al animaţiei plantelor, al sensibilităţii lor. Cele mai celebre invenţii ale sale au fost crescograful – un aparat capabil de a amplifica de 10 mii de ori viteza de creştere a plantelor şi crescograful magnetic – capabil de a amplifica de 100 milioane această viteză. În urma cercetărilor sale, el a concluzionat că „firele de praf, pământul, plantele, animalele – toate sunt vii, sunt sensibile. Am văzut în ele o expresie a unităţii profunde manifestată în tot ceea ce există, în atomul undelor luminoase, în viaţa roditoare a pământului, în soarele care luminează deasupra noastră; şi am intuit atunci, pentru prima oară în viaţă mesajul trimis în urmă cu multe milenii de înţelepţii de pe malul Gangelui: cel care vede Unitatea dincolo de toate diferenţierile din Univers, acela cunoaşte Adevărul etern".