Legea Unimii

Legea Unimii afirmă că tot ceea ce vine din Dumnezeu este de la Dumnezeu. Orice îşi are originea în întreg, aparţine întregului. La fel cum Dumnezeu nu poate fi divizat, nici o expresie a lui Dumnezeu nu poate fi divizată. Fiecare este întreg şi complet. Nici o expresie a lui Dumnezeu nu are vreo lipsă şi toate expresiile lui Dumnezeu sunt Bune. Aceasta este legea care a făcut posibilă crearea lui Adam, primul om. Aceasta este semnificaţia cuvintelor din Geneză, când se spune că omul a fost făcut “după asemănarea Sa”.

Dumnezeu, Esenţa Creatoare a Tot Ceea Ce Este, nu poate fi descris pe deplin. Dar, deşi nu-L putem descrie complet prin folosirea cuvintelor şi conceptelor, noi Îl putem experimenta pe Dumnezeu. Această trăire este, în mod esenţial, MISTICA. Este trăirea pe care au avut-o profeţii. Ei au experimentat starea de a fi Una cu Dumnezeu.

Ei au venit la Dumnezeu cu evlavie si respect, dar nu cu frică. La urma urmei, nu se apropiau de “un altul”, ci de sursa – de creatorul lor. La fel ne apropiem şi noi de Dumnezeu, cum vine un fiu sau o fiică la Tatăl sau la Mama sa. Ne apropiem cu mintea şi inima deschise, căutând sfat, înţelepciune, călăuzire, înţelegere şi sprijin.

Iisus ne-a spus că Împărăţia Cerurilor sălăşluieşte în interiorul nostru. Cu toate acestea, mulţi dintre noi am căutat în zadar să-l găsim pe Dumnezeu în afara noastră. Învăţăm să venim la Dumnezeu cu mâinile goale, să venim la altar cu smerenie şi respect. Învăţăm să vorbim direct cu El, din inima noastră – şi să-I cerem îndrumare sau ajutor. Aceasta este adevărata rugăciune. Ea vine din străfundul inimii şi este sinceră.

Atunci când venim la Dumnezeu, intrăm în templul interior. Ne deschidem posibilităţii de a primi iubirea, grija şi îndrumarea lui Dumnezeu. Ne deschidem către posibilitatea ca, indiferent cât de mult ne-am luptat sau am suferit în această viaţă, să ne conectăm la iubire şi adevăr şi să readucem viaţa, din nou, la o stare de armonie şi aliniere cu legile spirituale.

Legea Unimii spune că esenţa noastră trăieşte în Dumnezeu. Este “calea, adevărul şi viaţa” la care trebuie să ne aliniem şi pe care trebuie să le urmăm. Nimeni altcineva nu ne poate da răspunsurile şi nu ne poate purta către acest adevăr. Trebuie să venim la el benevol. Trebuie să ne cerem legătura cu esenţa creatoare din interior. Locul în care cerem acest lucru este adevăratul templu. Nu este vorba despre un loc exterior. Nu e un loc din lume. Este un loc din inima si mintea noastra. Este un loc sfânt, deoarece acolo Îl întâlnim pe Dumnezeu. Nici un alt loc din lume nu este atât de sfânt precum acesta, fiindcă numai în acest loc putem găsi adăpost.

Atunci când Îl găsim pe Dumnezeu în interiorul inimii şi al minţii noastre, nu ne putem da puterea altora şi nici nu vom căuta să devenim o autoritate pentru altcineva. Vom respinge autoritatea exterioară şi vom descoperi autoritatea din interior.

Dat fiind că Dumnezeu este întreg şi complet, iar noi suntem din Dumnezeu şi de la Dumnezeu, şi noi suntem întregi şi compleţi. Esenţa lui Dumnezeu se află în mine şi în tine, căci suntem puieţi al aceluiaşi copac. Scânteia Divină trăieşte în inima noastră. Putem uita că este acolo. Ne putem pierde în spectacolul dramatic al lumii şi în viaţa noastră agitată. Însă scânteia rămâne în miezul fiinţei noastre şi o putem găsi şi îngriji.

Într-adevăr, aceasta este ceea ce practica spirituală aduce după sine. Este comuniunea cu Dumnezeu, în tăcerea inimilor noastre. Practica spirituală are grijă de Scânteia Divină lăuntrică şi o ajută să se dezvolte într-o flacără constantă, care îşi revarsă lumina asupra tuturor locurilor întunecate ale sufletului. Aceasta scoate la lumină greşelile şi arde neadevărul. Ne centrează şi ne ţine conectaţi la Sursa noastră, astfel încât să putem servi în lume cu compasiune pentru alţii şi pentru noi înşine. În felul acesta, dăm naştere propriei divinităţi în timp ce ne aflăm încă în formă umană.

 

Conştiinţa unităţii este starea de conştiinţă în care intrăm atunci când simţim prezenţa lui Dumnezeu în interiorul inimilor şi minţilor noastre. În această stare de conştiinţă, Siritul lui Dumnezeu locuieşte înăuntrul nostru. Putem experimenta această stare ca o căldură sau energie în centrul inimii – şi ca pace şi linişte în interiorul minţii. Trăim în profunzimea deplină a momentului prezent, fără dorinţa de a ne gandi la trecut sau la viitor. În acest moment, ştim că suntem perfecţi exact aşa cum suntem şi la fel sunt şi ceilalţi. Nu vedem probleme. Nu există nimic care ar trebui schimbat sau reparat. Nu există lipsă sau neajunsuri. Totul este perfect, aşa cum este.

Cum este timpul petrecut în comuniune cu Dumnezeu? Este o experienţă de extaz, întrucât simţim recunoştinţa pentru tot ceea ce înseamnă viaţă şi binecuvântăm şi iubim totul.

Atunci când trăim în conştiinţa unităţii, nu ne simţim separaţi de Dumnezeu sau de fraţii şi surorile noastre. Aceasta este semnificaţia “raiului” pe Pământ, întrucât Dumnezeu este prezent în inimile şi gândurile noastre.

Nerespectarea acestei legi atrage după sine starea de separare si de a nu merita ceea ce-ţi doreşti. Mulţi oameni se simt singuri, izolaţi, bandonaţi de Dumnezeu de a cărui existenţă nici nu sunt siguri. De asemeni, sunt mulţi oameni care se luptă cu ideea că poate nu merită să aibă tot ce-şi doresc. Dacă suntem manifestarea umană a unui aspect dumnezeiesc, nu merită oare orice părticică din Dumnezeu să primească tot ceea ce e mai bun? Nu vorbim aici despre pretenţia la titluri sociale sau la un stil de viaţă extravagant, cu cheltuieli frivole, pur şi simplu fiindcă “ni se cuvine”, ci despre a ne îngădui să merităm superlativul absolut al unei vieţi echilibrate, împlinite, conştiente şi bogate, pentru că suntem aici ca să-l slujim pe Dumnezeul din noi.

În contextul universal al vieţii mai există un mod de a aborda chestiunea meritului. Toţi venim pe lume cu trei sarcini principale:

1 – să ştim cine suntem, dintr-o perspectivă spirituală, înseamnă să ne explorăm fiecare aspect al fiinţei, nelăsând nici o piatră neîntoarsă. Prin această explorare, ajungem nu numai să ne cunoaştem Sinele, ci începem să-L cunoaştem şi să-L înţelegem mai bine pe Dumnezeu, din moment ce noi suntem în Dumnezeu şi El e în noi.

2 – să ne trăim misiunea spirituală înseamnă să ne menţinem fiecare aspect al vieţii în armonie şi în concordanţă cu acea misiune. Atunci, fiecare gând, fiecare cuvânt, fiecare faptă vor fi o reprezentare a esenţei noastre divine şi un dar pentru lume. Trăindu-ne misiunea sufletului ne lăsăm însemnul unic asupra lumii şi creem în mod conştient o moştenire pentru generaţiile viitoare.

3 – învăţarea lecţiilor înseamnă să acceptăm şansa de a învăţa şi de a ne dezvolta cu fiecare experienţă. Fiecare interacţiune cu lumea din jurul nostru ne oferă un dar.  Avem îndatorirea să cunoaştem darul sau lecţia, s-o primim şi s-o integrăm în conştiinţa noastră, pentru a ne extinde în continuare sentimentul de Sine.  Când ne concentrăm viaţa asupra acestor trei sarcini, nu se mai pune problema că merităm să ni se împlinească visurile, ci, mai degrabă, că avem responsabilitatea să le concretizăm.

Pentru a ne realinia la conştiinţa unităţii putem apela la ajutorul îngerului păzitor, al Arhanghelului Mihail, al Arhanghelului Metatron, al ingerilor credinţei, fiinţei, ai iubirii, ai recunoştinţei sau a oricăror îngeri pe care sufletul este inspirat sa-i cheme.

Pentru că toate fiinţele umane iniţial au fost parte integrantă a conştiinţei divine, acum se realizează procesul invers de reintegrare. Şi de cele mai multe ori reintegrarea se realizează prin acelaşi aspect prin care fiinţa la un moment dat s-a îndepărtat. De aceea, este bine să ne lăsăm inspiraţi de îngerul păzitor, care cunoaşte cel mai bine povestea sufletului nostru încă de când a fost creat.

 

Legea egalitatii

Această lege afirmă că fiecare fiinţă umană este egală şi că nu putem iubi un om, în detrimental altuia. Bărbaţii şi femeile sunt egali, rasele neagră, albă, galbenă şi roşie sunt egale. Hinduşii, creştinii, musulmanii, evreii şi budiştii sunt egali. Heterosexualii şi homosexualii sunt egali, cei bolnavi şi cei sănătoşi, cei cu handicapuri şi cei fără, sunt egali.

Pentru că toţi suntem aspecte ale lui Dumnezeu, nici unul dintre noi nu este, în esenţa lui spirituală, mai bun sau mai rău decât celălalt. Pornim toţi pe picior de egalitate, ca aspecte ale divinului. La nivelul sufletului, nimeni nu poate avea putere asupra ta, nici tu nu poţi avea putere asupra altcuiva. Sufletul nu stie de titluri, de poziţie socială sau de statut economic. Sufletul ştie doar că întâlneşte un alt suflet şi cinsteşte călătoria făcută împreună.

Iisus a mers chiar mai departe, spunând că trebuie să învăţăm să-i iubim pe toţi, până şi pe cei mai sadici criminali. El a spus: „Aşa cum aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, aşa Mi-aţi făcut Mie”. Iar aceasta nu este o învăţătură simplă.

Legea Egalităţii creează o punte între oameni – punte ce deschide canalul spre iubirea divină. Iubindu-se şi acceptându-se unii pe alţii, oamenii îşi pot redeştepta conştiinţa legată de iubirea lui Dumnezeu. Nimeni nu este mai spiritualizat decât altul. Din punct de vedere spiritual, noi suntem cu toţii egali. Cu toţii merităm iubire şi toţi trebuie să învăţăm să o dăruim şi să o primim fără condiţii. În lumea spiritului, nu există ierarhie.

O persoană care trăieşte conform Legii Egalităţii simte, în mod constant, că e nevoie să-şi extindă limitele şi să păşească dincolo de propria zonă de confort. Simte că e necesar să renunţe la prejudecăţi şi să-şi însuşească o perspectivă mai largă şi mai altruistă în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi. I se cere să „intre în pielea” duşmanului său şi să înţeleagă perspectiva aceluia cu care nu este de acord.

Cel care îşi propune să respecte drepturile omului – care sunt dovada, pe planeta Pământ, a principiului spiritual al egalităţii – nu poate avea o minte îngustă şi o inimă închisă. Calea spirituală a acelora care îşi iau un angajament faţă de egalitatea dintre oameni le prezintă ocazii mereu provocatoare de a renunţa la ideile false şi limitate de a adopta un adevăr mai profund şi mai cuprinzător. O astfel de persoană îşi ia angajamentul de a-i iubi nu doar pe aceia care îi aprobă setul de valori şi credinţe, ca şi pe cei care nu o fac.

„Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Aceasta este regula de aur pentru toate interacţiunile umane.

Învăţăturile separării spun că unii au dreptate şi alţii greşesc – iar cei care au dreptate trebuie să-I învingă sau să-i doboare pe aceia care nu au dreptate. Învăţăturile egalităţii afirmă că nici una dintre părţi nu deţine adevărul întreg. Prin urmare, fiecare parte trebuie ascultată cu respect. Calea spre pace, conform învăţăturilor egalităţii, este de a onora viziunea şi credinţele unei persoane care se află de partea opusă – chiar şi dacă nu suntem de acord cu ele.

Practica acceptării afirmă că nu e nevoie ca o persoană să fie de acord cu alta pentru a o accepta, ci doar să asculte ce are de zis, să-i respecte părerea, chiar şi dacă o face să nu se simtă în largul ei. Prin practica acceptării noi creăm egalitatea, pornind tot timpul de la atitudinea că idea celuilalt este la fel de importantă şi demnă de a fi ascultată, ca şi a noastră.

Aceasta reprezintă un progres revoluţionar în interacţiunea umană. Este o deplasare din perspectiva deosebirii – care alimentează conflictul şi neînţelegerile, spre cea a egalităţii – care susţine pacea şi toleranţa. Dacă vrem să avem pace în suflet şi pace în lume, trebuie să renunţăm la următoarele nevoi: nevoia de a avea dreptate (a considera că alţii greşesc) şi nevoia de a fi de acord.Emiterea de judecăţi atrage după sine nerespectarea acestei legi divine.

Cu toţii avem în viaţă oameni pe care îi excludem din legea egalităţii. Suntem dispuşi să acceptăm egalitatea oricăror altor oameni şi grupuri, dar nu şi a „acestuia” – indiferent cine este acesta pentru noi. Mai mult, în fiecare zi, fiecare dintre noi emite sute de judecăţi în legătură cu alţi oameni.

Încercăm să justificăm aceste judecăţi în mintea noastră. Considerăm că sunt obiectivi, atunci când nu suntem. Îi privim pe ceilalţi, nu aşa cum îi vede Dumnezeu – cu înţelegere şi compasiune – ci aşa cum îi percepem noi la un moment dat. Nu avem perspectiva spirituală care să cuprindă întreaga imagine – şi anume, reţeaua de interconexiuni ce o influenţează pe persoana pe care o judecăm. Această perspectivă vine doar dintr-o conştiinţă eliberată de judecată.

Unul din primele lucruri pe care e necesar să le conştientizăm pe cărarea spirituală este că judecăţile noastre nu sunt corecte, nici justificabile. Ceea ce percepem nu este, în mod necesar, adevărat. Ori de câte ori vedem o persoană într-o lumină negativă, o atacăm pe ea şi, în cele din urmă, ne atacăm pe noi înşine. A considera că cineva este rău, nu numai că este supărător pentru acea persoană; este supărător şi pentru noi înşine.

Fiecare inegalitate pe care o percepem este, pur şi simplu, o eroare de percepţie. Dacă dorim să trăim o viaţă de adevăr, trebuie să ne rectificăm percepţiile de inegalitate, înainte de a le lăsa să ne influenţeze şi să provocăm astfel suferinţă pentru noi înşine şi pentru alţii.

Conştiinţa noastră este rezultatul gândurilor pe care le avem şi, dacă emitem multe gânduri negative sau neadevărate, vom fi temători şi necăjiţi tot timpul. Cu toate acestea, nu este nevoie să încercăm să ne formăm să fim pozitivi, atunci când avem gânduri negative. Acest lucru nu face altceva decât să întărească negativitatea, făcând-o să fie ceva rău sau greşit.

Trebuie doar să devenim conştienţi de gândirea noastră negativă şi să ne amintim că nici unadintre judecăţile noastre nu este corectă sau justificabilă. Trebuie doar să înţelegem judecata, fără să ne pedepsim sau să ne umilim pe noi înşine şi, pur şi simplu, să spunem: „Sunt conştient de faptul că judec”, sau „Pot vedea că mi-am închis inima şi că, atunci când ma aflu în această stare, nu privesc lucrurile corect sau drept”.

Conştientizarea este, prin ea însăşi, o rectificare. Nu trebuie să schimbăm nimic. Nu trebuie să negăm judecata sau să o îndepărtăm. Nu trebuie să o considerăm ca fiind ceva rău sau care necesită modificări. Trebuie doar să fim conştienţi de existenţa ei şi să o tratăm cu blândeţe.

Dacă ne tratăm judecăţile cu blândeţe, ne vom da seama că multe dintre ele se nasc din frică. Apoi, ne putem privi frica în faţă şi o putem aborda cu compasiune. Dacă procedăm astfel, într-un final, frica se diminuează. Frica se dizolvă întotdeauna în prezenţa iubirii. Iar judecata nu poate rămâne prezentă , atunci când ne-am luat angajamentul de a practica egalitatea.

Dacă avem nevoie de ajutor, mai ales în procesul de conştientizare a emiterii judecăţilor, dar şi în cel de raportare concretă la cei din jur, îngerul păzitor, îngerii iubirii, ai iertării, îngerii cunoaşterii, ai discernământului, Arhanghelul Mihail, îngerii compasiunii, îngerii împăcării, ai păcii sau ai fraternităţii ne sunt alături şi aşteaptă chemarea noastră. Să nu ezităm să o facem, întrucât procesul de eliminare a judecătilor este anevoios şi necesită o înţelegere profundă a lucrurilor şi multă atenţie, cu atât mai mult cu cât avem în jur persoane care judecă. Iar pacea sufletului nu poate fi obţinută decât integrând această lege divină în viaţa noastră.

 

Legea reflectarii

Legea reflectării afirmă că ceea ce e deasupra, la fel şi dedesubt, ceea ce e înăuntru, la fel şi în afară. Fiecare din noi are întreg universul în interiorul său – fiecare om este o reprezentare a universului la nivel microcosmic. Iar Universul, la rândul său, ne reprezintă pe fiecare la nivel macrocosmic.

Legea reflectării ne spune că totul există la fiecare nivel de realitate. Prin urmare, persoana care-ţi doreşti să devii există deja în tine. Transformarea personală înseamnă înţelegerea profundă a firii noastre divine – trebuie să învăţăm să ne mişcăm permanent între sfera fizică şi cea spirituală, între perspectiva eului şi cea a sufletului şi, în cele din urmă, să vedem toate perspectivele în acelaşi timp.

Există o armonie, un raport, o corespondenţă între diferitele planuri de manifestare a vieţii şi a fiinţei. Tot ceea ce conţine universul emană din acelaşi izvor; aceleaşi legi, aceleaşi principii, aceleaşi caracteristici se aplică la fiecare unitate sau la orice combinaţie de unităţi, de activităţi şi fiecare dintre ele manifestă propriile sale fenomene pe propriul său plan.

Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea sa. Cu alte cuvinte, omul este o reflectare a divinităţii. “Precum în cer aşa şi pe Pământ” ne spune Iisus în rugăciunea “Tatăl nostru”. Ceea ce nu se potriveşte cu această reflectare face parte din experienţa umană.

Din perspectiva experienţei umane, această lege ne spune că fiecare persoană pe care o întâlnim ne reflectă înapoi ceva legat de noi înşine. Viaţa din planul orizontal (lumea exterioară) este o oglindă a ceea ce se întâmplă în conştiinţă (lumea interioară).

Mulţi dintre noi încercăm să găsim soluţii pentru problemele din relaţii privind mai întâi tiparele comportamentale interpersonale şi încercând să le schimbăm. Acest lucru nu e valabil decât uneori, întrucât ignoră cauzele care au declanşat respectivele probleme, ca şi structura persoanelor implicate.

Problemele de natură exterioară reflectă problemele de natură interioară. Dacă ne urâm pe noi înşine şi dacă ne e ruşine de vreun aspect din viaţa noastră, nu vom putea să acţionăm cu consecvenţă într-un mod iubitor faţă de altcineva. Este vorba de relaţia conflictuală pe care o avem cu noi înşine. Există blocaje sau obstacole în conştiinţa noastră. Nu vrem să ne vedem prejudecăţile, să ne uităm la suferinţa sau mânia noastră. Nu vrem să înţelegem de ce îi minţim pe alţii sau nu ne ţinem promisiunile. Nu vrem să ne analizăm frica şi nesiguranţa sau să verificăm de ce suntem ambivalenţi ori tensionaţi.

Considerăm că relaţiile ar trebui să fie distractive şi ar trebui să ne distragă atenţia de la problemele pe care le avem şi că nu ar trebui să ne facă să muncim. E necesar să ne găsim curajul de a privi aceste impedimente şi a le remedia.

Greşeala face parte din experienţa umană – ne arată că suntem oameni. Ea are rostul de a ne oferi ocazia să învăţăm şi să evoluăm. Cu cât profităm mai curând de această ocazie, cu atât vom învăţa şi vom evolua mai repede, altfel vom repeta greşelile până când vom fi dispuşi să învăţăm din ele.

Nu se pune problema de a încălca această lege, pentru ca universul nostru interior se reflectă încontinuu în universul exterior, indiferent de starea de spirit sau de gradul de evoluţie pe care îl avem. Ci mai degrabă să urmărim să ne recunoaştem ca fiind reflectarea divinităţii şi să împlinim scopul pentru care am fost creaţi. Dar cum ajungem să facem acest lucru? Pentru că suntem implicaţi prea mult în sentimente de vină, ruşine şi în proiecţie reciprocă, astfel încât nu mai putem vedea ce anume ne aparţine nouă şi ce aparţine celorlalţi.

De fapt, este foarte simplu, dar trebuie să ne reamintim acest lucru, întrucât tendinţa de a proiecta este foarte puternică. Dacă suntem furioşi sau trişti, cine este responsabil pentru furia şi tristeţea noastră? Dacă învinuim, criticăm sau încercăm să reparăm ceva, cine este responsabil pentru cuvintele noastre? Dacă ne plângem de milă, pretinzând că suntem victime sau ne rănim intenţionat, cine este responsabil pentru comportamentul nostru?

Ceilalţi oameni s-ar putea să ne declanşeze aceste stări, dar noi suntem responsabili pentru tot ceea ce gândim, simţim, spunem sau facem. Deseori ştim că suntem responsabili, dar nu îndrăznim să ne asumăm răspunderea. Asumarea se exersează şi este un semn al maturităţii emoţionale şi spirituale. Altfel, vom continua să ne proiectăm lucrurile personale asupra altor oameni. Există foarte multe modalităţi de a proiecta şi cu toţii suntem extrem de inventivi atunci când se pune problema de a crea noi metode.

Înţelegerea felului în care ne proiectăm ne poate ajuta mult, dacă avem curajul de a privi acest proces. Însă toate formele de proiecţie pot fi reduse la un simplu mesaj: „Nu e vorba despre mine, ci despre tine”. Acesta este substratul. Refuzăm să ne uităm la ceea ce ne aparţine şi încercăm să transmitem totul celuilalt. Proiecţia este un mecanism al negării (nu eu sunt cauza) şi al exteriorizării sau asumării false a răspunderii (tu eşti cauza).

Cu toţii avem tendinţa de a refuza să recunoaştem şi sa ne asumăm răspunderea că am făcut o greşeală. Pentru că ne e teamă şi refuzăm să ne simţim vinovaţi sau ruşinaţi, prin urmare, evităm să ne asumăm responsabilitatea. Dar, procedând astfel, nu mai avem ocazia de a ne îndrepta greşelile. Acest tipar este un cerc vicios. Evitând recunoaşterea şi asumarea, dăm vina pe ceilalţi – iar aceştia ne răspund, învinuindu-ne la rândul lor. Ciclul de atac şi contra-atac continuă la infinit, până când cineva îşi face curaj şi ia atitudine.

Cealaltă persoană se va simţi eliberată şi odată ce înţelege că nu vrei să o învinuieşti sau să o umileşti, nu se va mai simţi ameninţată, chiar mai mult va avea respect pentru curajul dovedit.

Iisus ne-a vorbit despre spovedanie. Aceasta presupune sa-ti recunoşti vina, să-ţi asumi greşeala şi să-ţi ceri iertare. Un asemenea gest este foarte puternic; este ceva care te transformă profund. Cheia integrării corecte a acestei legi în viaţa noastră este recunoaşterea. Recunoaşterea propriilor gânduri, sentimente, cuvinte şi acţiuni, asumarea lor şi recunoaşterea reflectării divinităţii în noi înşine. Sunt procese care se produc simultan.

Recunoaşterea şi asumarea a ceea ce ne aparţine atrage după sine răspunsul din noi înşine a acelui aspect divin recunoscut. Cu cât facem mai des acest lucru, cu atât accelerăm procesul cunoaşterii de sine şi al recunoşterii scânteii divine din noi.

Cunoaşterea de sine nu e un lucru uşor. Dumnezeu ne-a dăruit întreaga libertate pentru a reuşi acest lucru şi o lume în care să ne oglindim. Ne-a mai dăruit o mulţime de îngeri care să ne asiste în acest proces. Să nu ezităm să cerem ajutorul îngerului păzitor, Arhanghelului Metatron, îngerilor cunoaşterii, ai discernământului, ai fiinţei, îngerilor maturităţii sau ai iertării.

 

Legea cauzei si efectului

Legea cauzei şi efectului spune că orice cauză are un efect rezultant si fiecare efect devine cauza unui alt efect. Nu există nimic la întâmplare. Nimic nu începe un nou lanţ de evenimente. Universul e un ciclu perpetuu. Orice spunem sau facem are o consecinţă. Asta nu înseamnă că trebuie sa privim consecinta ca pe o pedeapsă.

Pur şi simplu, are un rezultat. Karma e doar rezultatul sau consecinţa unei acţiuni.

( Nota: Vremurile exceptionale pe care le traim permit ca prin cresterea vibratiei sa iesim din karma: http://www.lucratorul-in-lumina.com/channels/transmutarea.htm

Există multe expresii care ilustrează această lege: “Ce semeni, aia culegi”,”Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezeşte gura”, “Cum îţi aşterni, aşa dormi”, “După faptă şi răsplată”. Altfel spus, ceea ce emiţi se întoarce la tine (de fapt, nici nu te părăseşte vreodată).

E important să examinăm efectele din viaţa noastră şi cauzele lor. Trebuie să devenim conştienţi de toate alegerile pe care le facem, pentru că toate vor deveni cauzele rezultatelor de pe parcursul drumului. Dacă gândurile noastre sunt cele care ne creează viaţa, cum trebuie să ne schimbăm gândurile (cauza) pentru a obţine un efect diferit? Şi căror forţe exterioare le permitem să provoace efecte asupra vieţii noastre?

Legea karmei este legea vindecării în acţiune. Ea afirmă că nu poţi ataca o persoană, fără să te ataci pe tine însuţi. Într-un final, trebuie să simţi suferinţa pe care ai cauzat-o.

Agresiunea este o forma de proiecţie prin care încercăm să-i dăm altuia durerea noastră. Dacă suferim, dorim ca şi alţii să sufere – aşadar, agresam, iar apoi ne simţim vinovaţi. Vina menţine agresiunea în câmpul nostru energetic. Credem că am scăpat de suferinţa noastră, dar nu este aşa. Ea se află încă acolo. Apoi, într-o zi, în viaţa noastră intră cineva sau ceva care ne declanşează vina şi o aduce la suprafaţă pentru a fi vindecată.Poate că suntem agresati sau răniţi de către altcineva. Poate că doar vizionăm un film sau citim o carte care ne tulbură. Atunci când vina se ridică la suprafaţă şi ne cuprinde, iese la lumină şi ocazia  de a ne vindeca. Primim o şansă pentru a ne asuma greşelile şi remuşcările cu privire la ceea ce am spus sau făcut altuia. Avem ocazia să ne recunoaştem greşeala, să o corectăm şi să cerem iertare.

Negarea ne împiedică întotdeauna să ne manifestăm responsabilitatea adecvată pentru gândurile, sentimentele, cuvintele şi acţiunile noastre. Până nu înlăturăm acest mecanism de negare, nu putem înfrunta adevărul despre noi înşine. Legea karmei ne asigură că vina şi ruşinea noastră vor fi conştientizate şi aduse spre vindecare. Deci, chiar dacă nu facem nimic spre a ne sparge cochilia negării, viaţa o va face, într-un final, în locul nostru, întrucât, mai devreme sau mai târziu, trebuie să ne asumăm responsabilitatea corespunzătoare.

Majoritatea dintre noi suntem mai fericiţi atunci când ne oferim benevol să ne asumăm responsabilitatea, decât atunci când suntem “forţaţi” de evenimente să o facem. De ce să ne proiectăm vina asupra celorlalţi, când aceasta creează o distanţă inutilă sau o amânare între păcatul nostru şi îndreptarea lui? De ce să-i implicăm şi pe alţii în melodrama noastră, dacă putem descoperi rădăcina suferinţei sau a fricii şi tratarea ei?

Roata karmică nu reprezintă decât oameni care îşi proiectează durerea şi încearcă să o trateze într-o relaţie cu altcineva. Ea ne oferă multe ocazii de a ne privi problemele şi de a ni le asuma. Roata karmică nu este alimentată de electricitate. Ea se autosusţine. Prin urmare, nu încetează să se rotească. Nu te dai jos de pe roata karmică, oprind-o. Te dai jos, prin asumarea propriilor probleme – o dată pentru totdeauna.

Acesta nu e însă un lucru uşor, dar avem cu toţii însoţitori puternici, iar ajutorul de care avem nevoie ne va fi dat. Trebuie să avem încredere în acest lucru. Şi, cu cât vom crede mai mult, cu atât mai repede vom avea rezultate.

Arhanghelii Metatron, Gabriel, Mihail, Uriel şi Rafael, îngerul păzitor, îngerii înţelegerii, ai cunoaşterii, ai dicernământului, îngerii înţelepciunii aşteaptă momentul în care să le solicităm ajutorul. S-o facem chiar în momentul în care ne confruntăm cu situaţia în sine, înainte de a trece la fapte şi a crea efecte pe care apoi să le regretăm. Să le cerem îndrumarea şi ea ne va fi oferită.

http://www.lumeaingerilor.ro